Petru Romoşan

Să reluăm discuţia pe tema comportamentului abuziv, penibil colonialist al reprezentanţilor marilor puteri (cu excepţiile notabile ale Rusiei şi Chinei) la Bucureşti, comportament care trebuie să înceteze de îndată şi, eventual, cu scuze publice. Dacă nu, în timp, pierderile vor fi pe măsura tupeului, agresivităţii şi prostiei acestor diplomaţii. Nici un tratat, nici o cutumă nu le permit acestor imperiali închipuiţi şi, de altfel, comici să ne dea public lecţii, să meargă în Parlament (aceşti reprezentanţi nu au voturi în spate) şi să-i tragă de urechi pe incompetenţii şi corupţii noştri. În treacăt fie spus, dacă, după 20 de ani de democraţie (frumos cuvânt vag care acoperă interese foarte pământeşti !), clasa politică românească e vai de mama ei, reprezentanţii acestor puteri (şi puterile occidentale însele) îşi au partea lor de contribuţie. Care se măsoară tot prin incompetenţă, corupţie şi interese partizane inavuabile.
Dar această « contribuţie » occidentală trebuie reevaluată critic pentru ca pe viitor să nu mai fie posibilă. Cu toată asocierea noastră la UE şi la NATO, România este încă un stat independent. Şi nici o asociere nu e eternă şi ireversibilă, mai ales dacă se dovedeşte că produce mai multe daune decât beneficii. România e încă la fel de independentă ca Franţa si Germania, cu toate cedările de suveranitate sugerate în tratate, cedări echivalente, chiar dacă nu şi egale. Ţările mari şi bogate din UE, plus SUA şi Israelul nu ne fac cadouri în bani. Exportul de ideologie şi interese (de democraţie, spun ei – sună mai bine) în România e în favoarea lor în primul rând. Vezi cum procedează şi cu ce cazne cu Moldova, Georgia şi Ucraina. Propagandiştii din interior, numai teoretic români, sunt plătiţi de ei. Prin firme, prin burse, prin diferite forme subtile de corupţie. De altfel, singura cheltuială serioasă pe care au făcut-o în România aceste puteri a fost pentru propagandă, mass-media, politicieni şi înalţi funcţionari aserviţi. Plus investiţiile în câteva « instituţii poliţieneşti » cum sunt DNA şi ANI, dacă informaţiile mele sunt corecte.
Au avut, în schimb, liber la toată economia românească. Vedem cum stăm cu sistemul bancar românesc, care e, de fapt, unul străin. Pentru accesul în UE am plătit cât nu face şi, foarte probabil, nu va face nici în viitor, adică marile întreprinderi, plus resurse naturale au fost cedate în condiţii inechitabile, cu mari profituri pentru partea occidentală. Pe de altă parte, se vede limpede cât interes au occidentalii să ne dezvoltăm în chestiunea absorbţiei fondurilor europene. Dacă aceste fonduri erau într-adevăr pentru noi, pentru dezvoltarea României, şi nu numai pe hârtie de propagandă, fondurile erau de mult absorbite. Chiar şi de mediocrul guvern Boc.
Slujul şi pupatul papucilor vizirilor euro-atlantici e treaba celor meniţi chiar acestui job. Sau al papagalilor imitatori băştinaşi, slabi de înger, lingăi, oameni de nimica. În plus, la această oră Occidentul (Europa de Vest plus SUA), producător de mare criză globală (morală, politică, economică), are nevoie la moral de asemenea lingăi, plătiţi sau spontani. Asemena lingăi le aduc aminte – şi asta le face mare plăcere – de cei 30 de ani glorioşi, iar americanii au avut parte chiar de un timp dublu, când au dominat restul lumii fără reală concurenţă. În plus, acum îi stresează rău China, India, Rusia, Brazilia, Turcia, Iranul, Africa de Sud şi alţii.
Tema e vastă şi merită dezvoltată. Deocamdată pot să le recomand diplomaţilor străini spre lectură – cu un respect drămuit, pentru că nici ei nu mă respectă prea mult pe mine şi pe concetăţenii mei – pe istoricul Ionnescu-Gion, cu ale sale studii despre epoca fanariotă, cu dese referiri la diplomaţii aflaţi în post la Bucureşti în vremea lui vodă Mavrogheni. Diplomaţii străini de la acea vreme (sfârşit de secol XVIII şi început de XIX), mari trăgători de sfori şi autori de conspiraţii, erau cu deosebire caraghioşi şi ineficienţi în accidentata geografie umană a Bucureştiului. Şi aproape că aş face un pariu : primul om politic care va merita respectul românilor va fi cel care va expulza un diplomat băgăcios şi obraznic, fără să rupă neapărat relaţiile cu ţara acestuia.

