|
Postat de admin in Opinii
luni 8 iul. 2013
Ce-i leagă pe cei doi, Traian Băsescu, încă preşedinte al României, şi Mohamed Morsi, preşedinte al Egiptului debarcat de armată ? Nenorocita de lovitură de stat, evident ! Şi ciudăţenia poziţionărilor democraţiilor occidentale faţă de cele două prezumtive lovituri de stat, cea de anul trecut, din luna iulie, de la Bucureşti, şi cea de acum cîteva zile de la Cairo. Cea de la Cairo a reuşit şi începe să aibă aparenţa paradoxală a unei lovituri de stat “democratice”. Cea de la Bucureşti de anul trecut a eşuat lamentabil, cu largul şi încă neexplicatul concurs al lui Victor Ponta şi Crin Antonescu. Şi totuşi, de ce o lovitură de stat reuşită pare a fi bună şi “democratică”, iar una eşuată e rea, criticată, înfierată şi la un an de la eşecul ei, inclusiv de încă preşedintele Băsescu ?
Cea de la Cairo a fost făcută cu tancurile şi prin arestarea fostului preşedinte, reprezentant al Frăţiei Musulmane. Cea de la Bucureşti le-a fost imputată celor 8,5 milioane de români care au votat – procuratura s-a dus să-i caute şi să-i aresteze pe votanţi, cu Biblia pe capota maşinii –, plus Parlamentului şi guvernului legal al ţării. După site-ul www.slate.fr, foarte liberal, care pune în capul unui articol întrebarea dacă există “o lovitură de stat democratică” şi îl citează pe Ozan Varol (cu un articol publicat în 2012 în Harvard International Law Journal), acum profesor la Facultatea de Drept Lewis & Clark, poate exista într-adevăr “un puci democratic”. Cu condiţia să posede cele şapte caracteristici enumerate de Varol : “1. lovitura de stat este organizată împotriva unui regim autoritar sau totalitar ; 2. militarii răspund unei opoziţii populare de durată împotriva acestui regim ; 3. guvernul autoritar sau totalitar refuză să demisioneze ca răspuns la mişcarea populară ; 4. puciul este organizat de un militar respectat în ţară, mai ales datorită legăturii strînse dintre armată şi populaţie, bazată pe serviciul militar obligatoriu ; 5. militarii pun în scenă lovitura de stat ca să răstoarne regimul autoritar sau totalitar ; 6. armata pregăteşte alegeri libere şi corecte într-un termen scurt ; 7. lovitura de stat se termină cu transferul puterii către conducătoii aleşi democratic.”
Ca şi în cazul demiterii rămase fără rezultat a lui Băsescu, Germania a protestat vehement la înlăturarea prin forţă a lui Mohamed Morsi. Aproape la fel de dur s-a exprimat şi preşedintele francez Hollande. Diferenţa majoră s-a înregistrat la Washington. Care nu găseşte că în Egipt ar fi avut loc o lovitură de stat. Iar experţii şi comentatorii subliniază că nici în săptămînile sau în lunile care urmează Washingtonul nu va vedea vreo lovitură de stat la Cairo. SUA acordă 2 miliarde de dolari anual armatei egiptene. O lege americană interzice acordarea de sprijin financiar regimurilor ajunse la putere prin lovituri de forţă, lovituri de stat. În plus, peste 10 000 de ofiţeri egipteni au fost educaţi şi antrenaţi în SUA. Însuşi şeful statului major al armatei, generalul Abdul Fatah al-Sisi, actualul om puternic al Egiptului, şi-a făcut studiile în SUA.
Ce concluzie se poate trage ? Care alta decît aceea că lovitura de stat din iulie 2012, prin referendum, a fost una rea tocmai pentru că a eşuat. Dacă era susţinută de SUA şi reuşea, putea fi o “lovitură de stat democratică”.
Lasati un comentariu
|
Sunt postate doar comentariile de substanta si la obiect, trimise de persoane cu identitate declarata. Asumati-va opiniile - nu va exprimati despre textele unor persoane reale sub etichete fictive. Nu sunt postate jigniri, trivialitati, injurii, materiale publicitare.
