Cine va organiza alegerile în 2012 ? PDL-ul Elenei Udrea şi al lui Gh. Falcă ? În UE şi în Schengen, în drum spre euro ? « Maiestate, aiasta nu se poate ! » îi spunea Lascăr Catargiu regelui Carol I în legătură cu o eventuală căsătorie a prinţului moştenitor Ferdinand cu domnişoara Elena Văcărescu. Pentru că Elena Văcărescu venea din familiile pămîntene, iar o asemenea căsătorie contrazicea motivaţia de fond a aducerii unui rege străin în principatele române. Cine poate organiza alegeri cinstite, recunoscute de UE, SUA, Rusia şi Israel ? PSD-ul sau PNL-ul ? Sau alianţa PSD-PNL-PC ? Oricine va conduce România în următorul an va pierde aceste alegeri. Criza economică va reuşi să înfunde orice partid şi orice alianţă. Şi dacă unii organizează, ceilalţi vor avea vreo şansă să cîştige ? Cum spunea « în două cuvinte » N. Ceauşescu : « Ex-clus ! » Deci, cîştigătorii nu vor fi recunoscuţi de concurenţii lor furaţi la urne.
Cu cît se apropie mai mult noua rundă de alegeri, locale şi parlamentare, cu atît democraţia (frumos cuvînt !) românească îşi arată mai limpede faţa ei schimonosită. Şi sîntem încă foarte departe de a fi integraţi în zona euro, care înseamnă, de fapt, Europa. Existenţa unei democraţii, plus o economie funcţională au fost principii fundamentale care au stat la baza aderării României la UE. Este astăzi România o democraţie ? Avem în România o economie funcţională ? Oricîte iluzii ne-am face, ne e greu să răspundem afirmativ.
Şi ce ne rămîne de făcut ? Ce altceva decît, ca Sisif, s-o luăm din nou de la capăt ? Cei care-şi închipuiseră, din exterior, că pot susţine, împreună cu securiştii interni, incompetenţi, vinovaţi şi mari mîncători de fonduri, o clasă politică detestabilă şi uşor de manevrat, că asta e de-ajuns pentru a încăleca sau chiar a rupe România s-au înşelat. Îi priveşte, sînt pe contul lor. Pentru noi, ultimii ani seamănă cu un război aproape pierdut. Dar cum s-o reîncepi ? Un time-out al politicianismului (caricatura politicii) se impune. Cu binişorul sau, dacă nu, în plină catastrofă. Cineva trebuie să pună ordine în viaţa haotică a statului şi într-un social în derivă, dar, înainte de toate, trebuie să repornească motoarele economiei. Clasa politică în întregul ei, aşa cum se prezintă ea acum, îşi încheie ciclul. Ciclul de tranziţie, bineînţeles. Coruptă, barbară, penală de multe ori, ea nu mai este purtătoare de speranţă. Profesioniştii din economie, din finanţe, educaţie, agricultură, sănătate, atîţia cîţi mai avem, sînt singurii care mai pot interveni în balamucul şi dezastrul atotcuprinzătoare. Pînă nu e prea tîrziu pentru toată lumea. Tot profesioniştii sau tehnocraţii sînt cei care pot face punte către zecile de mii de români care populează universităţile şi firmele de vîrf de pe toată planeta. Şi tot ei pot găsi alte soluţii, alte finanţări decît cele care derivă din tăieri ale pensiilor şi salariilor şi din împrumuturi peste împrumuturi practicate de guvernele succesive Boc.
Bălcescu, Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Costache Negri, Ion Ghica, Brătienii, T. Maiorescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga ne privesc din biblioteci şi din portrete. Ei, fondatorii, nu cred că istoria noastră s-a sfîrşit cu Elena Udrea şi cu Emil Boc. Şi nici cu Traian Băsescu.

Petru Romoşan

© Vlad Predescu
Importantă e direcţia !

