Mircea Maliţa

Mircea Maliţa

N.T. Orăşanu

Avînd în vedere că-n curînd la noi
Vom avea iar lupte, iar alegeri noi ;
Considerînd însă că de astă dată
Treaba noastră merge foarte încurcată,
Mai văzînd că banda e ruptă în două,
Vrem să facem astăzi altă bandă nouă.
Cadrele se află încă în fiinţă,
Dar din cap o parte sînt de rea-credinţă,
Căci ne-arată colţii şi mîrîi’ la noi ;
De aceea dară apelăm la voi,
La voi, pui ai bandei, mîndră golănime,
Vagabonzi de uliţi şi mitocănime,
Papugii de frunte, scumpe haimanale,
Pungăşei de drumuri şi de mahalale,
Flori neprihănite din cea puşcărie,
Lichele vestite numai la orgie.
Veniţi din tot locul, vă-nrolaţi în cete,
Căci vinul e gratis, nu muriţi de sete ;
Berea şi rachiul ca gîrla va curge,
Aşteptînd voinicii care ştiu a suge
Şi mangalul mare, mangalul vestit,
Chiar de Popa Tache este tîrnosit ;
Cît despre diurnă, să n-aveţi habar,
S-a dus timpu’-acela de un icosar :
Zece franci acuma înainte daţi,
Plătiţi în monedă cînd vă înrolaţi,
Şi o recompensă pentru fiecine,
Zece poli de aur, de va bate bine.
Aşa, prin urmare, de veţi face treaba,
Vedeţi foarte bine că nu va fi geaba :
Mîncare destulă şi-apoi băutură
Cît v-o lua burta, fără de măsură,
Plata regulată şi o bîtă bună,
Jos cam nodoroasă şi-ageră la mînă.
Şi, pe lîngă toate, cum ştiţi din trecut,
Veţi fi puşi cu toţii sub înaltul scut.
Agia la spate va sta necurmat,
Parchetului ordin încă i s-a dat
Şi judecătorii de instrucţiune
Cu nici un chip mîna pe voi nu vor pune.
Toţi inviolabili veţi fi, mic şi mare ;
Cin’ vă va atinge merge la-nchisoare.
Din capu-vă n-are să se smulg-un păr,
Chiar dacă acela l-aţi fi bătut măr,
Ş-apoi Zdrăngănescu, îl cunoaşteţi bine :
Niciodată banda n-a dat de ruşine.
Cu astfel de inspector poate să se-aleagă
Deputat al ţării chiar un baş-beşleagă.
Mergeţi dar cu toţii şi luaţi arvună
Plata regulată pe-o întreagă lună
Şi vă-nscriţi în condici, că sînt condici mari,
Date pe coloare pe la comisari.
Să nu uitaţi însă că trebuie a bate
Pe cei ce pe haine vor purta în spate
Cruci cu tibişirul. Mergeţi dar acum,
Şi la revedere, cu bîta la drum.

Din volumul  N.T. Orăşanu – Satire, dicţionar politic
şi alte marafeturi de Bucureşti, Editura Compania, 2007