Relu de la Căstău (Relu al doilea, urmând unchiului său) şi Petru Romoşan – o reîntâlnire în locul de baştină, Orăştie, după câteva decenii, cu muzică şi cărţi.

Petru Romoşan

Dacă marţi, cu ale sale trei ceasuri rele, a fost ziua catastrofală a încă nenăscutului parlamentarism românesc, joi i-a venit rîndul diplomaţiei străine la Bucureşti să cadă în fund cu zgomot şi să-şi rupă noada. Rar am văzut reacţii mai violente ale românilor la amestecul neruşinat în treburile interne ale României din partea ambasadorilor unor mari puteri aflaţi în post la Bucureşti. Oamenii ăştia îşi închipuie că au şi ocupat România ! zice toată lumea. Aşa, fără nici un război, fără nici o pierdere, doar pe baza propagandei şi, poate, a înţelegerilor făcute cu cîţiva lideri, ridicaţi tot de ei la Bucureşti, deşi aceşti lideri nu reprezintă în mod evident pe nimeni. Cu băncile, cu multinaţionalele, cu produsele lor care transformă totul într-un comerţ ordinar, cu o ideologie falimentară, de sfîrşit de lume, îşi închipuie că băştinaşii s-au predat pentru totdeauna. Vă înşelaţi, băieţi ! Şi nu e de mirare, pentru că marile puteri trimit la Bucureşti, cu rare excepţii, numai diplomaţi şi personal diplomatic în cel mai bun caz de mîna a doua. Care procedează după cît îi duce mintea.
Cu o agresivitate imperialistă din vremi ce păreau revolute (nu sînt !) şi cu apucături de pe alte meleaguri, nişte neica nimeni veniţi de prin marile capitale cred necesar şi se cred capabili să ne dirijeze ca nişte caporali. Nu par să fi urmat şcoli de diplomaţie dar par veniţi direct de pe stadioanele de fotbal. În plus, ca şi cum la ei lucrurile ar merge strună şi, în mărinimia lor, n-ar şti unde să-şi mai plaseze înţelepciunea democratică.
Dar felul în care a procedat majoritatea obeză USL, sub bagheta incalificabilului Valeriu Zgonea, i-a deconspirat definitiv şi complet şi pe uselişti, social-democraţi şi naţional-liberali. Ei vor ciolanul cît mai repede şi fără oprelişti – legi, Cod penal – şi dau, în schimb, legi (Legea minelor) bune de vîndut ţara cui se prezintă şi cu comisioanele aferente numai pentru ei, şi urgent.
Pentru cei ce au avut proasta inspiraţie să urmărească lucrările de marţi din Parlament, pe la 4-5 după-amiaza, stresul a atins paroxismul : căderea democraţiei în România părea inevitabilă. Spre seară, la ora « cucului », a apărut pe televiziuni Traian Băsescu şi ne-a asigurat că domnia sa, împreună cu « draga de ANI » (vezi sesizarea senatorului Valer Marian din cotidianul.ro de azi), DNA şi CCR nu vor permite una ca asta. Să stăm liniştiţi, tătucul veghează şi corupţii din USL sînt sub observaţie strînsă. A avut totuşi loc o scăpare în Parlament, nemernicii uselişti au votat modificarea unor articole din Codul penal, dar pe la Cotroceni nu se trece ! Să stăm liniştiţi. Oare mai sînt o sută de oameni care îl iau în serios pe Traian Băsescu, în afară de mercenari şi forţe speciale ?
În aceleaşi momente, doctorul Ponta, mare gînditor în exploatări miniere, reflectează strategic prin Africa de Sud şi dă mîna cu Barack sub oblăduirea părintească a lui Tony. Am ajuns rău de tot ! Dacă nu se sparge România în anii următori, cu asemenea politicieni, înseamnă că mai rezistă o mie de ani. Se va dovedi că Munţii Carpaţi, în combinaţie cu Dunărea şi Marea Neagră, plus Transilvania, sînt un aliaj indestructibil. Pentru că, să nu uităm, frumoasa noastră ţară e şi locuită. Şi condusă de cine ştim noi.
Se ştie că în Balcani, mai pe la marginea Europei şi a imperiilor, conspiraţiile au avut întotdeauna trecere. De aceea merg prost lucrurile în partea noastră de lume, pentru că toţi conspiră împotriva noastră. Ceva conspiraţii or fi, poate chiar mai dese decît prin alte părţi, dar pină la urmă tot noi sîntem cei mai tari. Nimeni nu conspiră împotriva noastră mai bine decît noi înşine. Ne-o facem cu mîna proprie mai eficient decît orice serviciu secret străin, decît orice francmasonerie sau corporaţie. Cum s-a şi întîmplat marţi în Parlament cu cele trei ceasuri rele, care au aruncat în aer ţarişoara noastră fragilă. Cînd se pune Valeriu Zgonea în mişcare, e mare pericol…

