Nu e nevoie să vă indignaţi, dumneavoastră sînteţi gata indignaţi, pun pariu. Indignaţi-vă ! e titlul bestseller-ului francez din decembrie 2010. Ţineţi-vă bine : e vorba de o cărticică de 20 de pagini, care se vinde cu 3 euro. S-au cumpărat deja 500 000 de exemplare (10 tiraje !), se reimprimă în draci, iar cărţulia e în curs de traducere în multe limbi. Autorul lui Indignez-vous ! are 93 de ani şi se numeşte Stéphane Hessel. Nici măcar nu se îmbogăţeşte din micul său eseu, căci toate drepturile de autor sînt vărsate unei asociaţii.
Ce i-a făcut însă pe mii şi mii de amatori blazaţi de cărţi să cumpere cîte 10 exemplare odată şi să le dea cadou tuturor amicilor şi cunoştinţelor ? Foarte probabil, claritatea unui discurs adresat omului viu, şi nu eterului, în care se regăsesc toate motivele cunoscute de înciudare ale cetăţeanului împotriva unui uriaş sistem de manipulare şi jefuire, care se mai şi maschează folosind toate elementele moderne ale « complexităţii », globalizării şi provocărilor planetare. Nu, textul nu e unul minor politic, împotriva lui X sau Y, ci unul major social. El spune doar că în locul dezangajării pasive ar trebui să revină angajarea activă, oricare, adică acea atitudine faţă de mersul lumii care conţine dor de sens, judecată dreaptă, cuvînt imperativ, protest eficace. Stéphane Hessel nu se pretinde original în afirmaţii. Celor care l-au intervievat de curînd le-a spus limpede că e social-democrat, iar în 2012, foarte probabil, va vota la stînga. Da, deci nu cu vreo extremă, ci cu ceva care ar trebui să semene cu bunul-simţ de demult al omului simplu, cel luat drept reper de Adam Smith. Sigur că nimic nu mai e atît de simplu de cînd a devenit complex (!), dar tocmai acest exces de complicaţie, se pare, a adus nefericirea care merită acum să fie chemată la ordine. O broşură ca un mănunchi de frunze a reuşit, cu alte cuvinte, să pună ordine în nemulţumirea difuză, crescîndă, vuitoare a unor mase de care « clasele dirighente » uită tot mai mult, punîndu-se în pericol şi pe sine, nu doar prezentul şi viitorul gloatei care sîntem noi. O broşură, nu un tom, a reuşit o mobilizare a spiritului de care n-a fost aptă televiziunea şi, iată, nici măcar Internetul.
Dar nu vă grăbiţi cu apetitul de-a o citi pe româneşte. E puţin probabil să o vedem curînd în librării. Poate mai degrabă ca supliment al unei publicaţii. Librăriile de la noi nu vor cărţi mici şi subţiri – se fură ! Şi-apoi, ocupă loc prea mult într-un spaţiu mereu prea scump pentru un profit care deja nu mai e prea mic, ci negativ. Mai avem deci o bună postaţă pînă cînd ne vom alătura cu adevărat fluviului de viaţă europeană despre care tot vorbim aiurea de un deceniu. Asta, da, ar putea fi un subiect de autentică indignare : de ce să ne tot lăsăm prostiţi cu « membru UE » în sus, « membru UE » în jos, cînd noi sîntem şi azi ţinuţi cu forţa în lagărul socialist din 1952 ? Fiecare cu indignarea lui, nu ?

