Fragment din Sfânta Scriptură pentru popor urmată de Vieţile sfinţilor, cuprinzând şi rugăciunile folosite de fiecare creştin în viaţa cea de toate zilele  de I. Popescu-Băjenaru

Vestirea naşterii lui Iisus. – La şase luni după ce a vestit pe Zaharia că va avea un fiu, Îngerul Dom­nu­­lui s-a arătat şi Fecioarei Maria în Nazaret. Ea trăia în casa dulgherului Iosif, a cărui logodnică era. La vederea strălucirii îngereşti, Maria s-a înspăimântat. Îngerul Ga­vriil însă i-a zis : « Bucură-te, ceea ce eşti plină de dar, că Dom­nul este cu tine ! Binecuvântată eşti tu între femei ! » Văzând însă spaima Fecioarei, îngerul a adăugat : « Nu te teme, Mario, că ai aflat har înaintea lui Dumnezeu ; şi iată, vei zămisli în pântece şi vei naşte Fiu ; şi-I vei pune numele Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui de Sus se va chema ; şi-I va da Lui Domnul scaunul lui David, tatăl Său ; şi va domni în veci peste casa lui Iacob, şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit ! » Şi a întrebat Fecioara : « Cum va fi aceasta, deoarece eu nu ştiu de bărbat ? » Iar îngerul i-a răspuns : « Duhul Sfânt se va coborî peste tine şi puterea Celui Prea Înalt te va umbri. Pentru aceasta, şi Sfântul ce se va naşte din tine se va numi Fi­­ul lui Dumnezeu. Iată că şi Elisabeta, rudenia ta, a ză­mis­lit şi ea fiu acum, la bătrâneţe ; aşa că la Dumnezeu nimic nu e cu neputinţă ! » La aceste vorbe, Fecioara Maria a adău­gat : « Iată roaba Domnului ; fie mie după cuvântul tău ! » Şi în­ge­rul s-a depărtat.
Fecioara Maria la Elisabeta. – După aceea, Maria plecă în Iudeea, la vara sa, unde a rămas aproape trei luni. Iar Iosif, după sfatul îngerului Gavril, care i s-a ară­tat în vis spunându-i că rodul pântecelui ei este de la Duhul Sfânt, care l-a ales pe el să poarte de grijă Ma­ri­­ei, a luat iarăşi în casa sa pe Sfânta Fecioară, cu care a vieţuit mai departe împreună.
Plecarea spre Betleemul Iudeii. – Pe vremea când Sfânta Fecioară purta în pântece pe Iisus dom­nea peste Imperiul Roman Octavian August. Acesta, voind să cunoască numărul tuturor supuşilor săi de pe toată în­­tinderea imperiului, porunci ca fiecare om să meargă să-şi înscrie numele în satul sau oraşul de unde i se trăgea neamul.
Urmând poruncii împăratului, Sfânta Fecioară porni cu logodnicul său, Iosif, spre Betleem – vechea ce­tate a lui David –, deoarece aici era leagănul neamului lor.
Sosind în cetate, din pricina îmbulzelii de lume, abia găsiră adăpost într-un staul de vite, la marginea ora­­­şului. Tocmai în vremea aceea veni ceasul ca Sfânta Fe­­­cioară să nască. Neavând alt loc de adăpost, născu în sta­ul. După ce şi-a înfăşat pruncul în scutece, L-a pus în ies­lea oilor.
Vestirea păstorilor despre Naşterea Mântuitorului. – În preajma staulului unde născuse Sfânta Fecioară erau mai mulţi ciobani care străjuiau noaptea în jurul turmelor. Îngerul Domnului li s-a arătat lor cu mare strălucire. Ei, deocamdată, s-au înspăimântat. Îngerul însă le-a grăit : « Nu vă temeţi ! Eu vin să vă aduc vouă veste bună şi izvorâtoare de multă bucurie pentru tot norodul. Astăzi s-a născut Mântuitorul lumii, Hristos Domnul, în cetatea lui David. Mergeţi la staulul din apropierea voastră şi-L veţi afla înfăşat în scutece şi culcat în iesle ! » Cum sfârşi aceste vorbe, îndată se ivi împrejurul îngerului mulţime mare de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi cântând : « Slavă întru cei de sus, lui Dumnezeu ; şi pe pământ, pace ; între oa­­meni, bună­voire ! » Încetul cu încetul, ceata îngerilor se depărtă, iar glasul lor se pierdu în nemărginire.