Sorin Roşca Stănescu

Eu unul nu cred ca s-a mai intamplat asa ceva vreodata in istoria, destul de zbuciumata de altfel, a paralamentarismului romanesc. Azi, sutele de deputati reprezentand toate partidele, putere si opozitie de-a valma, au fost legati strans la ochi si pusi sa traga cu pistolul. Si, cum era si firesc, stransi atat de multi intr-un spatiu bine delimitat, s-au ciuruit intre ei. Iar peretii s-au umplut de sange. Desigur, cele de mai sus sunt o forma figurata de a descrie ce s-a intamplat, de fapt, acolo.

Deputatii, si repet, deputatii tuturor partidelor au fost socati cand, la primele ore ale diminetii, dupa ce si-au luat cartelele electronice si au semnat de prezenta, au aflat ca au de dezbatut, de respins si de votat zeci de acte normative, iar unele, cele mai importante dintre ele, cu un continut total necunoscut. Cum ar fie Legea minelor, un act normativ care a fost initial promovat in Senat si respins la mustata, din simplul motiv – care, de fapt, nu e simplu deloc – ca parlamentarii au descoperit, studiind diferitele amendamente mai recente aduse legii, ca, de fapt, aveau de-a face cu Legea Rosia Montana sub acoperire. Cu alte cuvinte, tot ceea ce facuse obiectul respingerii de care Comisia speciala si apoi de catre plenul Parlamentului a Legii Rosia Montana pe motiv ca existau cel putin sase alte legi incalcate si inca o seama de articole scrise cu dedicatie in favoarea – sau poate chiar de catre – Gold Corporation, se regasea, iata, au descoperit cu stupoare senatorii, in noua formula a Legii minelor. Si, in plus, exista avizul Guvernului, avizul Comisiilor de specialitate si acordul politic al conducerii USL pentru promovarea actului normativ. Acolo, la Senat, legea a cazut la mustata, adica numai cu o diferenta de doua voturi. In Camera Deputatilor a sosit o forma rafistolata a actului normativ. Nu se prea stie de catre cine si cum. Si, mai ales, in ce scop. Din nou, avizul Guvernului, dat pe picior, este favorabil la fel ca de altfel si avizele din Comisiile de specialitate. Si iarasi exista acordul USL. Scandalul este declansat de asta data dintr-un motiv, pe drept cuvant, exploziv. Pe site-ul Camerei Deputatilor aceasta lege nu este postata. In consecinta, deputatii ar trebui sa voteze fara sa stie ce. Sa voteze o lege cu totul si cu totul necunoscuta. Este primul eveniment paranormal.
Al doilea eveniment paranormal este legat de un alt act normativ, cu un impact la fel de mare. O lege de amnistie si gratiere. Ea este promovata de doi deputati. In Senat a fost respinsa. In Camera Deputatilor au fost aduse amendamente ieri seara, tarziu. In ceas de noapte. Amendamentele, se pare destul de numeroase, si continutul actului normativ sunt la fel de fantomatice pentru plen cum a fost si Legea minelor. Din nou, deputatii ar trebui sa voteze cu ochii legati. Din nou, pe site nu exista nici urma a acestui proiect de act normativ. De data aceasta gazul a fost turnat pe foc. Pentru ca, in plus, nu exista nici acordul in interiorul majoritatii. De asta data nu numai opozitia, ci si PNL au fost prinsi pe picior gresit. Liberalii urmau, cu alte cuvinte, sa fie smecheriti de partenerii din USL. Si asa a explodat scandalul. Spre bucuria opozitiei si a presei.
Toate aceste s-au intamplat azi si probabil inca multe altele despre care o sa auzim pe parcurs. Eu unul inca nu am mai auzit sa se fi petrecut ceva asemanator in vreun Parlament al Romaniei. Sau in vreun Parlament de oriunde altundeva.
Intr-un stat din Africa a existat un dictator numit Bokassa. El tinea mortis sa devina campion mondial de tras cu arcul. Si cum a procedat? A invitat un grup de arbitrii internationali, i-a umplut pe oameni cu aur si, ca un facut, de cate ori tragea cu arcul, acestia intorceau capul in alta directie, iar, pana cand isi schimbau pozitia, sagetile ajungeau, cu ajutorul unor slujbasi, exact in centrul cercului. Si Bokassa a ajuns campion mondial la tras cu arcul. Ceva asemanator s-a incercat azi, la Camera Deputatilor.