Petru Romoşan

Guvernul Victor Ponta a venit ca un guvern provizoriu sau temporar sau cu durată de folosinţă limitată. Pentru a organiza alegerile locale şi, eventual, pe cele parlamentare. Nu avea în fişa postului suspendarea şi demiterea preşedintelui foarte detestat Băsescu Traian. Dar s-a întîmplat să fie.
Cu sau fără plagiat, la 100 de zile, guvernul Victor Ponta se poate lăuda cu reuşite reale. Reparaţiile materiale şi morale pentru angajaţii statului şi pentru atît de nedreptăţiţii pensionari furaţi la drumul mare de Băsescu şi ai lui sub sinistra îndrumare a FMI, punerea sub urmărire penală a foarte marelui peşte băsesc Sorin Blejnar şi a crimei organizate de la conducerea Fiscului, înlăturarea lipitorilor securistice naţionale şi transnaţionale, aşa-zişii « băieţi deştepţi », escroci patenţi, ca să nu mai vorbim de organizarea alegerilor locale în bune condiţii. Cu plagiat sau fără plagiat promovat de Dilema pleşistă, de ghedeseii de la revista 22 şi de alţi contributors fără operă şi evenimenţiali din România noastră liberă, o mare parte a populaţiei României trăieşte într-o nebunie anti-Băsescu, perfect explicabilă. Toată această populaţie îi este recunoscătoare junelui Ponta, mai ales pentru stomacul său de struţ, adică unul capabil să digere orice, dîndu-i astfel ei, populaţiei, posibilitatea să-l ardă la urnă pe marinarul scelerat la intern dar supus internaţionalist.
Din moment ce Băsescu a fost ciuruit în văzul lumii româneşti şi al întregii planete, operaţiunea este deja un mare succes, iar USLului i se iartă graba şi improvizaţia cu care a organizat referendumul – nici pe alţii nu i-a interesat pînă azi cîţi români mai sîntem pe Pămînt şi pe lîngă Munţii Carpaţi. Există un înainte şi un după 29 iulie 2012. Avalanşa de contribuţii a scribilor băseşti şi orăcăitul broaştelor media nu fac decît să confirme cît rău le-au făcut milioanele de voturi DA pentru demitere. Avalanşa de articole pro-Băsescu ne dă doar nivelul foarte ridicat de prostituţie al « intelectualilor / fripturiştilor lui Băsescu », ca şi al celorlalţi acoperiţi din presa de partid şi de stat finanţată de la buget. Poporul e în altă parte. Poporul e la urne şi nu mai suportă criza datorată prea multor guverne Boc, plus penibilului arivist Ungureanu. Iar PDLul pare şi el foarte mort şi îngropat. Este şi acesta un succes ? Este. Bineînţeles, « fripturiştii » băseşti ţipă ca din gură de şarpe « ia-l de pe mine, că-l omor ! ». Dar îi mai bagă cineva în seamă ?
Printre primii dintr-o lungă listă de propagandişti încolonaţi, ultraneoconservatoarea fanatizată, tovarăşa de dreapta Mungiu-Pippidi (cine este, de fapt, această bunicuţă acrită şi atoateştiutoare ? În numele cui şi în numele a ce dă ea lecţii naţiei noastre ?) scrie o porcărie pentru ziare.com (apropo : cine finanţează ziare.com ? – pseudonime, bre, dar nici chiar în halul ăsta !) despre judecătoarea Mona Pivniceru, pe care o plasează într-o comparaţie vicioasă, ticăloasă, cu procuroarea comunistă Monica Macovei (cine o susţine pe această agresivă ciudată ?). Război civil adică ? Un deliciu ! Dacă Victor Ponta şi preşedintele interimar Crin Antonescu vor reuşi, trecînd peste toate piedicile, s-o instaleze pe doamna Mona Pivniceru în fotoliul de ministru al Justiţiei, guvernarea lor de tranziţie de la regimul Băsescu la o guvernare democratică va înregistra, poate, succesul decisiv. Nu întîmplător, lui Băsescu Mona Pivniceru îi inspiră o frică de moarte. Ar urma, firesc, destituirea jalnicelor instrumente băsisto-transnaţionale Kovesi şi Morar.
Victor Ponta, Crin Antonescu, USLul au reuşit în trei luni să tamponeze grav PDLul şi mafia băsistă. Au avut susţinerea unui canal TV, Antena 3, a cîtorva independenţi interesaţi de destinul ţării lor şi, mai ales, a unui întreg popor maltratat, batjocorit, înşelat şi, în cele din urmă, ameninţat în resorturile lui ultime. E acesta un succes ? Da, tovarăşi, este un mare succes, iar tînărul Ponta, bine susţinut de preşedintele interimar, are deja un electorat asigurat. Cu alte cuvinte, nici Victor Ponta nu mai e doctor, dar nici marinarul nu mai e preşedinte. Gaşca de penali băseşti a fost pusă pe fugă, deşi guvernul Ponta a fost compus din cîţiva old boys şi cîteva old girls, alături de cîteva nume neconvingătoare din TSD (Tineretul Social Democrat), cîţiva liberali de rezervă, fără Atanasiu, Fenechiu, Ruşanu şi Tăriceanu. Să facem o socoteală : Udrea nu mai e, Roberta Anastase nici atît, am scăpat de Patapievici,Vasile Blaga de la Vamă şi-a arătat adevărata faţă de sectorist, ştim aproape totul despre cei nouă pitici vişinii de la Curtea Constituţională, ştim pe cine susţin americanii, ştim cît de iresponsabili sînt birocraţii de la Bruxelles. Progres sau nu ?
Ce i se poate reproşa cu adevărat guvernului Ponta, cu toată prezenţa plină de bun-simţ şi echilibru a ministrului Florin Georgescu, e lipsa de proiect economic şi, chiar mai grav, lipsa unui proiect de ţară pe termen lung. Şi încă mai grav, nici nu pare interesat de aşa ceva, lui Victor Ponta pare să-i fie prea destul faptul că a ajuns prim-ministru. Şi, din acest punct de vedere, seamănă periculos de mult cu Emil Boc şi cu Mihai Răzvan Ungureanu, şi chiar s-ar putea să-i fie fatal. Cu sau fără Băsescu.