Astăzi, numele dumneavoastră este vehiculat drept o posibilă soluţie pentru ieşirea din marasmul economic. Ce soluţie propuneţi pentru o relansare economică imediată a ţării ? În ce constă modelul de urmat pentru ca populaţia să simtă o schimbare în bine în termen de şase luni ?

Călin Georgescu : În primul rînd, vreau să lămuresc o chestiune esenţială pentru a nu alimenta speculaţiile diverse care se fac pe această temă. Eu nu m-am autopropus pentru nici o funcţie, nici măcar pentru cele pe care le deţin în prezent. Mă simt perfect confortabil în ceea ce fac acum şi consider că am competenţele necesare pentru a continua şi a duce la capăt proiectele concrete în care m-am angajat. Mai mult decît atît, toate contactele pe care le-am avut în ultimele luni, inclusiv cu factori politici, s-au desfăşurat la invitaţia interlocutorilor, iar nu la iniţiativa mea. Desigur, în calitate de cetăţean al acestei ţări şi de expert în dezvoltare durabilă, am şi eu, ca atîţia alţii, anumite păreri asupra situaţiei în care ne aflăm şi asupra modului în care lucrurile s-ar putea îndrepta într-o direcţie mai bună. Dar trebuie să spun cinstit că nu sînt posesorul unei soluţii magice, al unui model miraculos care să asigure rezultate vizibile, cum spuneţi, într-un termen de şase luni. Ceea ce, cred eu, ne lipseşte în momentul de faţă este o viziune mai clară asupra viitorului. Dacă este nevoie să acceptăm sacrificii, trebuie să ştim pentru cît timp şi în ce scop. Redarea speranţei şi încrederii în valoarea muncii cinstite reprezintă obiectivul imediat al oricărei guvernări responsabile. Acestea nu sînt vorbe goale. Eu cred sincer în ceea ce spun.

Citiţi interviul integral la http://www.wall-street.ro/articol/Economie/96663/INTERVIU-Calin-Georgescu-Despre-solutii-pentru-o-relansare-economica-imediata-a-tarii.html