Text preluat de pe site-ul www.corectnews.com

Petru Romoşan

« De pe o zi pe alta » e o traducere intrată demult în limba română a expresiei franţuzeşti « au jour le jour », care exprimă provizoratul. Adică situaţia de fapt de acum a mai tuturor românilor, incapabili să vadă mai departe de ziua de azi şi, mai ales, cu sfârşituri de lună de calvar, cu facturi neplătite, curentul electric tăiat, cu telefoane oprite. Vor începe şi expulzările în plină iarnă ? În ţările occidentale, bogate şi civilizate, expulzările din locuinţe în timpul iernii pentru chirie neplătită sînt interzise prin lege.
Spectacolul politic, boxul cotidian dintre Băsescu şi Ponta, nu are nici o legătură cu viaţa de zi cu zi a cetăţeanului. Pe românii săraci, care sînt totuşi majoritatea, rezultatul caftelii Băsescu-Ponta, oricare ar fi el, nu-i ajută cu nimic. Criza economică, mondială dar şi cea românească specifică, cu dificultăţile ei din ce în ce mai mari, de nedepăşit, îşi continuă, teribilă, cursul. Decuplarea populaţiei de circul politic şi mediatic a depăşit cota de avarie, linia roşie, nivelul de alertă. Bat clopotele. Ei cu Parlamentul, cu partidele, cu televiziunile, cu corupţia – noi cu sărăcia, cu şomajul, cu teancul de facturi în aşteptare.
Cine se mai interesează în acest context de europarlamentarele care se apropie şi de prezidenţialele de care ne mai desparte doar un an ? La europarlamentare vor participa din nou şi îşi vor cîştiga un loc cu siguranţă soţia lui Crin Antonescu, soţia lui Victor Ponta, fiica lui Traian Băsescu. C-aşa-s nepotismul şi democraţia pe la noi ! Fără nici o ruşine şi fără nici un Dumnezeu. Dar cu buzunarele pline de euroi de la Bruxelles. Şi cu binecuvîntarea şi complicitatea Comisiei Europene. PNL, PSD, PDL – aceeaşi mizerie.
Mai contează cine va candida de aici într-un an la alegerile prezidenţiale ? Ce vor schimba în viaţa de zi cu zi a românilor Crin Antonescu, Victor Ponta, Mircea Geoană, Sorin Oprescu, Mugur Isărescu, Cătălin Predoiu dacă pierd sau cîştigă ? Şi televiziunile plus toată presa vor continua să macine aceleaşi vorbe goale, care au sens şi importanţă doar pentru personajele politice şi mediatice, în nici un caz pentru majoritatea românilor, care sînt în altă parte, în criză, disperare, lipsă de orizont.
Cît pămînt îi trebuie omului ? întreba marele Tolstoi. Doi metri pătraţi, era răspunsul. Traian Băsescu şi Elena Udrea, dar şi Ioana Băsescu în perspectivă, au nevoie de sute şi mii de hectare. Băncile împrumută, justiţia se uită şi meditează, televiziunile comentează pînă la ameţeală. C-aşa-i în democraţia originală de la Bucureşti !
Idealul unirii Basarabiei cu România era în mintea şi în sufletul mai tuturor românilor. Cu declaraţiile lor bombastice şi ridicole, au transformat şi acest ideal într-o trăncăneală de birt la un sfîrşit de an trist. Am omorît-o şi pe asta. Pentru că ei pe tot ce pun mîna usucă.
E ceaţă groasă peste România, nu vedem mai nimic dincolo de ziua de azi. Şi toate merg din rău în mai rău. Iar sărbătorile acestui sfîrşit de an vor fi mai sărace şi mai amare ca niciodată.