Petru Romoşan

Ce trebuia să se întîmple de mult s-a întîmplat în sfîrşit : Băsescu Traian ne-a făcut de rîs pe toată planeta. A patra şi, probabil, ultima sa tentativă de lovitură de stat a eşuat jalnic. Celelalte trei lovituri reuşite au fost, în ordine : « fraudarea alegerilor » în 2004, autosuspendarea sa în 2007, prin care s-a reîncărcat (reloaded) politic în dauna unei opoziţii nătînge, şi, în sfîrşit, realegerea sa dubioasă din 2009 (nu e vorba de voturile supranumerar de la Paris, ci de cele vreo 2-3 milioane obţinute cu STS-ul, vorba făptuitorului). După unii, loviturile de stat ale lui Băsescu Traian ar fi şi mai numeroase – vezi « soluţia imorală Voiculescu », refuzul de a numi un prim-ministru al majorităţii ieşite din vot, constituirea UNPRului, reînnoirea mandatelor lui Emil Boc, numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu ca prim-ministru etc. De fapt, încă de pe vremea guvernului Ciorbea, Băsescu Traian o ţine într-o lovitură de stat permanentă. Starea naturală a unui aşa-zis preşedinte jucător e lovitura de stat cotidiană. S-o luăm sistematic.
S-a observat deja – a făcut-o Sorin Roşca Stănescu printre alţii – că momentul suspendării a fost impus de însuşi Suspendatul. După ce a preluat guvernul şi a înregistrat un succes zdrobitor în alegerile locale, USL ar fi putut să aştepte pînă în iarnă ca să se debaraseze de « epava politică Biruinţa » după o izbîndă previzibilă la alegerile parlamentare. Pe Suspendat îl interesa însă să procedeze la autosuspendare imediat, înainte ca puterea USListă să se instaleze temeinic şi înainte ca serviciile să-l abandoneze de tot. Băsescu Traian ştia încă din 2004 cum stăm sau, mai degrabă, cum nu stăm cu listele electorale. Ioan Rus părea numit de Suspendat, în înţelegere pe sub masă cu Victor Ponta. Băsescu Traian avea în mînă toţi aşii, USL-ul nu putea decît să-i accepte timing-ul şi să încerce să-l bată în cursul jocului. Ceea ce, pînă la urmă, a reuşit, piesa-cheie fiind din nou Ioan Rus care i-a comunicat Curţii Constituţionale că nu poate garanta cifra alegătorilor. Dacă nu ar fi acceptat termenii şi calendarul lui Băsescu, USL şi-ar fi pierdut pe rînd toţi miniştrii, făcuţi plagiatori (vezi cazul Mang), cu dosare penale sau cu mape profesionale scoase oportun la « analiză ». Şi iată că, de-a lungul tentativei de lovitură de stat a sabotorului altora, acesta a fost însoţit tot timpul de Vocea Rusiei, care pare a fi o adevărată specialista GRU în logica non-lineară, paradoxală a strategiei militare practicată cu brio şi de preşedintele jucător în toată cariera lui, de la Rouen, scamatoria cu flota noastră şi pînă la ţîpuriturile iceriste recente despre lovitura de stat.