Rosa canina, mai 2019
![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2019/05/001-mic.jpg)
![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2019/05/002mic.jpg)
©Gabriela Cernusca
![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2019/05/003mic.jpg)
©Adina Kenereş
![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2019/04/Ciobani-1.jpg)
Ciobani din Măguri, 1938
![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2018/02/IMG_20180223_112903.jpg)
Înainte de primăvara 2018
©Bogdan Constantinescu
![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2018/02/IMG_0508.jpg)
![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2018/02/IMG_0507.jpg)
În soarele deşertului Sonora, în Arizona, cactuşi gigantici (saguaro), opuntia şi verii lor
©Kiki Skagen Munshi
![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2017/11/regina-bun.jpg)
Regina-nopţii din cartier
©Gabriela Cernuşcă
![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2017/03/Mierla.jpg)
Mierla, 23 martie 2017, fotografie de Denisa Toma
Din grădina Mirunei – vara 2016
![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2016/08/002.jpg)
![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2016/08/001.jpg)
![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2016/08/03.jpg)
![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2016/08/02.jpg) ![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2016/05/Veniti-sa-luati-Lumina.jpg) Veniţi să luaţi lumină !
Fotografie de Andrei Pandele, 1 mai 2016
![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2016/03/Pallady-net.jpg) Pallady târziu – fotografie din colecţie privată
Trei imagini din cea mai recentă expoziţie a Dalyei Luttwak la Greater Reston Arts Center, « Încolţirea aurului », septembrie 2014
![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2014/09/Luttwak-3.jpg)
Rădăcini autentice din atelierul artistei – în fundal, lucrarea Cannabis sativa
![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2014/09/Luttwak-2.jpg)
Vedere din expoziţia « Încolţirea aurului »
![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2014/09/Luttwak-1.jpg)
Cannabis sativa (detaliu)
![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2014/09/Stefan-Luchian.jpg) Ştefan Luchian, spre sfârşitul vieţii – fotografie rară, 22,5 cm x 17 cm
Picturi de Constantin Pacea
expuse la Muzeul Ţăranului Român (din 9 aprilie până la 18 mai 2014)
![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2014/04/01.jpg)
![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2014/04/02.jpg)
![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2014/04/03.jpg)
![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2014/04/04.jpg) Altă lucrare a Dalyei Luttwak
![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2014/03/Poison-Ivy.jpg)
Poison Ivy, 2014 Oţel, circa 8 metri
Kreeger Museum, Washington DC
![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2014/03/goga.jpg)
Casa în care s-a născut Octavian Goga la Răşinari
Alte două lucrări ale Dalyei Luttwak
![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2013/09/Untitled-1.jpg)
Hidden, 2009
![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2013/09/Untitled-2.jpg)
When Nature Takes Over, 2011
Două lucrări ale Dalyei Luttwak
![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2013/07/Rhizofophora.jpg)
Rhizophora Mangle (Mangrove), 2010
![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2013/07/Flora.jpg)
Flora, Growing Inspirations, 2009
![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2013/07/Alex-Petit.jpg) Restaurant în Grădina Botanică Foto arhitect Alexandre Petit
![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2013/06/Alexandru-Bogan-Pitesti.jpg) Alexandru Bogdan Piteşti, Din Ohritu
![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2013/05/Sezatoare.jpg) O şezătoare în satul Vălsăneşti Argeş Colecţia Bogdan Vasile, Anticariat Unu
Fotografia Cristinei Nichituş Roncea
![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2013/05/Paste.jpg) Paşte 2013
Mînuind biciul de apă© Andrei Pandele
Albeşti, 23 aprilie 1896, colecţie particulară
Fotografii ale Cristinei Nichituş Roncea
![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2013/03/Binecuvantare-in-Fagaras-de-Cristina-Nichitus-Roncea.jpg)
Binecuvântare în Făgăraş
![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2013/03/Barza-in-Apuseni-de-Cristina-Nichitus-Roncea.jpg)
Barză în Apuseni
![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2013/03/valah.jpg)
Valah la începuturile secolului XX
O schiţă şi trei pasteluri de Eugen Mihăescu
![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2013/01/Schita-pentru-Pont-Neuf.jpg)
Pont-Neuf (esquisse)
![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2013/01/Les-vignobles-a-Bagnols.jpg)
Les Vignobles à Bagnols
![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2013/01/Chateau-de-Bagnols.jpg)
Le Château de Bagnols
![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2013/01/Paysage-a-Bagnols.jpg)
Paysage à Bagnols
Una dintre ultimele lucrări ale lui Carmen Nistorescu : « eu » Vlad Predescu![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2011/07/copacel.jpg)
Vara speranţei noastre
![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2011/05/rata.jpg)
Raţă cu lalele
![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2011/01/melc.jpg)
Melc în ianuarie
![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2011/01/DSC_0064.jpg)
Şi deodată, un balon !
