© Vlad Predescu
Dar n-a mai iubit-o…

© Bogdan Constantinescu
A fost şi va mai fi

S-a mutat Estul la Vest ? Sistemele de justiţie a doua mari ţări occidentale, Suedia şi Marea Britanie, stau într-un prezervativ gata să se rupă ? Julian Assange e reţinut şi judecat pentru nişte presupuse afaceri sexuale (două, nu una, ca să fie clar pentru tot prostul – gîndire de poliţist lipsit de imaginaţie şi involuntar comică) sau este hingherit din evidente raţiuni politice ? Facem un sondaj la scară planetară cu ajutorul Internetului ? Rezultatul unei asemenea chestionări simple ar arăta, probabil, o majoritate total nedemocratică : ceva peste 90 % ar spune « din raţiuni politice ». Cîţi ar putea să nu vadă că regele e gol ?
De la deschiderea acestui caz mă încearcă un sentiment de penibil pentru cetăţeanul suedez. În mintea mea, britanicii au fost cît de cît salvaţi de judecătorul care a decis să-l lase liber pe Assange de sărbători. I-a luminat Christ mintea. Iese bine la vopsea şi armata Marii Britanii, care, printr-un remarcabil reprezentant al ei, i-a oferit adăpost bravului australian. Stimă impune şi fostul prim-ministru al Australiei, care a încercat să-şi apere cetăţeanul. Dar toată pletora de ONG-uri, ca şi o mare parte a presei occidentale, oameni atît de preocupaţi de soarta multimiliardarului rus Mikhail Hodorkovski sau de cea a premiului Nobel pentru Pace Liu Xiaobo (care nu-şi merită puşcăria), nu par să remarce că au în propria ogradă un caz flagrant de încălcare a drepturilor omului : omul de presă Julian Assange. Lecţiile pe care le dă Vestul de atîta vreme Estului sînt din ce în ce mai goale de conţinut. Şi revoluţiile în curs din lumea arabă ne dezvăluie o parte a globului despre care s-a vorbit în poncife, iar accesul la înţelegerea ei a fost ruşinos manipulat.
Cazul Assange e mult mai grav decît ar părea la prima vedere : exemplaritatea şi infailibilitatea valorilor promovate de democraţiile occidentale, democraţia însăşi la urma urmei, sînt  puse serios sub semnul întrebării.

Petru Romoşan

© Vlad Predescu
După sărbători

de Mircea Vulcănescu

[…] Împrejurările au voit să conduc această Direcţie într-o vreme de răscruce. Venit în fruntea ei într-un ceas greu, pe cînd urmările crizei economice se răsfrîngeau cumplit asu­pra-i, doborînd încasările vamale propriu-zise, sub prevederi, cu peste 1/2 miliard, o las, după doi ani, sub alte zodii. Sub înţeleaptă îndrumare a organelor de conducere ale Minis­te­rului, prin munca devotată a tuturor şi mai ales prin ridicarea generală a vieţii economice, Direcţia a izbutit să facă faţă cu cinste aşteptărilor ce s-au pus în ea, sporindu-şi prestigiul în afară şi însemnătatea reală înăuntrul Ministerului.
Dacă într-o perioadă de restrîngere a volumului comer­ţului exterior, prins în chingă de regimurile restrictive impuse ţării de împrejurările vitrege, politica comercială a ţării a trecut de la Direcţia Vămilor pe seama altor administraţii – această Direcţia a dobîndit, în schimb, o însemnătate covîrşitoare de ordin fiscal.
Cu toată comprimarea comerţului exterior, aceeaşi mie de vameşi hotărîţi au izbutit să împingă – ajutaţi de legi în­ţelepte – încasările totale efectuate prin vămi de la 4 mi­li­ar­de în 1934-1935 la 5 miliarde şi jumătate în 1935-1936 şi 9 miliarde şi jumătate în 1936-1937, participând astfel cu un pro­cent important la opera de redresare eco­no­mică a ţării şi de în­tărire a ei politică şi militară, săvîrşită în ultima vreme.
Ce a putut însemna acest efort pentru funcţionarii va­ma­li, ca muncă migăloasă de interpretare a textelor tot mai numeroase de aplicat, pentru ca materia impozabilă să nu scape printre ele, sau ca efort de veghe şi de muncă pentru îm­piedicarea şi stîrpirea fraudelor de tot felul, tot mai va­ria­te şi tot mai ingenioase, stimulate de însuşi acest efort fis­cal – ştie fiecare dintre noi !
Ajunge să spunem că am izbutit să ducem lucrul la bun sfîrşit, printr-o muncă în comun, ordonată, energică, mi­gă­loa­­să şi de o rigiditate neînfrîntă în aplicarea legilor pe care con­ducătorii destinelor politice ale ţării au înţeles să i le dea în acest răstimp.
În afară de evidenţierea acestor rezultate practice ime­­dia­te, folosesc acest prilej ce am de a vorbi cu fun­c­ţiona­rii mei, de la om la om, acum cînd nu ne mai desparte ie­rarhia oficială, pentru a le lămuri temeiurile etice ale unui fel de a fi de care se vor fi mirat poate şi ei, aşa cum s-au mirat alţii.
Între cele două tradiţii care însufleţesc de-a lungul vre­mii activitatea Direcţiei Vămilor : tradiţia straşnică a « le­ga­lităţii », învăţată de la fostul inspector Arabolu, şi tradiţia în­ţelegătoare a « omeniei », în exercitarea funcţiunii pe care au îmbrăţişat-o unii din înaintaşii mei direcţi – am încercat, pe cît am putut, să ţin o cumpănă dreaptă.
Dacă faţă de publicul din afară m-am trudit să mă men­ţin, cît am putut, pe linia primei tradiţii, faţă de funcţionari am căutat întotdeauna să fiu pe linia celei de a doua.
N-am făcut aceasta din întîmplare, ci în urma unei în­de­lungate reflecţii asupra naturii atribuţiunilor serviciului vamal.
Dacă am adoptat prima atitudine faţă de negustori şi de industriaşi, obişnuiţii clienţi ai vămilor, n-a fost pentru că mi-a lipsit omenia, pe care am încercat s-o păstrez întreagă faţă de funcţionari ; ci pentru că mi-am zis că lipsa respectului legii este unul din cusururile cele mai grave ale întregii noastre vieţi pu­blice, cheia spărturii dintre fondul vieţii noastre şi forma ju­ridică ce o îmbracă.
Nu o dată interpretînd legi atît de draconice, încît, lua­te în serios, aplicarea lor ar fi putut părea monstruoasă, pe care însă nimeni nu le respecta în fapt, mi-am zis că e mult mai bine să le iei în serios şi să dovedeşti absurditatea aplicării lor, ca să le provoci modificarea, mai curînd, decît să le în­lă­turi în fapt prin nerespectare, reluîndu-le în serios, fapt care le îngăduie să dăinuiască. În noianul de ipocrizii care co­ple­şe­sc dreptul nostru pozitiv, trebuie recunoscut aci, din partea Direcţiei Vămilor, cel puţin, un efort de sinceritate.
În afara acestui motiv de ordin juridic şi moral, res­pec­­tul absolut al literei legii, stabilirea unei norme fixe de la care să nu te abaţi orişice s-ar întîmpla, după adagiul ştiut : Fiat iustitia, are, de altfel, în materie vamală, şi un avantaj eco­nomic : introduce ordinea. Fiecare petiţionar ştie de la în­ce­­put ce se poate şi ce nu se poate şi-şi face socotelile în con­­secinţă, fără a fi primejduit de concurenţa neloială a celui ce umblă după hatîr. În organizarea realistă a relaţiilor dintre semeni, intransigenţa puterii publice este plină de fo­loase pentru individ, ca şi pentru obşte. Tendinţa or­ga­ne­lor ad­mi­­nistrative « de a face bună gospodărie », trecînd peste le­gi, vine dintr-o îndătinată confuzie între ordinea adminis­tra­­tivă şi ordinea politică. Mi-a fost dat să văd uneori această concepţie atît de înrădăcinată în societatea noastră, încît une­ori m-am întrebat dacă e vorba într-adevăr de un păcat, sau dacă nu e vorba decît de o formă specială de înţelegere a faptului administraţiei, caracteristică pentru une­le popoare. S-ar putea să fie aşa. […]