© Vlad Predescu
După ceasul primăriei

Petru Romoşan

Marii noştri prieteni chinezi, cei pe care-i avem încă de pe vremea relaţiilor întreţinute de Petru Groza, Emil Bodnăraş, Maurer, Dej şi socrul lui Adrian Năstase, Angelo Miculescu, ambasador în China dar şi ministru al Agriculturii, ştiu foarte bine că Traian Băsescu se pregăteşte să iasă definitiv la pensie. Ar fi fost un mare noroc dacă marinarul pensionar rămînea doar un marinar la pensie – n-a fost să fie ! La fel de bine informaţi în materie sînt şi marii noştri vecini, ruşii. Dar cel mai bine o ştiu cei peste 7,4 milioane de români pentru care el nu mai există cel puţin din vara lui 2012.
Această şandrama politică postcomunistă, împreună cu echipa sa de incompetenţi, impostori, fomişti, gen specialistul în “englează” Iulian Fota, intelectuali fără operă sau cu operă contrafăcută dar excesiv de arivişti, ca Lăzăroiu, Patapievici, Baconschi, Ungureanu, Voinescu – ce faună ! –, se vor duce acolo unde le este locul, în coşul de gunoi  mult prea încăpător al istoriei. Toţi aceştia joacă de zece ani o sinistră piesă, parcă “sub steag străin”, ca să-l citez pe regretatul istoric militar Mihai Pelin, adică se pretind proeuropeni şi proamericani, ca să poată întări cea mai abjectă formă de securism pe care a cunoscut-o România din anii ’50 pînă azi. “Pupă-l în bot (pe european, pe american) şi papă-i tot !”, “zi ca ei şi fă ca tine ! – cam la asta se rezumă principiile noului securism instaurat la Bucureşti sub exoticul comandant de vapor, devenit, graţie tocmai securismului triumfător, chiar preşedinte.
În mijlocul celui mai important eveniment politico-economic găzduit de Bucureşti în ultimii ani, ce s-a găsit să facă această reîncarnare a lui Vodă Mavrogheni ? O şedinţă a CSAT ! Pe ce temă ? Pe tema bugetelor serviciilor secrete şi a ministerelor de forţă. E adevărat că n-a durat decît 15 minute. Mai întîi să ne reamintim ce este CSAT. E un fel de CAP de pe vremea lui Lenin şi a lui Stalin, o instituţie totalmente nedemocratică. Această adunătură antidemocratică se pune neconstituţional de-a curmezişul guvernului şi Parlamentului, adică împotriva votului popular. Şi pentru ce se pune de-a curmezişul ? Pentru bugetele securiştilor din rîndurile cărora provine şi Băsescu, bineînţeles, aşa cum bine au susţinut şi Mugur Ciuvică, şi fostul preşedinte Emil Constantinescu. Adică o mafie organizată, care a luat ostatică naţiunea română.
E aici momentul să vă împărtăşesc opinia unuia dintre cei mai importanţi experţi militari şi de intelligenceai partenerului nostru privilegiat, SUA. După el, în acest moment, toate serviciile secrete româneşti ar trebui (sau chiar vor fi) desfiinţate. Aşa cum acelaşi subliniază că s-a întîmplat deja în Cehia. De altfel, în ţările baltice, serviciile secrete au fost de ani buni mai întîi desfiinţate şi apoi reînfiinţate de la zero. Aceste servicii nu mai servesc azi la nimic. România nu mai e periclitată de nimeni, nici de Rusia. Avem, de altfel, protecţia NATO. Cei mai tineri, cei mai şcoliţi ar trebui să intre într-o poliţie specializată, transparentă. Şi, în plus, trebuie neapărat întărită şi clarificată justiţia. Repet : nu fac decît să citez părerea unui expert de pe lîngă Departamentul de Stat şi Pentagon. Cum tot pretind serviciile noastre că sînt prietene cu americanii, merită să ştie, ele şi opinia publică, şi ce gîndesc americanii din profesie şi la vîrf despre aceste servicii ale lui Băsescu şi pentru Băsescu.
Cresc animale, vaci şi oi pentru China aceste servicii secrete supraponderale şi supranumerar ? Produc ele mere, fie şi pădureţe, prune, gutui şi căpşuni ca să-şi discute bugetele în CSAT ? De ce nu bugetele învăţămîntului şi ale sănătăţii ? Într-un moment delicat, de mare fragilitate pentru ţară, cînd se iau decizii importante, chiar dacă urmările lor se vor vedea abia peste ani, serviciile secrete şi Traian Băsescu şi-au dat urît de tot în petec. Un rău mai mare şi mai pe faţă nici nu puteau să facă. Pentru că e cu neputinţă de găsit azi o putere mai mare în creştere decît China şi, în acelaşi timp, prieten tradiţional al României.