© Vlad Predescu
Există şi la oameni

Alianţa normală, banală chiar şi care trebuia realizată mai demult, dintre PNL şi PC (cu o forţă media redutabilă) a băgat în streche vuvuzelele struţocămilei PDL (V. Tismăneanu, M. Cărtărescu, T.R. Ungureanu, M. Mihăieş). Ei şi încă alţii au început să latre strident la lună în apărarea purităţii, a onoarei, presupus pierdute, a liberalilor, trompetele fiind, împreună cu traseiştii Stoica, Stolojan, Flutur, liberali din tată-n fiu de la Ana Pauker, Drăghici şi Leonte Tismăneanu încoace. Fabricaţi ei înşişi cu mari costuri de fostul şi (doar) aparent eternul aparat de propagandă de partid şi de stat, îi agresează înnegrind hîrtia şi murdărind ecranul pe Crin Antonescu şi pe Dan Voiculescu, doi şefi ai opoziţiei totuşi, spre satisfacţia deplină a comandantului lor suprem de vapor şi de ţară spre care trag complice cu ochiul. Atacul la opoziţie şi susţinerea puterii ne amintesc că aceşti bieţi mediocri au fost crescuţi şi educaţi în spiritul dogmelor PCR. Cu cît ţipă mai tare pe modelul « ia-l de pe mine, că-l omor », cu atît încurcă mai rău şi mai sigur trotineta PDL a lui Băsescu.
Isteria penibililor propagandişti e o primă probă că alianţa PNL-PC e bună. PDL ratează astfel clar o iluzorie alianţă cu singurul partid avînd un electorat educat şi care nu poate fi cumpărat cu pixuri şi găleţi portocalii, adică Partidul Naţional Liberal. PC are meritul de a fi, prin înzestrarea sa media, cel mai vocal opozant la Băsescu. Izolarea PDLului e cu atît mai gravă, cu cît UDMR (masculul din cuplul PDL-UDMR) începe să fie identificat cu un partid antiromânesc. Legea Educaţiei ar trebui să ducă la groapa istoriei atît UDMR, cît şi PDL, plus Curtea Constituţională, fără ca aberanta lege să fie pusă vreodată în practică.
Următoarea alianţă, PNL-PC-PSD, previzibilă, ar trebui să ducă şi la dizolvarea nedemocraticei şi ultraoportunistei organizaţii UNPR, a lui Eugen Nicolicea, Şerban Mihăilescu, Cristian Diaconescu şi alţi Gabriel Oprea, fugiţi cu voturi cu tot la dubiosul PDL prezidenţial. Să le reamintim, pentru că probabil că au uitat, şi fripturiştilor PDL (Tismăneanu, Cărtărescu, Mihăieş – Patapievici se ascunde deocamdată) că partidul lor e unul securist, de stînga-dreapta, populist şi cangrenat de corupţie, cu un singur program economic, acela al îndatorării la FMI.  
Criza ne aduce măcar beneficii morale. Putem vedea cu ochiul liber cine e cine (who is who). Dracii îşi arată măcar coarnele şi cozile în toată splendoarea lor drăcească.