Altă lucrare a Eugeniei Ilieş
Alte fotografii de Radu-Petru Iliescu![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2010/08/02-apus_cu_buruiana-la_caldarusani.jpg) Apus la Căldăruşani![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2010/08/10-canal_apus_strasbourg.jpg) Canal la apus în Strasbourg
Altă fotografie a lui Lucian Muntean![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2010/07/resize_of_rimetea_21.jpg) Într-o zi toridă de vară, tinerii păstori se scaldă alături de bivoli în rîul Hăşdate, în amonte de Cheile Turzii. Iulie 2005
Fotografii de Radu-Petru Iliescu ![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2010/07/07-apus_oxford.jpg) Apus la Oxford![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2010/07/15-apus_felinare_strasbourg.jpg) Apus cu felinare în Strasbourg![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2010/07/11-reclama_noaptea_strasbourg.jpg) Vedere din Strasbourg noaptea![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2010/07/12-catedrala_parc_noaptea_strasbourg.jpg) Catedrală din StrasbourgVedere din parc, noaptea. ![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2010/07/01-bloc_parasit-pe_george_enescu-dreamy-final.jpg) Bloc părăsit pe George Enescu
Alte fotografii ale lui Lucian Muntean![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2010/05/odihna-_LM.jpg) OdihnăŢăranii din Apuseni încă îşi lucrează pămîntul în mod tradiţional. ![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2010/05/Resize-of-maci-_-LM04.jpg) Cîmp cu maci![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2010/05/dobrogea-LM__8611.jpg) Dobrogea – culoarea primăverii![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2010/05/biserica.jpg) Fotografie făcută în Muzeul Etnografic din Cluj-Napoca în 1997
Alte lucrări ale Eugeniei Ilieş ![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2010/04/P1280531.jpg) Cui nu-i plac fotografiile lui Lucian Muntean ?![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2010/04/primavara-_LM-17_resize.jpg) « Amintiri dintr-o altă primăvară » Cluj-Napoca, 2004 ![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2010/04/fereastra_LM.jpg) Reflexie în fereastră, Biserica Sf. Mihail, Cluj-Napoca, România, 2002Fereastra este acel loc special, care desparte intimitatea de infinit. ![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2010/03/blondele_LM-03_resize.jpg) « Blondele » : Florina, pisica şi iapa Doina – trei blonde, la Rogojel, un sat izolat de munte, din Apuseni
Alte lucrări ale Eugeniei Ilieş![](https://www.compania.ro/blog/wp-content/uploads/2010/03/Ilies-1.jpg) Pictura Eugeniei Ilieş
Cu talent şi umor, tînăra graficiană din Tîrgu Mureş a ilustrat deja o seamă de cărţi şi reviste pentru copii. Puţini ştiu însă cît de vie e pictura ei.
Ce mai pictează Cristi Gaşpar ?
Pictura lui Carmen Nistorescu
Pentru că, înainte de a face ilustraţie, a făcut – şi face tot timpul – pictură.
Inimă albastră, tehnică mixtă pe pînză (seria nouă)
Miere, tehnică mixtă pe pînză (seria mai veche)
script type="text/javascript">var gaJsHost =(("https:"==document.location.protocol) ? "https://ssl." : "http://www.");document.write(unescape("%3Cscript src='" + gaJsHost + "google-analytics.com/ga.js' type='text/javascript'%3E%3C/script%3E"));
|