Toţi românii credeau pînă foarte de curînd că dl. Péter Eckstein-Kovács este consilier la Cotroceni din partea UDMR sau, mă rog, a minorităţii maghiare. Şi dacă ne-am înşelat ? Dacă Péter Eckstein-Kovács este, de fapt, şeful organizaţiei de bază UDMR-Cotroceni ? Unde s-a dus, punctual, preşedintele presupus român al României ? La parada militară de 1 Decembrie de la Bucureşti sau de la Alba Iulia ? Doamne fereşte ! A fost, imediat după 1 Decembrie, pentru a nu ştiu cîta oară, disciplinat, la şedinţa UDMR, în Covasna. Cît de bine s-au distrat udemeriştii văzîndu-l pe micuţul Boc primind onorul de ziua naţională ? Cine este ministrul Culturii într-o ţară cu vreo 17 milioane de etnici români încă prezenţi ? Kelemen Hunor, köszönöm szépen. Dar ministrul Sănătăţii peste o populaţie îmbătrînită, plină de boli, cu o natalitate în derivă ? Cseke Attila – numit în funcţie de Emil Boc, fost primar în Kolozsvár, cu susţinerea UDMR. Cine aprobă sau nu proiectul Roşia Montană ? Ministrul Lászlo Borbély, Jó napot kívánok !
Cum a ajuns Lászlo Tökés parlamentar european şi vice-preşedinte al Parlamentului European ? Cu voturile din Vaslui (vreo 1 100), unde a fost votat deputat pentru vreo 8 ani şi un anume Traian Băsescu. Respectivul Tökés a pierdut un proces cu o cunoscută ziaristă de la Associated Press în legătură cu o nu tocmai bine desluşită colaborare a sa cu Securitatea. Zisul Tökés i-a insultat încă o dată pe românii majoritari pentru ziua lor naţională. A avut vreo « exprimare » guralivul preşedinte pe cît de « udemerist », pe atît de vremelnic ? A cerut cumva ministrul de Interne Igaş (altă coincidenţă !) retragerea cetăţeniei propagandistului antiromân Tökés ? Cîte cetăţenii are acum Lászlo Tökés ? Cîţi ani şi în cîte guverne a fost UDMR din 1989 încoace ? Oare nu cumva România e condusă prin UDMR, care nici nu e partid politic, ci cu totul altceva – o asociaţie sau o hoardă, de exemplu ? Şi dacă, în relaţia PDL cu UDMR, masculul e UDMR-ul ?
Naţionalismului românesc UDMR-ul îi răspunde cu naţionalismul maghiar, iar la Budapesta premierul Viktor Orbán plusează, după un model vetust, de secolul al XIX-lea, şi le propune cetăţenilor români de etnie maghiară cetăţenia ungară. Întrebările şi nedumeririle de mai sus nu au nici o legătură cu minoritatea maghiară din România. Care este, în opinia mea, îndreptăţită să ceară şi să obţină cît mai multe drepturi. Drepturile obţinute de minoritatea maghiară nu au cum să-i facă rău naţiunii române pentru că minoritatea maghiară face parte din naţiunea română. Familiile mixte româno-maghiare privesc cu suspiciune şi chiar cu dezgust ceardaşul lui Băsescu cu Markó Béla, Lászlo Tökés, Lászlo Borbély, Andreea Vass, Emil Boc etc. Ce trebuie însă ştiut e că majoritatea maghiară este la fel de departe de reprezentanţii săi politici cît şi etnicii români de partidele româneşti. « Problema maghiară » e o obsesie veche a serviciilor româneşti : cărţi, conspiraţii, scenarii. Legea Educaţiei, care nu e decît primul pas spre gulaşul pe care îl pregătesc Tökés şi Băsescu, ar trebui să fie un revelator, ceva care să ne permită să ne facem o idee despre sinceritatea şi competenţa « băieţilor » noştri. Sau folosesc Magyar paprika la fiecare masă ?

Petru Romoşan

© Vlad Predescu
Ce zice ?

© Vlad Predescu
Final de pistă, ţăruş smuls, ce mai urmează ?