Petru Romoşan

La ce e bună opoziţia ? La ce mai foloseşte o opoziţie supraponderală dar fantomatică în vreme de gravă criză economică, după un an al javrei ordinare ? Vai de mine, opoziţia e foarte utilă ! Dacă ai o opoziţie care face mult tărăboi fără rost, poţi să te ocupi în linişte de lucruri cu adevărat serioase. De exemplu, poţi să-ţi faci un buget. Să-l votezi şi să-l confirmi la Curtea Constituţională, care, de altfel, nu are cine ştie ce competenţe în domeniu. Şi, în plus, şi-a votat, în văzul tuturor, propriile venituri. Cîteva ştampile în plus nu strică, mai ales cînd e vorba de zeci de miliarde de euro.
Crin Antonescu : « Sugerez o comasare a PSD şi PNL, pentru ca bătălia să nu se mai dea între stînga şi dreapta, ci între lipsa de soluţii şi încercarea de a scoate ţara din impas. » Într-o seară TV – a cîta în plus ? –, din senin, domnul Crin Antonescu s-a comasat. Partidul Brătienilor s-a plictisit de atîta liberalism şi, brusc, din cauza lui Traian Băsescu,  s-a aruncat disperat în braţele « neocomuniştilor » lui Ion Iliescu. Care s-au eschivat : pardon, s-avem iertare, nu merge aşa, pe noi ne-aţi întrebat ? « Nu-i suficient să vrei, trebuie să şi poţi » (Ion Iliescu).
Deşi nu l-ar mai vota astăzi aproape nimeni, T. Băsescu îşi betonează dictatura personală. Probe ? Iată-le. Avem un ministru de Interne ? Nu, nu mai avem. Ministru de Interne e T. Băsescu. Vasile Blaga a fost împins la demisie, iar Traian Igaş nu e decît o jalnică marionetă care a ratat deja Schengen-ul. Înaintea lui, în septembrie 2009, o aşa-zisă remaniere a adus alţi cîţiva presupuşi miniştri. În fapt, alte ministere în mîna lui T. Băsescu. Îşi mai aminteşte cineva de ce au fost înlocuiţi Radu Berceanu, Adriean Videanu, Sebastian Vlădescu, Mihai Şeitan, Gabriel Sandu, Mihail Dumitru cu « rezervele » Ion Ariton, Gheorghe Ialomiţeanu, Valeriu Tabără, Anca Boagiu, Ioan Botiş, Valerian Vreme ? Băsescu ne-a mai tras o ţeapă, una din multele promise în 2004. Avem ministru de Externe ? Theodor Baconschi e un caraghios, o comedie de creştin-democrat, propulsat şi cu complicitatea unor fundaţii germane, a căror acţiune în România e din ce în ce mai neclară – de altfel, aceste fundaţii n-au strălucit niciodată, dovadă starea deplorabilă de astăzi a PNŢCD. Nici Elena Udrea – alt pseudonim al lui T. Băsescu – nu a dovedit vreo competenţă în promovarea frunzelor şi a turismului românesc. Cît despre dezvoltare regională şi Elena Udrea, Comisia Europeană pare a fi de mult lămurită – absorbţia fondurilor europene nici n-a început. Judecînd după prestaţiile lui Crin Antonescu şi Victor Ponta din 2010, gălăgioase, repetitive, fără proiect economic alternativ, ai zice că pînă şi rolurile acestor şefi ai opoziţiei sînt scrise şi regizate tot de T. Băsescu şi Elena Udrea. Ba ai putea crede pînă şi că T. Băsescu şi-a ales oponenţii cei mai convenabili – înlocuirea lui Tăriceanu cu Crin Antonescu a rămas un mister pînă azi. Iar Victor Ponta n-a convins pe nimeni că ar putea fi şeful lui Ion Iliescu sau Adrian Năstase. Înlocuirea lui Mircea Geoană cu Ilie Sârbu, socrul lui Victor Ponta, poate fi doar un detaliu tehnic şi o chestiune de timp. Să ne întrebăm care e preţul corect al puterii lui T. Băsescu, adică pe ce avere stă el aşezat ? Tot prin Mările Chinei ?
Să recapitulăm. Traian Băsescu e preşedinte, prim-ministru – despre Boc nu mai e nimic de adăugat –, ministru de Interne, ministru de Externe, ministru de Finanţe, ministru al Economiei, ministru al Transporturilor, ministrul Muncii, ministrul Agriculturii, ministrul Turismului şi Dezvoltării Regionale, ministrul Aparării, dar e şi multi-director general, şef peste Curţi, consilii, comitete, asociaţii, televiziuni, radiouri, gazete, probabil viitor şef al sindicatelor şi patronatelor etc., etc. Este el competent pentru măcar una dintre funcţiile pe care le controlează ?
Una dintre cele mai şocante imagini ale anului trecut a fost cea cu marioneta Emil Boc primind onorul de 1 Decembrie. Preşedintele României îşi programase la fix un summit în Kazakhstan. László Tökés, vicepreşedinte al Parlamentului European, ne-a aplicat prompt încă un scuipat de ziua naţională. Ungaria vecină a preluat preşedinţia UE pentru şase luni. UDMR-ul îşi urmăreşte scopurile. După halucinanta, asiatica lege a presei promulgată de preşedintele Ungariei, Pál Schmitt, ne putem aştepta la orice aberaţie din partea guvernului Viktor Orban. Şi ne putem întreba dacă vom mai avea un 1 Decembrie 2011. Sau va trebui să alegem între 1 Decembrie şi T. Băsescu, Tökés şi UDMR.