Vinerea trecută am stat o zi întreagă de muncă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de pe Batiştei. Nemîncat, fără să beau apă, fără ţigări. Se judeca recursul, cu trei judecători, de continuare cu încă 30 de zile a reţinerii comisarului-şef Traian Berbeceanu. Voi începe cu concluzia : cum credeţi că merge justiţia într-o ţară condusă de Traian Băsescu şi Victor Ponta ? Şi să vă raspund : seamănă leit cu Traian Băsescu şi Victor Ponta. Seamănă leit cu administraţia prezidenţială (să nu-i uităm pe ce doi Iulieni, Fota şi Chifu, Daniel Funeriu, Sebastian Lăzăroiu, Cristian Diaconescu şi toată fauna !), cu guvernul lui Victor Ponta (cu ai săi Cazanciuc la Justiţie şi Stroe la Interne), cu cei vreo 600 de parlamentari (cîţi sînt corupţi şi penali dintre ei ?), cu Daniel Morar, Laura Codruţa Kövesi, Oana Schmidt-Hăineală, Tiberiu Niţu, Alina Bica, Alina Ghica, Cristi Dănileţ şi tutti quanti. Şi încă o întrebare : cîtă încredere şi cît respect merită o justiţie condusă de Traian Băsescu şi de Victor Ponta ? Aţi avea încredere să-i cădeţi în gheare acestei justiţii cunoscută bine pînă la Bruxelles şi pînă la Washington ?
Preşedintele completului de trei judecători era Constantin Valentin-Horia Şelaru. Pentru mine, ca editor, o curiozitate absolută : personaj în multiple afaceri evocate în două cărţi pe care le-am publicat în ultimii cinci ani, Prădarea României şi România penală. Pentru clarificare, iată cum apare judecătorul Şelaru în România penală : “Cu trei săptămîni în urmă, spre disperarea şefilor Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a ajuns la cunoştinţa publică rezoluţia emisă de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT)  în data de 28 ianuarie 2010, în dosarul nr. 30D/P/2007, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de Theodor Stolojan, Elena Udrea, Dorin Cocoş ş.a., cu privire la suspiciunea de săvîrşire a infracţiunilor de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat şi tentativă de subminare a economiei naţionale, motivîndu-se că faptele nu există. Grupul Stolojan-Udrea-Cocoş a fost albit printr-o rezoluţie întinsă pe 14 pagini, care a fost emisă după trei ani de la demararea cercetărilor asupra acestora, în ianuraie 2007. Rezoluţia este semnată de procurorul Valentin Horia Şelaru şi a fost emisă la scurt timp (o lună şi trei săptămîni) după realegerea lui Traian Băsescu în funcţia de preşedinte al României. Procurorul Şelaru a finalizat acest dosar după ce alţi trei procurori care au lucrat în cauză, respectiv procurorii-şefi adjuncţi ai DIICOT Cirprian Nastasiu şi Angela Ciurea şi procurorul-şef de birou Doru Ioan Cristescu, au trebuit să părăsească Parchetul, primii doi forţat, al treilea prin pensionare. De ce au trebuit să plece din DIICOT trei procurori profesionişti care au demarat şi au căutat să aprofundeze cercetările în această cauză ? Cum s-a ajuns ca această cauză complexă şi complicată să fie soluţionată cu NUP de un procuror anonim, adus din provincie (de la DNA Braşov) şi suspectat că ar fi ofiţer acoperit al unui serviciu secret ?”
Aveam motive să vreau să-l văd la faţă pe fostul procuror Şelaru, azi judecător la Înalta Curte. Încă tînărul judecător, cu ochelari eleganţi, preţios, onctuos, lichidase spectaculos dosarul Alro, prezentat pe larg în Prădarea României. Iar cariera sa a fost fulgurantă : de la sergent-major, procuror la Braşov (i se impută pe tot Netul cazul faimos al lui Sorin Crivăţ, tînăr ofiţer de informaţii mort în puşcărie în condiţii neclarificate), procuror DIICOT, procuror DNA şi, în fine, judecător la ÎCCJ, fără să fi judecat pînă atunci vreun proces. Şi, ca şi judecătorul Iulian Dragomir, e şi el “cu naşul în suflet”. Fostul ministru al Apărării, Gabriel Oprea, l-a avansat şi pe Horia Şelaru de la gradul de sergent-major la cel de locotenent-colonel în rezervă în 2011. Şi chiar acestui judecător îi căzuse “să se ocupe” de comisarul-şef Traian Berbeceanu ! Îmi pare rău pentru dumneavoastră, domnilor ziarişti şi televizionişti, vineri aţi ratat un moment istoric.