TOMAZIU, George (Gheorghe), pictor, grafician, poet, memorialist. 4 apr. 1915, Dorohoi, jud. Botoşani – † 3 dec. 1990, Paris, Franţa. Tatăl : Gheorghe, avocat ; mama : Lu­creţia (născută Enescu), vară primară a lui George Enescu. Copilăria şi adolescenţa pe­trecute în ora­şul natal. Studii gimnaziale şi li­­ceale la Liceul „Grigore Ghi­ca Voievod“ din Do­rohoi. Stu­dii de pictu­ră la Aca­demia de Arte Fru­­moa­se din Bucureşti (1933–1936), la clasa pic­torului Francisc Şirato (exa­men de licenţă în 1937), completate cu cî­teva călătorii la Viena, Mün­chen şi Dresda. Uce­nicie artistică la Paris, cu André Lhote (1938– 1939). În perioada imediat premergătoare războiului, pre­cum şi în timpul celui de-al doilea război mondial, lucrează pentru serviciile secrete britanice, cărora le transmite informaţii despre mişcările trupelor ger. din Ro­mânia şi de pe frontul de est. „Începînd cu 1941 face parte dintr-un grup francez de Rezistenţă, din care mai făceau parte lingvistul Pierre Guiraud, profesor la Institutul Francez, Marcel Fontaine, tot de la acest Institut, preotul [V.] Laurent, care conducea institutul de bizantinologie, Georges Durand care făcuse parte din Misiunea Berthelot, Pierre Boullen, consulul Franţei la Timişoara. Acest prim nucleu al Rezistenţei s-a alăturat Serviciilor engleze de informaţii, al căror responsabil era preotul Alexander Eck, profesor de bizantinologie. Activitatea de rezistenţă îl face să plece la Odessa, unde este decorator la Operă […]. În tot acest răstimp trimite informaţii asupra mişcării trupelor germane şi a maltratării populaţiei [evreieşti] de către nazişti“ (Gabriel Mar­dare). În toamna anului 1942 e încadrat de Intelligence Service ca locotenet al Majestăţii Sale britanice. Organi­zează, la rîndul său, un grup clandestin de colab. din care a făcut parte şi italienistul Alexandru Balaci. Arestat în iun. 1944, e transportat la Odobeşti, anchetat şi bătut pentru a dezvălui numele celorlalţi membri ai reţelei de spionaj. „Gestapo-ul a cerut să fiu predat, dar, dat fiind că tatăl meu a fost senator liberal şi avea foarte multe relaţii cu mediile puterii […], am scăpat doar bine bătut […]“ (cf. B. Elvin). Eliberat în acelaşi an de la închisoarea militară Malmaison din Bucureşti, după consumarea evenimentelor de la 23 aug. „După război, în timpul comunizării forţate a României, Tomaziu a continuat să transmită la Londra informaţii despre samavolni­ciile comise de forţele de ocupaţie sovietice [între altele, despre deportarea saşilor şi şvabilor]“ (Vasile Igna). Colab. cu ilus­traţii de texte literare şi cu portrete la rev. Lumea, condusă de G. Călinescu. În această perioadă ilustrează o ed. pentru bibliofili din Craii de Curtea-Veche de Mateiu I. Cara­giale. „Nu credem că o altă carte a fost ilustrată la noi mai artistic şi mai adecuat ca aceasta şi nu ştim un alt pictor român care să se fi identificat, nu cu aspectul exterior al unei cărţi, ci cu însăşi substanţa ei, cu tonalitatea şi atmosfera-i sufletească, astfel ca imagina colorată să sugereze sau să fie echivalentul pictural al textului“ (Petru Comarnescu). G.T. se numără printre pri­mii artişti „care demască masacrul evreilor de la Brailov, din Ucraina, expunând la Salonul oficial lucrarea Ucide ! Brailov 3 iulie 1942 ; îi pozează cunoscutului sculptor Gheorghe Anghel pentru statuia lui Ion Andreescu, din parcul Ateneului (sic)“ (Adina Zorzini). Rearestat în mar. 1950, e acuzat de spionaj în favoarea britanicilor („crimă de înaltă trădare“) şi condam­nat de Tribunalul Militar din Bucureşti la 15 ani muncă silnică. Cf. propriilor amintiri, consemnate ulterior, la pro­cesul din 1950, Geo Bogza a pătruns în sala tribunalului, fără să fi fost citat, şi a depus ca martor în favoarea acuza­tului. În momentul arestării, îi sînt confiscate scrisorile primite de-a lungul anilor de la George Enescu. Eliberat în sep. 1963, ca urmare a punerii în aplicare a decretului de graţiere nr. 551 / 1963, referitor la deţinuţii poli­tici din R.P.R. Pînă în 1965 este împiedicat să expună şi să se înscrie în Uniunea Artiştilor Plastici. „A putut trăi doar mulţumită portretelor comandate de diplomaţii occidentali. […] În 1969 părăseşte România datorită repetatelor intervenţii ale guvernului britanic“ (Gabriel Mardare). Locuieşte întîi la Londra, apoi la Paris. Din 1972 participă cu expoziţii personale la galerii din Paris, Londra şi Köln. În exil, a colab. cu vss. şi recenzii la rev. Ethos şi Limite. A fost inclus de Zahu Pană în antologia intitulată Poezii din închisori (1982). Jurnalul unui figurant, scris la Paris în limba fr., din 1976 pînă în 1989 (Figurant d’époque), cuprinde amintiri din călătoriile întreprinse înainte de război la Viena, Paris, München, Berlin şi Dresda, unde G.T. s-a familiarizat cu viaţa artistică, detalii în legătură cu activităţile clandestine din timpul războiului, cu perioada petrecută la Odesa, cu arestarea, anchetarea şi tratamentul la care a fost supus în închisorile din R.P.R. (Jilava, Aiud, „mama puşcăriilor“, unde este însărcinat să ilustreze gazeta de perete „Vigilenţa“, Piteşti, Ploieşti, din nou Piteşti, unde respinge propunerea de a deveni informator al Securităţii în schimbul eliberării, Dej, Gherla). […]