Dar lovitura de stat a lui Băsescu Traian a avortat. Securistul comunist nu a luat în calcul jocul democratic. Şapte milioane şi jumătate de cetăţeni români l-au « ciuruit » : Băsescu Traian seamănă din ce în ce mai mult cu un Dracula de bîlci, iar asistenta lui blondă pare şi ea să-l abandoneze. Site-ul cotidianul.ro a produs un serial cu susţinătorii externi folosiţi în interes propriu de Băsescu Traian. Joseph Daul, politician de mîna a treia, aproape anonim în Franţa, specialist în abatoare şi carne de vită, promovat în zoo-ul politic de Nicolas Sarkozy ; foarte cunoscutul (la noi) Mirel Bran, corespondent Le Monde şi media locală din Franţa şi Elveţia, cu o producţie tipărită în cîteva rînduri pe banii ICR, plus producţiile culturale ale soţiei de la dînsul ; Laura Balomiri, Austria Presse Agentur, Televiziunea ZDF şi cotidianul austriac Der Standard ; Vlad Odobescu, de la Dilema Veche, în USA Today ; ICRistul Keno Versek în Der Spiegel ; Carmen Păun, clienta ICR, reporter în EUObserver ; Liliana Ciobanu, fostă Realitatea TV, în The Economist ; Raul Sanchez Costa, în cotidianul El Pais, bursier ICR, o impresionantă pletoră de corespondenţi la publicaţii de primă mărime din Belgia (Bruxelles), Germania, Spania, Austria, Marea Britanie, SUA etc. O foarte importantă reţea de sprijin, construită cu mari eforturi, şi nu doar financiare, de serviciile noastre abilitate şi de ICR, el însuşi un serviciu, iată, deşi nu în sens cultural. Numai că aceşti oameni trebuiau folosiţi în interesul României, iar nu în cel personal al lui Băsescu Traian. Cine răspunde pentru asta ? Vor urma demisii sau demiteri după ce referendumul va fi validat, dacă va fi validat ? Cît despre reţeaua internă de sprijin a lui Băsescu Traian (dirijată de istericul postsovietic Tismăneanu Vladimir de la Washington, împreună cu cîţiva locotenenţi şi caporali locali şi alţi contributors rătăciţi sau Ioana-Ene-pe-la-gene, pseudonim neidentificat), rămîne de văzut dacă nu cumva e şi aceasta o reţea externă, plătită de fraierul contribuabil mioritic.
Ar mai trebui să atragem atenţia asupra sindromului « vorbitul în oglindă », asupra dedublării şi schizoidiei. De mai mult de opt ani, Băsescu Traian vorbeşte în oglindă despre Adrian Năstase, despre corupţie, despre trădare de ţară. Şi psihiatrii români ar trebui să se pronunţe în această privinţă. Băsescu Traian e de mult o « chestiune » care nu ţine de politică sau de istorie, ci doar de patologie. În cele din urmă, lovitura de stat e una uşor de decriptat prin sindromul « vorbitul în oglindă »… « Cine zice ăla e » sau « hoţul strigă hoţii » e o strategie pe care o poate înţelege toată lumea.