Preţ de şapte ore, începînd de la 9 dimineaţa, comisarul Berbeceanu a stat în boxă împreună cu materia sa de lucru cotidiană şi a aşteptat, aşa cum au aşteptat şi prietenii, şi susţinătorii săi, numeroşi şi clarificaţi, în bănci sau pe culoare. În aceeaşi zi de vineri s-a judecat şi recursul fostului deputat PDL Mihail Boldea din Galaţi, cel cu casele şi apartamentele persoanelor în vîrstă, cu daune de peste un milion de euro şi cu fuga în Africa. Sîmbătă, Boldea a fost eliberat la Galaţi. Traian Berbeceanu mai aşteaptă decizia pînă marţi. Partea plină a paharului a fost prestaţia excepţională a avocatului lui Berbeceanu, Daniel Tiliciu, din Deva, care făcea, de fapt, la limita suportabilului, rechizitoriul procurorilor, al judecătorilor şi al sistemului de justiţie. Apărarea avocatului Tiliciu ar merita să fie tipărită integral, dacă forma ei scrisă există. Traian Berbeceanu a fost arestat pe baza a 21 de declaraţii luate toate în mediul infracţional, de la cei cercetaţi sau/şi arestaţi de comisar. Ultimul e deputatul PDL Mircia Muntean, fostul primar al Devei, care a fost condamnat în vară, pe baza dosarului instrumentat de comisarul Berbeceanu şi echipa sa, la patru ani cu suspendare (de ce cu suspendare ?) şi cu plata unor despăgubiri consistente (333 743 de dolari, plus dobînda datorată din 1999 încoace). Împotriva regulilor, DIICOT nu a făcut recurs. Dar, ca din întîmplare, în aceleaşi zile a obţinut de la Mircia Muntean o declaraţie împotriva lui Berbeceanu. Mircia Muntean s-a lăudat la Deva cu aranjamentele sale cu DIICOT, iar poliţiştii lui Berbeceanu l-au înregistrat… În ce ţară un deputat mai rămîne deputat după o condamnare definitivă şi irevocabilă de patru ani ? În ţara PDL, a lui Traian Băsescu, şi în ţara USL, a lui Victor Ponta, bineînţeles.
Trebuie să adaug aici o stranie coincidenţă. În deschiderea procesului, judecătorul Horia Şelaru, preşedintele completului, l-a întrebat pe comisarul Traian Berbeceanu dacă se simte bine, dacă nu are nimic de reproşat şi i-a reamintit – era nevoie ? – că este ofiţer. O coincidenţă suspectă, profund suspectă ! Tocmai pentru că la precedenta înfăţişare la Înalta Curte – atunci a fost judecat de Iulian Dragomir, omul cu naşul – comisarul Berbeceanu a vomitat de două ori în maşina care îl aducea la tribunal. Şi a fost în timpul audierii ca o legumă, incapabil să răspundă la întrebări simple. Colegii săi de la Crimă Organizată nu l-au recunoscut deloc şi susţin că avea toate simptomele unui om drogat.
Nu voi face nici o încheiere la acest articol pentru că afacerea arestării comisarului-şef Berbeceanu e departe de-a se fi încheiat. Rămîne acum de văzut cine va fi sacrificat din reţeaua care l-a arestat pe comisar, pentru că adevăraţii vinovaţi sînt prea mulţi şi prea importanţi. Un ţap ispăşitor pentru încercarea de a justifica, de a acoperi această atît de scandaloasă arestare. Procurori DIICOT din Alba ? Procurori DIICOT de la centru ? Chestorul Ioan Căbulea, fost ministru adjunct de Interne şi un apropiat al lui Ioan Rus ? Sau şi alţii care acoperă mafia pădurilor din judeţ, cu probabile ramificaţii în toată Transilvania ? Ofiţeri din SRI ? Vreun ministru ? Doi ?