© Bogdan Constantinescu
Atenţie, părinţi cu copii melomani : a apărut
Marty la operă ! Cu Nicole (autoarea), Adina (editoarea) şi Marty însuşi în 3D.

Cine ar merita mai mult Nobelul pentru pace, Julian Assange sau Barack Obama ? De ce a trecut presa americană, britanică şi mondială atît de uşor peste gravele minciuni ale lui George W. Bush şi Tony Blair despre armele de distrugere în masă ale lui Saddam Hussein şi ale nefericitului Irak ? De ce a trecut atît de uşor şi iresponsabil la subiectul (story) următor care se vinde bine ? Românii, mari specialişti în conspiraţii mondiale, habar n-au cine este acest straniu Julian Paul Assange. Nu prea citesc în limbi de circulaţie, iar puţina presă scrisă şi prea multa televiziune « cu rating » – de fapt, ţopească – nu se obosesc să-l facă cunoscut.
Julian Assange pare să nu fi urmat deloc cursuri şcolare obişnuite – mama sa nu dorea să-l « înregimenteze ». Aceeaşi mamă New Age şi-a dus cu ea fiul într-un zig-zag existenţial în care se ascundea de soţ şi-şi prezerva independenţa. Assange s-a însurat şi a devenit tată la 18 ani – nevasta lui avea 16. La 20 de ani era unul dintre cei mai « căutaţi » hackeri din Australia. A avut şi un proces de mare răsunet, din care a ieşit… achitat. E azi, la 39 de ani, unul dintre papii hackerismului mondial – un bun camarad de-al său lucreză acum pentru Pentagon. Scriitorii lui preferaţi sînt Kafka, Koestler si Soljeniţîn. Wikileaks are 4 ani de la înfiinţare, presa mondială se interesează de faptele de vitejie ale organizaţiei de doi ani, de cînd ea a intrat în competiţie cu marile trusturi de presă şi ocupă primele pagini ale ziarelor. Presa românească, în schimb, o ignoră, căci ea – cu Udrea, Boc şi Băsescu, plus cei vreo 20 de comentatori-jumări – vegetează încă fără griji în copilăria democraţiei dacice.
Julian Assange este apostolul noului jurnalism, zis « ştiinţific», « de expertiză ». După această corecţie severă aplicată jurnalismului comercial, « tradiţional », care mănîncă la masa politicienilor, cunoscătorii spun că presa de tip vechi care se aliniază noilor standarde pierde foarte mult, iar cea care ignora noile standarde dispare pur şi simplu. Veselă perspectivă ! Important nu e să punem ştampile pe ce face Wikileaks, ci să înţelegem revoluţia în curs. Noul jurnalism are două principii sănătoase : documentele acceptate de organizaţie nu trebuie să fie fabricate de cel ce i le propune şi ele trebuie să fie autentice, verificate fiind de cei care le editează, Wikileaks. Deocamdată, cea mai interesantă observaţie îmi pare a fi cea a lui Jay Rosen, de pe blogul lui The Guardian, la 2 decembrie 2010 («The watchdog press died ; we have this instead. »), aceea că jurnalismul lui Wikileaks este unul nonstatal, născut din noua cultură globală a Internetului. Filmuleţele despre abuzurile comise de militari americani împotriva unor civili, printre care şi jurnalişti de la Reuters, au făcut turul mediei mondiale în această vară. La noi – nişte aliaţi dubios de zeloşi ai americanilor –, ele au trecut aproape neobservate. Războiul din ultimele şapte zile purtat de Wikileaks contra guvernului SUA şi a establishmentului politic mondial a fost cîştigat pe toată linia, practic fără nici o replică serioasă. Iranul însă s-a pus urgent la masa tratativelor. În ultima săptămînă, tirajul presei de peste tot a crescut brusc, ca şi frecventarea site-urilor de ştiri, iar interesul pentru discuţiile deontologice despre meseriile de diplomat, politician şi jurnalist atinge cote ameţitoare. Următorul obiectiv al Wikileaks – care e o echipă, şi nicidecum nu se confundă cu Julian Assange – a fost deja anunţat : o mare bancă americană (Bank of America, Goldman Sachs sau Citigroup ?). Wall Street-ul ia foarte în serios această ameninţare. Citiţi mai mult în Forbes (interviul dat de Julian Assange lui Andy Greenberg la 29 noiembrie) sau în The New Yorker (portretul dezvoltat pe care i-l face Raffi Khatchadourian lui Assange în 7 iunie a.c.).
În aşteptarea telegramelor Ambasadei americane de la Bucureşti din noiembrie-decembrie 2009 şi ale Departamentului de Stat către Ambasada americană de la Bucureşti, care ne vor lămuri who is who and what for, merită să aflăm mai mult despre omul şi organizaţia care vor schimba nu doar rolul şi locul SUA în lume, ci chiar şi micuţa noastră democraţie prea de tot originală.