Petru Romoşan

Ce se mai poate scrie critic după scrisoarea miniştrilor de Interne francez, Brice Hortefeux (de treizeci de ani prieten al lui Nicolas Sarkozy, numarul doi în partidul de guvernămînt după preşedinte), şi cel german, Thomas de Maizière (un apropiat al cancelarului Angela Merkel ; între 2005 şi 2009 a fost şeful Cancelariei şi ministru al Afacerilor Speciale, în primul Cabinet Merkel) ? În scrisoarea celor doi miniştri era vorba, printre altele, de crimă organizată şi luptă împotriva corupţiei, a marii corupţii, evident, şi textul arăta cu degetul direct către guvernul Băsescu-Boc. Decizia de aderare la spaţiul Schengen, din care fac parte 25 de state (nu şi Regatul Unit şi Irlanda, două ţări insulare, dar sînt incluse non-membrele UE Elveţia, Norvegia şi Islanda) trebuie luată în unanimitate, iar Comisia Europeană nu poate influenţa deloc decizia nici unui guvern. Comisia nu e obligată să dea vreo socoteală cuiva, în speţă preşedintelui care este preşedinte şi prezidenţiază azi în Româania. Adică speech-ul lui Traian Băsescu, cel cu „discriminarea” noastră, e o nucă într-un perete la Cotroceni şi cam atît.
După usturătoarea punere la punct a celor doi minştri vest-europeni a venit întîmplarea şocantă de la începutul discursului pe care voia să-l ţină detestatul Boc în Parlament. Zborul neverosimil al lucrătorului cu vechime mare la televiziunea publică şi presupus liberă peste un cuib de cuci politici a devenit un adevărat brand de ţară, repercutat către miliarde de telespectatori şi internauţi. Cele cîteva secunde de planare ale lui Adrian Sobaru au devenit fulgerător imaginea concentrată a guvernării Băsescu-Udrea-Boc. Ministreasa Turismului are, în fine, un brand. Poate să-şi arunce frunza la coş. La ce-ar mai fi bune comentariile ? Puţinii care mai trebuiau lămuriţi – mă gîndesc la camarilă şi apropiaţii ei – ar trebui să fie de-acum clarificaţi şi ei. Desigur, garda pretoriană şi „intelectualii lui Băsescu” sînt ocupaţi cu numărarea banilor şi cu protejarea carierelor lor aşezate pe impostură.
Conaţionalii noştri îşi imaginează, poate, că preşedintele lor exotic, imprevizibil, e unic. Se înşală. În Coasta de Fildeş prestează încă Laurent Gbagbo, deşi la alegeri un altul a ieşit preşedinte ; Venezuela îl are pe al său inconfundabil Hugo Chavez ; fostul preşedinte de colhoz Alexandr Lukaşenko e şi el unic : e dictator în emisfera nordică – o raritate ! – peste un popor harnic şi mîndru ; fostul prim-ministru croat a fost arestat de curînd la Viena ; căpitanul Moussa Dadis Camara, „cel mai tare din parcare”, a fost înlăturat violent la 3 decembrie 2009 în Republica Guineea, iar acum ar fi convalescent, probabil la Ouagadougou, în Burkina Faso ; Videla, fostul dictator al Argentinei, a fost condamnat din nou zilele trecute la puşcărie pe viaţă ; Curtea de la Haga cercetează şi judecă la foc continuu criminali politici care pînă nu demult pretindeau că ucid, distrug, fură în numele interesului naţional. A intrat oare Traian Băsescu într-o companie atît de periculoasă ?
Tîmplari, tinichigii, fochişti, chelneri, dresori de cîini, animatoare, marinari, nepoţi şi nepoate, fii şi fiice, unchi şi mătuşi – oameni din popor şi pentru popor. Sau aceşti nemernici care ne guvernează. Nemernici, nemernici, dar miliardari. Politicienii noştri sînt mult mai bogaţi decît politicienii germani sau francezi. Ce, se compară averea miniştrilor lor de Interne cu averea miniştrilor noştri de Interne ? Selecţia politrucilor noştri s-a făcut după aceleaşi criterii cuprinse în faimoasele directive NKVD din iunie 1947 după care au fost promovaţi politicienii şi securiştii din anii ’50 de către sovieticii ocupanţi : „44. Se va căuta ca acei care lucrează în diferite funcţii, indiferent cît de mici, să fie schimbaţi şi înlocuiţi cu muncitori cu cea mai mică pregătire profesională, necalificaţi. 45. Trebuie ca la facultăţi să ajungă cu prioritate sau în mod exclusiv cei ce provin din cele mai joase categorii sociale, cei care nu sunt interesaţi să se perfecţioneze la nivel înalt, ci doar să obţină o diplomă.” Aceleaşi directive, de multe ori aceiaşi oameni, direct sau prin interpuşi, operează şi azi în marea etapă a îmbogăţirii capitaliste. În plus, aderarea la UE a României şi a Bulgariei în 2007 a fost rău făcută, pentru că problemele de securitate şi cele ale minorităţilor, ale romilor mai ales, au fost voluntar uitate, conform unor oficiali UE pe care France Press îi citează fără să le dea numele.
Speranţa ar trebui să vină de la opoziţie. Dar avem o opoziţie ? În afara  interminabilelor şi cacofonicelor prestaţii TV ale lui Crin Antonescu, Victor Ponta, Daniel Constantin, Ion Iliescu, care ne spun că ar fi bine să fie bine şi, eventual, Traian Băsescu să fie cîndva iarăşi suspendat, nu se întrevede nimic. De altfel, inconturnabila Elena Udrea, piaza rea, un fel de reîncarnare a Elenei Ceauşescu sau un fel de doamnă Gbagbo, spunea că singura opoziţie care mai încurcă PDL-ul atoatestăpînitor e cea a televiziunilor de ştiri. Gura păcătoasei adevăr grăieşte. Realegerea în condiţii controversate, chiar dubioase, a lui Traian Băsescu în 2009 pare să fi fost sfîrşitul iluziilor europene ale românilor. Criza economică, tratată de guvernul incompetent de la Bucureşti doar cu măsuri simpliste şi violente, a făcut restul.
Pentru România, vremea vorbelor a cam trecut. Mai putem face apel numai la Shakespeare : atîta doar că „iarna vrajbei noastre” („Now is the winter of our discontent…”) nu s-a transformat încă în visul european de civilizaţie.

Petru Romoşan