Din cuvântul înainte al acad. Florin Constantiniu

[…] Ajungem astfel la altă trăsătură a monahismului românesc : dialogul permanent dintre monahi şi laici. Trei factori sunt de avut în vedere pentru a înţelege această realitate. Mai întâi, permeabilitatea socială : în imensa lor majoritate, călugării au aceeaşi origine rurală ca şi masa credincioşilor. Ţăranul se recu­noaş­te în ţăran, în graiul, reprezentările, obişnuinţele atât ale unora, cât şi ale altora. În al doilea rând, rezultat al împrejurărilor vitrege – am fost mereu « în calea răotăţilor » –, numai o elită cu totul restrânsă a clerului avea o înaltă cultură teologică ; grosul clerului călugăresc şi mirean se împărtăşea din aceeaşi cultură de sorginte populară ca şi credincioşii care îl frecventau. Dialogul devenea astfel foarte lesnicios. În sfârşit, prin stilul de viaţă, călugărul, supus ascul­tării, avea de îndeplinit diverse munci fizice care, într-o lume agrară, erau, de regulă, activităţi legate de cultura pământului şi creşterea vitelor. Ţăranul, venit la mănăstire, vedea pe « părintele » lucrând la câmp sau îngrijind de vitele sau stupii mănăstirii, în­tocmai ca şi el în gospodăria lui.
Toate acestea « au spart » zidurile mănăstirii şi au integrat organic comunităţile călugăreşti în socie­tatea româ­nească. Respectul credinciosului de rând pentru omul în rasă nu-l înstrăinează în nici un chip pe cel din urmă de cel dintâi. Cleric şi laic se află într-o desăvârşită unitate spirituală şi mentală.
Aceste trăsături ale vieţii bisericeşti s-au păstrat nealterate din Evul Mediu până astăzi. Este ceea ce explică locul eminent ocupat de Biserică în viaţa so­cietăţii, prestigiul de care ea se bucură, forţa cre­din­ţei vădită, cel mai pregnant, în marele aflux de credin­cioşi la sărbătorile Bisericii.
Imaginile doamnei Cristina Nichituş Roncea ilus­trează perfect aspectele caracteristice ale trăirii ortodoxe, cu precădere în lumea monastică, înfră­ţi­rea, atât de firească, într-o religie a iubirii, între cle­ric şi mirean. Călugărul se roagă şi munceşte – ora et la­bora ! –, iar laicul, beneficiar al ostenelilor celui dintâi, îl priveşte cu iubire şi respect. […]

Pagina 56. La slujbă în aer liber