Petru Romoşan

© Bogdan Constantinescu
A venit Moş Nicolae !

Liberalii, inerţiali în euforia boom-ului imobiliar, preconizează încă în programele lor cota unică şi scăderea, dacă nu chiar desfiinţarea impozitelor. Socialiştii (PSD) vor impozitare progresivă, asortată cu programe complexe, generoase, dar care par să ţină totuşi de o altă epocă. Mai întîi că focul (ultraliberalismul) şi apa (socialismul lui « să ne fie la toţi bine şi la vară cald ») sînt ireconciliabile. Dar mai grav e că toate partidele din opoziţie (PNL, PSD, PC) vor să administreze cam aceeaşi penurie. Adică nu oferă soluţii de ieşire din ecuaţiile prezentului, insuportabile (falimentare şi dezastruoase). Într-adevăr, sub guvernarea DA (PD + PNL), salariile şi pensiile au crescut neraţional, numai că ele erau oricum printre cele mai mici din Europa. PSD-ul, în opoziţie dar masiv, a manevrat discret dar eficace PNL-ul lui Tăriceanu, aflat minoritar la guvernare, presînd în direcţia măsurilor sociale pe care n-a îndrăznit sau n-a putut să le aplice nici măcar în guvernarea proprie (PSD-Năstase). Băncile străine s-au dezlănţuit cu creditarea – BNR se uita în altă parte. Presiunea populaţiei pentru a obţine fericirea în sfîrşit, acum şi aici, a fost formidabilă. Iar Călin Popescu Tăriceanu a avut meritul şi defectul că a lăsat economia liberă (laissez-faire-ul liberal), pusă fiind ea practic pe pilot automat.
Nu ştim cît a înţeles Tăriceanu din consumerismul desfrînat şi afacerismul veros de tip occidental. Aparent, nu mare lucru. De ce au angajat PNL şi PD atîţia funcţionari în plus şi nu au diminuat aparatul de stat din prima zi de guvernare ? De ce au cheltuit atîţia bani pentru imobile luxoase, maşini scumpe, birotică, prime, al 13-lea salariu, vacanţe şi alte marafeturi ? De ce a fost politizată şi deprofesionalizată întreaga administraţie într-un asemenea hal ? Unde au fost uitate multtrîmbiţatele reforme ? Au fost cei şase ani de guvernare « de dreapta » pierduţi pentru România ? Numai întrebări retorice… Cine e responsabil pentru doi ani de alegeri (europene, locale, parlamentare, prezidenţiale) care au produs politicenii iresponsabili de acum, Parlamentul Anastase actual şi un preşedinte contestat în interior şi dispreţuit în exterior ? Responsabil ? Nimeni ?

continuare »