© Vlad Predescu
Ţara în 2012

Comentariu de actualitate al domnului Vasile Gheţău, autorul cărţii recent apărute Drama noastră demografică (Editura Compania, Bucureşti, 2012)

Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române, şi Vasile Gheţău la lansarea cărţii Drama noastră demografică în Aula Magna a Academiei Române la 4 iulie 2012

Numărul de alegători la referendumul din 29 iulie 2012 a devenit subiect de dezbatere şi dispută odată cu stabilirea pragului de validare a referendumului, egal cu jumătate +1 din numărul alegătorilor aflaţi pe listele electorale permanente. S-a ridicat în mod firesc problema folosirii datelor recensământului din octombrie 2011 ca bază pentru stabilirea numărului de alegători. Câteva opinii asupra acestor probleme ar putea aduce un plus de informaţie şi de cunoaştere :
I. Numărul alegătorilor este compus din persoanele de 18 ani şi peste la data alegerilor. Datele recensământului populaţiei din octombrie 2011 nu pot şi nici nu vor putea servi ca bază pentru determinarea numărului total de alegători din mai multe raţiuni. O prezentare succintă a faţetelor problemei are suficientă motivaţie.
1. Numărul populaţiei STABILE din rezultatele provizorii publicate – 19 043 mii locuitori – cuprinde doar locuitorii care au declarat că au reşedinţa obişnuită – adică locuiesc – în România de cel puţin 12 luni (sau mai puţin, dar cu intenţia de a locui la reşedinţa respectivă o perioadă similară). Foarte importantă va fi la prelucrarea datelor confirmarea existenţei a 19 043 mii de formulare individuale de recensământ în care situaţia persoanei la data recensământului este cea de prezentă sau temporar absentă.
2. Din populaţia cu drept de vot fac parte şi românii care au reşedinţa în străinătate pentru o perioadă de cel puţin 12 luni şi care au domiciliul, în documentul de identitate, în România ; rezultatele provizorii indică pentru această populaţie cifra de numai 910 mii.
3. La ambele categorii de populaţie există un grad ridicat de neînregistrare la recensământul din octombrie 2011. În Comunicatul Comisiei Centrale de Recensământ asupra rezultatelor provizorii se menţionează o populaţie nerecenzată de circa 1 milion de persoane. O analiză mai aprofundată a rezultatelor recensământului, coroborate cu defecţiuni importante de organizare şi efectuare a înregistrării, duc la concluzia că populaţia nerecenzată este mai mare. Oricum, rezultatele finale ale recensământului vor impune corecţii ale datelor provizorii şi abia atunci vom şti care este populaţia stabilă a României în octombrie 2011. Nu vom putea însă şti şi care este numărul persoanelor plecate pe o perioadă îndelungată în străinătate.
4. Pe deasupra, datele recensământului nu oferă, în faza actuală de prelucrare, structura pe vârste a populaţiei înregistrate, pentru a putea extrage persoanele de 18 ani şi peste. Şi, pentru a completa starea cunoaşterii populaţiei la recensământ şi eventuala folosire a rezultatelor la alegeri, CNP-ul lipseşte din formularele de recensământ pentru un număr considerabil de persoane (în urma unor campanii şi atitudini reprobabile de nedeclarare a codului).
II. Toate datele statistice asupra numărului populaţiei pe localităţi şi a distribuţiei populaţiei pe sexe şi vârste pe care le avem de la Institutul Naţional de Statistică pentru începutul şi mijlocul anului 2011 au la bază rezultatele recensământului din martie 2002 şi datele asupra mişcării naturale – naşteri şi decese, migraţiei interne cu schimbare de domiciliu şi migraţiei externe înregistrate – cu schimbare de domiciliu din/în România, pentru toată perioada de după recensământul din martie 2002. Populaţia pe vârste se determină pentru începutul şi mijlocul fiecărui an calendaristic postcenzitar.
III. La recensământul populaţiei din martie 2002, populaţia stabilă a României a fost de 21 681 mii locuitori ; populaţia de 18 ani şi peste era de 16 834 mii, reprezentând 78 % ; numărul persoanelor plecate pentru cel puţin 12 luni a fost de numai 159 mii. Admiţând că toate aceste persoane aveau vârste de 18 ani şi peste, putem spune că întreaga populaţie de 18 ani şi peste în martie 2002 era de 17 milioane. La 1 ianuarie 2011, populaţia României era de 21 414 mii locuitori – cuprinzând şi persoanele plecate în străinătate dar continuând să aibă în documentul de identitate domiciliul în România. Cei de 18 ani şi peste erau 17,5 milioane persoane, reprezentând 82 % din întreaga populaţie. Creşterea numărului populaţiei de 18 ani şi peste îşi găsește explicaţie în reducerea numărului de decese în perioada de după recensământul din martie 2002. Pentru mijlocul anului 2011, deci la o dată apropiată de cea a recensământului, populaţia de 18 ani şi peste poate fi estimată la aceeași valoare rotunjită de 17,5 milioane, număr care nu poate diferi decât nesemnificativ în iulie 2012, dacă luăm în considerare dimensiunea scăderii naturale a populaţiei în perioada iulie 2011-iulie 2012.