© Vlad Predescu
Tot înainte 2011 ! Munca la Pasajul Basarab

La ce e bună opoziţia ? La ce mai foloseşte o opoziţie supraponderală dar fantomatică în vreme de gravă criză economică, după un an al javrei ordinare ? Vai de mine, opoziţia e foarte utilă ! Dacă ai o opoziţie care face mult tărăboi fără rost, poţi să te ocupi în linişte de lucruri cu adevărat serioase. De exemplu, poţi să-ţi faci un buget. Să-l votezi şi să-l confirmi la Curtea Constituţională, care, de altfel, nu are cine ştie ce competenţe în domeniu. Şi, în plus, şi-a votat, în văzul tuturor, propriile venituri. Cîteva ştampile în plus nu strică, mai ales cînd e vorba de zeci de miliarde de euro.
Crin Antonescu : « Sugerez o comasare a PSD şi PNL, pentru ca bătălia să nu se mai dea între stînga şi dreapta, ci între lipsa de soluţii şi încercarea de a scoate ţara din impas. » Într-o seară TV – a cîta în plus ? –, din senin, domnul Crin Antonescu s-a comasat. Partidul Brătienilor s-a plictisit de atîta liberalism şi, brusc, din cauza lui Traian Băsescu,  s-a aruncat disperat în braţele « neocomuniştilor » lui Ion Iliescu. Care s-au eschivat : pardon, s-avem iertare, nu merge aşa, pe noi ne-aţi întrebat ? « Nu-i suficient să vrei, trebuie să şi poţi » (Ion Iliescu).
Deşi nu l-ar mai vota astăzi aproape nimeni, T. Băsescu îşi betonează dictatura personală. Probe ? Iată-le. Avem un ministru de Interne ? Nu, nu mai avem. Ministru de Interne e T. Băsescu. Vasile Blaga a fost împins la demisie, iar Traian Igaş nu e decît o jalnică marionetă care a ratat deja Schengen-ul. Înaintea lui, în septembrie 2009, o aşa-zisă remaniere a adus alţi cîţiva presupuşi miniştri. În fapt, alte ministere în mîna lui T. Băsescu. Îşi mai aminteşte cineva de ce au fost înlocuiţi Radu Berceanu, Adriean Videanu, Sebastian Vlădescu, Mihai Şeitan, Gabriel Sandu, Mihail Dumitru cu « rezervele » Ion Ariton, Gheorghe Ialomiţeanu, Valeriu Tabără, Anca Boagiu, Ioan Botiş, Valerian Vreme ? Băsescu ne-a mai tras o ţeapă, una din multele promise în 2004. Avem ministru de Externe ? Theodor Baconschi e un caraghios, o comedie de creştin-democrat, propulsat şi cu complicitatea unor fundaţii germane, a căror acţiune în România e din ce în ce mai neclară – de altfel, aceste fundaţii n-au strălucit niciodată, dovadă starea deplorabilă de astăzi a PNŢCD. Nici Elena Udrea – alt pseudonim al lui T. Băsescu – nu a dovedit vreo competenţă în promovarea frunzelor şi a turismului românesc. Cît despre dezvoltare regională şi Elena Udrea, Comisia Europeană pare a fi de mult lămurită – absorbţia fondurilor europene nici n-a început. Judecînd după prestaţiile lui Crin Antonescu şi Victor Ponta din 2010, gălăgioase, repetitive, fără proiect economic alternativ, ai zice că pînă şi rolurile acestor şefi ai opoziţiei sînt scrise şi regizate tot de T. Băsescu şi Elena Udrea. Ba ai putea crede pînă şi că T. Băsescu şi-a ales oponenţii cei mai convenabili – înlocuirea lui Tăriceanu cu Crin Antonescu a rămas un mister pînă azi. Iar Victor Ponta n-a convins pe nimeni că ar putea fi şeful lui Ion Iliescu sau Adrian Năstase. Înlocuirea lui Mircea Geoană cu Ilie Sârbu, socrul lui Victor Ponta, poate fi doar un detaliu tehnic şi o chestiune de timp. Să ne întrebăm care e preţul corect al puterii lui T. Băsescu, adică pe ce avere stă el aşezat ? Tot prin Mările Chinei ?
Să recapitulăm. Traian Băsescu e preşedinte, prim-ministru – despre Boc nu mai e nimic de adăugat –, ministru de Interne, ministru de Externe, ministru de Finanţe, ministru al Economiei, ministru al Transporturilor, ministrul Muncii, ministrul Agriculturii, ministrul Turismului şi Dezvoltării Regionale, ministrul Aparării, dar e şi multi-director general, şef peste Curţi, consilii, comitete, asociaţii, televiziuni, radiouri, gazete, probabil viitor şef al sindicatelor şi patronatelor etc., etc. Este el competent pentru măcar una dintre funcţiile pe care le controlează ?
Una dintre cele mai şocante imagini ale anului trecut a fost cea cu marioneta Emil Boc primind onorul de 1 Decembrie. Preşedintele României îşi programase la fix un summit în Kazakhstan. László Tökés, vicepreşedinte al Parlamentului European, ne-a aplicat prompt încă un scuipat de ziua naţională. Ungaria vecină a preluat preşedinţia UE pentru şase luni. UDMR-ul îşi urmăreşte scopurile. După halucinanta, asiatica lege a presei promulgată de preşedintele Ungariei, Pál Schmitt, ne putem aştepta la orice aberaţie din partea guvernului Viktor Orban. Şi ne putem întreba dacă vom mai avea un 1 Decembrie 2011. Sau va trebui să alegem între 1 Decembrie şi T. Băsescu, Tökés şi UDMR.

Petru Romoşan