Petru Romoşan

Elena Udrea ne spune cu toată seriozitatea din lume că, dacă ar fi fost lăsată, ar fi reunificat deja dreapta. Gheorghe Falcă, fin, ginere şi controversat primar al Aradului, se propune pe sine cu seninătate viitor preşedinte al României. (Procurorii DNA, susţinuţi public şi de Ambasada SUA şi de cea britanică, luptă, luptă ? Pe Udrea şi pe Falcă nu-i văd deloc ? ) Traian Băsescu, avansat în carieră de Elena Ceauşescu şi obişnuit să-i dea raportul pe chei lui Gheorghe Oprea, viceprim-ministru al guvernului comunist (dupa propriile-i mărturisiri televizate), cu o experienţă foarte tovărăşească la Anvers, este considerat marele lider de dreapta de mai toţi intelectualii fripturişti, şi ei autointitulaţi de dreapta, pretinşi proeuropeni şi atlantişti, anticomunşti şi ultraliberali. Adică, altfel spus, Elena Udrea, Gheorghe Falcă şi Traian Băsescu sînt succesorii lui Corneliu Coposu şi Ion Raţiu, şi, mai departe, ai lui Iuliu Maniu, ai Brătienilor, beneficiarii morali ai deţinuţilor politici, sînt nişte creştini, apără valorile familiei şi sînt patrioţi. Pînă unde poate merge impostura şi cît de alb poate fi negrul ? Nu ei sînt prădătorii avuţiei naţionale în ultimii zece ani, nu ei sînt batjocoritorii familiei şi, culmea, sînt chiar nişte creştini dogmatici ?! Şi un lung şir de intelectuali au scris mii de articole mustind de inteligenţă dar şi de perversitate, ca să susţină subtil, fin, indirect asemenea enormităţi.
Impostura ultimului deceniu, cea zisă de dreapta, toxică, distrugătoare de fibră naţională, aplaudată pe bani de mai toţi intelectualii patriei cu vehemenţă, cu furie, cu intransigenţă presupus morală, a fost precedată de o impostură de stînga pe măsură, cea care ni i-a dat pe Ion Iliescu şi Adrian Năstase. De aceea am rupt-o cu comunismul, pentru ca un bolşevic, fiul unui agent sovietic, să fie chemat să apere valorile democraţiei de tip occidental. E vorba de Ion Ilici Iliescu, bineînţeles. Acesta nu a avut o tinereţe revoluţionară alături de Elena şi Nicolae Ceauşescu şi de o întreagă pleiadă de agenţi sovietici, nu a fost ministru al Tineretului comunist, nu a fost prim-secretar comunist de judeţ la Iaşi. A fost un mare luptător pentru democraţie pînă la 60 de ani, şi deci revoluţia anticomunistă nu a găsit altul mai bun decît el şi toată trupa lui ca să construiască o nouă lume.
Şi totuşi, populaţia României unde a fost în toţi aceşti 23 de ani de impostură şi mistificare ? Să luăm un singur exemplu, cel mai recent. După ce Ponta, Antonescu şi Voiculescu au ratat lamentabil şi colaboraţionist debarcarea lui Băsescu la referendum (şi se aflau la a doua încercare !), de ce i-a mai votat populaţia cu exorbitantul şi bananierul 70 % ? Pentru ca Ponta şi Băsescu să o batjocorească pe această populaţie tăcută a României, aşa cum fac fără încetare de la semnarea faimosului şi fals democraticului pact de coabitare. În fapt, o înţelegere între clanuri mafiote, cu anexe secrete şi înţelegeri subterane.
Un observator străin poate presupune că populaţia României ori e masochistă, ori e nepregătită pentru votul democratic şi că, în orice caz, aşteaptă să-i cadă pară mălăiaţă din cer. Pentru că ea nu pare nici capabilă şi nici măcar interesată să-şi construiască propria ei libertate şi demnitate. Şi atari aserţiuni sînt susţinute de şirul interminabil de lideri incapabili, corupţi şi chiar rău- intenţionaţi pe care cetăţenii îi promovează sau doar îi tolerează de atîta amar de vreme. Întrebarea care trebuie pusă e dacă populaţia României de azi chiar îşi doreşte o clasă conducătoare în politică, economie, administraţie, educaţie, sănătate, cultură şi culte, o clasă competentă, morală şi respectuoasă de legi şi justiţie. E foarte probabil, după toate experienţele ultimilor ani, ca românii, în marea lor majoritate, să nu condamne în realitate corupţia, să accepte incompetenţa şi amatorismul, pentru ca astfel accesul la funcţii, la putere, la bogăţie să rămînă deschis pentru toţi. Dacă ne-am dori nişte conducători cu şcoli serioase, respectuoşi de legi, capabili, jocul s-ar închide, revoluţia ar lua sfîrşit, iar marii majorităţi nu i-ar ramîne decît munca trudnică, efortul care nu dă acces la marile tunuri, privilegii şi onoruri (“dacă munceşi atît, cînd mai cîştigi ?”).
Poate că relaţia românilor cu corupţia e mult mai complexă decît într-o lecţie de morală. Poate că în anii ’80, ani de criză acută, cu privaţiuni extreme, ani de achitare în marş forţat a datoriei externe contractate iresponsabil de acelaşi Ceauşescu, de dictatură feroce, corupţia a fost un factor de libertate, a întruchipat primitiv iniţiativa capitalistă şi a fost un real ajutor în lupta pentru supravieţuire a unei bune părţi a populaţiei. Poate că atît de blamata azi corupţie reprezenta atunci chiar adevărata disidenţă faţă de un regim cu totul descreierat. Şi poate că marele “bişniţar” din epocă, Traian Băsescu, un “vaporean” complet, e un fel de erou civilizator dat de o istorie cu capul în jos în ultimii ani ai comunismului.
Cum s-ar putea explica altfel concubinajul prelungit al populaţiei României cu lideri ca Elena Udrea, Gheorghe Falcă, Emil Boc, Traian Băsescu, Ion Iliescu, Adrian Năstase, Victor Ponta, Varujan Vosganian şi atîţia alţii ca ei ?