IV. Potrivit datelor furnizate Biroului Electoral Central de Ministerul Administraţiei şi Internelor, din registrul populaţiei pe care îl gestionează, numărul de alegători la data de 9 iulie 2012 era de 18,3 milioane (însemnând persoane de 18 ani şi peste, cu drept de vot). Este cifra care va fi luată în considerare la referendumul din 29 iulie pentru stabilirea gradului de participare la alegeri şi a pragului de validare de jumătate +1 din numărul total de alegători din listele electoral, adică (18 308 612:2)+1=9 154 307 alegători.
V. Cifra de 18,3 milioane persoane include cetăţenii români cu domiciliul în România, aflaţi în ţară sau în străinătate (plus cetăţeni din ţările UE care au domiciliul sau reşedinţa în România). Este singura cifră pentru care există liste nominale de alegători şi este cifra care îi ia în considerare pe românii aflaţi în străinătate dar cu domiciliul în România în documentul de identitate. Nu se ştiu prea multe despre registrul de populaţie gestionat de MAI : origine, date de intrare şi de ieșire pe cale naturală, prin migraţie internă şi migraţie externă, frecvenţa actualizărilor, modul de verificare/atestare a calităţii datelor, diferenţele dintre numărul populaţiei pe localităţi din registru şi din datele Institutului Naţional de Statistică, felul în care datele de recensământ sunt folosite la verificarea datelor din registru, accesarea şi utilizarea datelor din registru.
VI. Diferenţa dintre numărul alegătorilor din listele electorale în iulie 2012 şi numărul estimat pentru aceeaşi dată al populației de 18 ani şi peste pornind de la recensământul din martie 2002 este, deci, de aproximativ 800 mii persoane. În ambele cazuri, în numărul populaţiei respective sunt incluse şi persoanele care au reşedinţa în străinătate dar domiciliul lor în documentul de identitate este în România.
VII. Fundamentarea cifrei de 18,3 milioane alegători în anul 2012 pe rezultatele recensământului din martie 2002 nu era posibilă. La recensământul din anul 2002 nu s-a înregistrat CNP-ul, pentru a putea conecta informaţiile de la recensământ cu cele din registrul populaţiei al MAI. La recensământul din anul 2002, numărul persoanelor plecate pe o perioadă îndelungată (12 luni şi peste) a fost înregistrat doar în mică măsură – numai 159 mii. Populaţia României la mijlocul anului 2011, deci aproape de data recensământului, a fost de 21 354 mii locuitori. În această cifră sunt incluse şi persoanele aflate în străinătate. O estimaţie a numărului total al populaţiei corespunzător celor 18,3 milioane de persoane de 18 ani şi peste din actualele liste electorale duce la 22,4 milioane locuitori, cu peste 1 milion mai mare decât populaţia estimată la 1 iulie 2012 pornind de la cifra avansată de INS pentru mijlocul anului 2011 şi luând în considerare scăderea naturală din perioada 1 iulie 2011-1 iulie 2012. Diferenţa ar trebui să fie numărul de români aflaţi în străinătate şi care nu au fost înregistraţi la recensământul din anul 2002 şi, implicit, nici în registrul de populaţie, dacă acest registru ar fi construit plecând de la rezultatele recensământului din martie 2002.
VIII. Apariţia frecventă a unor persoane decedate în listele de alegători (chiar la o rată scăzută de participare la vot) ridică semne de întrebare asupra calităţii datelor din registru.
IX. Cu un recensământ în octombrie 2011 având un grad ridicat de nerecenzare şi CNP cunoscut doar pentru o parte a populaţiei recenzate, registrul de populaţie al MAI rămâne singura sursă de informaţii personale pentru alegeri.
X. Credibilitatea actualului registru de populaţie va fi alta atunci când se vor putea verifica datele ce se află în el, componentele de actualizare şi, mai ales, cauza existenţei în registru a unor persoane decedate ori care nu mai au domiciliul în România. Este o întreprindere uriaşă ca volum de muncă, dar şi singura care ar putea duce la liste electorale corecte şi acceptate de toată lumea. În acest context, ar putea fi abordată şi problema construirii REGISTRULUI ELECTORAL, gestionat de o instituţie independentă, civilă, de mare probitate profesională, şi după prevederi legale precise, drastice și transparente. Un astfel de registru a devenit indispensabil atâta timp cât nu se poate și nu se va putea conta pe datele de recensământ, iar actualele liste electorale permanente sunt extrase dintr-un registru al populaţiei care ridică semne de întrebare asupra conţinutului său, al modului de actualizare şi a calităţii informaţiilor.

