De cîteva ori ministru cu profil economic – secretar de stat la Plan, ministru al Industriei, al Finanţelor şi al Economiei –, fost deputat şi fost primar, mai întîi absolvent şi apoi profesor foarte iubit la Sciences-Po Paris (Institutul de Studii Politice), căsătorit cu celebra jurnalistă de televiziune Anne Sinclair, Dominique Strauss-Kahn e, alături de preşedintele de dreapta Nicolas Sarkozy, de prim-ministrul François Fillon şi de colegele sale de partid, socialistele Martine Aubry şi Ségolène Royal, printre primii oameni politici ai Franţei de astăzi. Iar în acest moment e creditat cu cele mai mari şanse ale stîngii la viitoarele alegeri prezidenţiale, de peste doi ani. În plus, DSK e şi un om cu carismă şi cu mare priză la mass-media. Prezenţa unui asemenea personaj la Bucureşti nu poate fi privită decît cu interes şi respect.
Din nefericire, Strauss-Kahn nu vine aici în calitatea sa de om politic francez de primă mărime, ci în aceea de director general al FMI, o instituţie dintre cele mai pătrate de pe planeta noastră rotundă. Iar gazdele sale, Emil Boc şi Traian Băsescu, nu sînt mari oameni politici, de genul Titulescu, Maniu sau Brătianu, ci nişte foarte contestaţi şi vremelnici arendaşi români. La trei ani de la aderarea cu cîntec a ţării noastre la Uniunea Europeană, guvernul nu-şi poate plăti prea numeroşii funcţionari fără să se împrumute de la FMI, iar « românii », strigaţi pre numele lor de dimineaţa pînă seara naţională de Traian Băsescu şi Emil Boc, se pregătesc, care-cum, după vîrstă şi puteri, ori de-o grevă, ori de-o emigrare. Sau poate tocmai aceste mari realizări vine să le cerceteze mai îndeaproape DSK. Dezastrul românesc a fost realizat, ce-i drept, într-un timp record. Poate că Traian Băsescu are o metodă personală care poate fi aplicată de FMI şi altora, poţi să ştii ?
Ca să ieşim însă bine la vopsea, mai degrabă să ne închipuim că domnul Dominique Strauss-Kahn îşi începe o sofisticată campanie electorală pentru preşedinţia Franţei chiar la Bucureşti, în martie 2010.