Din « Spre un nou medievalism economic ». Scrieri economice, Editura Compania, Bucureşti, 2009, pp. 261-264.

Ion I.C. Brătianu

[…] Când un bastiment e muncit de furtuni şi năpădit de apă, grija imediată a navigatorilor este pomparea apelor şi stăvilirea lor. Vai de acela care, în asemenea minute, se apucă de transformarea maşinilor şi de înlocuirea lor ! Purtarea lui ar fi cel puţin imprudentă.
Ei bine, în ziua de astăzi, e oare momentul priincios pentru a transforma legislaţia noastră economică ?
Când prospectul împrumutului ne arată situaţiunile şi forţele respective ale guvernului şi ale bancherilor străini, acum e oportun să rezolvăm pentru viitor relaţiunile dintre ei şi noi ?
Aceste relaţiuni mă îngrijesc cu atât mai mult, cu cât pe banca ministerială stă un ministru ca d. ministru al Domeniilor şi cu cât nu ştiu până unde poate merge pretenţia capitalului străin. Ştiu însă că un om, în monumentala chestiune a fânului, acel ministru a admis ca judecător între statul român şi furnizorii săi bursa din Budapesta !
M-am îngrijat foarte pentru viitorul nostru naţional şi economic când am citit asemenea promisiuni în Mesaj[ul regal]. Ni se dă chiar în acest moment un învăţământ strălucit. Este la extremitatea cealaltă a lumii un popor al cărui nume se scrie cum îi plăcea altădată să se numească partidul conservator ; acel popor al boierilor [Burilor – n.n.] a fost mai întâi invadat de capitaluri străine şi, în urma capitalurilor străine, a fost invadat de baionetele străine.
Înainte de a deschide largi graniţele noastre capitalurilor străine, în asemenea momente să dechideţi bine ochii asupra situaţiunii în care ne găsim şi să căutăm care sunt garanţiile la cari nici un partid n-ar trebui să renunţe.
Sunt îngrijat, căci am văzut, după proiectul împrumutului şi după notele din străinătate, am văzut legea liniilor de interes local care a fost adusă.
Această lege nu modifică numai legea propusă de mine, ea e cu totul contrarie aceleia făcută acum 6 ani de d. C. Olănescu şi de Parlamentul conservator. Prin urmare, noul proiect nu reprezintă nici simţămintele partidului conservator, nici simţămintele partidului liberal. Atunci mă întreb cu spaimă : ce interese şi ce simţăminte reprezintă acest sistem economic care deschide slobode graniţele capitalurilor străine ?
Oricare ar fi atitudinea Camerei la asemenea încercare, în ţară sentimentul public veghează şi sunt sigur că rezistenţa lui va fi astfel încât asemenea dispoziţiuni nu vor putea avea efecte.

(Dezbaterile Adunării Deputaţilor, Monitorul Oficial, nr. 8 din 3 decembrie 1899, pp. 24-33)

© Vlad Predescu
Flexicuritate !

© Vlad Predescu
Pisi !