© Compania

Vasile Gheţău (n. 1940 în regiunea Cernăuţi, Bucovina) şi-a încheiat în 1964 studiile de statistică la Academia de Studii Economice din Bucureşti, unde şi-a susţinut şi doctoratul în 1979 pe teme de prognoză demografică. A urmat cursuri de specializare în domeniul demografiei la Paris, Budapesta şi Varşovia.
A lucrat mai bine de 15 ani în Direcţia Centrală de Statistică, ocupându-se de Statistica Populaţiei, o direcţie pe care a ajuns s-o conducă în decembrie 1989. Expert şi cercetător al Centrului Demografic al ONU din România (1974-1984), a coordonat, ca director general, Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor din ianuarie 1992. Începând din 1994, a predat demografie la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii Bucureşti, fiind în paralel cercetător la Centrul de Cercetări Demografice al Academiei Ro­mâne, a cărui direcţie a preluat-o, de altfel, după dispariţia acad. Vladimir Trebici (1999), creatorul centrului. Consultant ONU după 1982 în probleme aplicate de analiză demografică şi recensământ (Benin, Geneva, New York, Rwanda), a condus şi grupul regional de observatori internaţionali la recensăminte ale populaţiei din diferite ţări (Macedonia 1994 şi 2002, Republica Moldova 2004, Kosovo 2006 şi 2008).
Autor a peste 150 de studii şi articole în reviste de specialitate româneşti şi străine şi a peste 100 de comunicări ştiinţifice la manifestări naţionale şi internaţionale, este membru al celor mai prestigioase organisme şi asociaţii profesionale (International Union for the Scientific Study of Population, European Association for Population Study etc.).
A publicat volume de autor (de pildă, la Editura Alpha MDN, Anul 2050 : va ajunge populaţia României la mai puţin de 16 milioane de locuitori ?, în 2004, şi Declinul demografic şi viitorul populaţiei României, în 2007), a fost coautor la Multilingual Glossary of Demography of Balkans, apărut în 2005 la Universitatea din Tesalia (Grecia), şi a contribuit la numeroase volume colective cu studii şi analize pe teme demografice şi socio-economice privind România (declinul demografic, starea natalităţii, speranța de viață, îmbătrânirea demografică, perspective demografice și implicații economice etc.).