Petru Romoşan

Petru Romoşan

Cu Consiliul lor naţional de sîmbătă, cu poza de familie – junele lor prim-ministru, flancat de baroni sensibili (Marian Oprişan, cu mîna pe inimă, Gabriel Oprea, din mafia personală a lui Adrian Năstase, dar şi a lui Traian Băsescu, Liviu Dragnea, baronul baronilor, Marian Vanghelie, care încă este, şi atîţia alţii ca ei la care justiţia nu a ajuns sau pe care alunecă precum apa pe gîscă) –, PSD i-a scos pe români din moţăială ideologică şi le-a adus aminte de cacealmaua electorală de anul trecut, cea cu bananierul 70 % pentru USL, şi de clapa pe care şi-au aplicat-o singuri.
Peste tot în Europa şi cu atît mai mult în fostele ţări comuniste, socialismul nu e decît o formă mai şmecheră, mai perversă a partidului unic, partidul-stat, aparent mai compatibilă cu economia de piaţă, democraţia şi statul de drept decît fostul comunism. Dar e numai o aparenţă. Pentru că, mai ales în fostele state socialiste, socialiştii nu sînt decît foştii comunişti sau copiii lor, foştii marxişti, leninişti, troţkişti, bolşevici şi menşevici de toate calibrele, împănaţi cu tot felul de aventurieri revoluţionari, interlopi, bişniţari şi chiar terorişti (Omar Hayssam şi alţii), aceştia din urmă numiţi „oameni de afaceri”, fără vreo legătură cu stînga democratică occidentală. Toată adunătura se închină la o singură religie : corupţia.
După Nicolae Ceauşescu nu a fost de-ajuns „şandramaua” stalinistă Ion Iliescu, bombonelul „cleptoman” Adrian Năstase, identificat de fostul spion Liviu Turcu ca ofiţer sub acoperire al vechiului regim, azi trebuie să-l încercăm şi pe urmaşul lor de laborator, un alt ofiţer acoperit, un procuror neisprăvit, reciclat în avocat (împreună cu Dan Şova) specializat în traficul de influenţă – vezi dosarul său întocmit de fostul pesedist, senatorul Valer Marian, şi el fost procuror, dar unul pe bune.
Urmaşul Brătienilor, Crin Antonescu, în foamea lui maladivă de putere – maladivă pentru că e goală, adică bazată pe nimic, nici tu carieră, nici tu anume competenţe, numai vechime în partid –, împreună cu ceata lui de strînsură pretins liberală, în fapt doar acut fripturistă, l-a susţinut pe găunosul Ponta să devină prim-ministru, liberalii nemaifiind capabili să propună un alt prim-ministru în afară de Călin Popescu Tăriceanu şi mulţumindu-se cu fantomatica, iluzoria candidatură la prezidenţiale. Crin Antonescu candidează neîntrerupt de vreo trei ani pe toate televiziunile şi stîrneşte zîmbete şi chicoteli pînă şi printre copii.
PNL se pretinde de dreapta, la fel ca multdetestatul PDL. Poate la dreapta corupţiei, pentru că altfel nu se înţelege pe ce se întemeiază aceste pretenţii. Dreapta e cea care adună bani la bugetul statului, face investiţii pe termen lung, încurajează iniţiativa privată. Pentru ca apoi să vină stînga şi să împartă cu patru mîini. Ca să-l citez, după un editorialist francez, pe Winston Churchill : „Socialiştii aduc cu Cristofor Columb : ei pleacă la drum fără să ştie unde merg. Cînd ajung, nu ştiu unde se află. Şi toate astea pe banii altora.”
În toată Europa, partidele socialiste sînt vetuste, reîncălzesc ciorbele din anii ’80 şi cam mestecă aceleaşi teorii, inaplicabile azi. În Franţa, François Hollande, ajuns preşedinte fără nici o experienţă ministerială, doar cu munca de partid, bate toate recordurile de impopularitate. Iar unele dintre ideile sale economice sînt comice, cînd nu sînt de-a dreptul catastrofale. După ce a abandonat proiectul de impozitare a marilor averi anunţat în campania electorală, încearcă de-o vreme să impoziteze cu 75 % veniturile excepţionale, de peste un milion de euro. Şi-a pus astfel în cap cluburile de fotbal, o lume care se pregăteşte de grevă generală. Nu-i mai lipseşte Europei decît neamţul Martin Schulz, prietenul socialist al lui Victor Ponta, pe post de preşedinte al Comisiei Europene. Cu experienţa lui de librar şi cu aceeaşi muncă de partid ca François Hollande, va rezolva sigur criza în care se zbate de atîta timp Zona Euro.
Venirea la putere în Franţa a lui François Hollande după neoliberalul proamerican Nicolas Sarkozy ne-a arătat că există o variantă şi mai rea decît cea adusă de guvernările neoconservatoare din ultimii 20 de ani – cu deregelmentări, financiarizare, delir bancar, atac la stat şi la naţiune –, şi anume revenirea socialiştilor, cu aceleaşi teorii ale anilor ’60-’80, cam cu aceiaşi oameni sau alţii cu acelaşi profil. Ca să scăpăm de Traian Băsescu, Elena Udrea, Adrian Videanu, Emil Boc, Radu Berceanu etc., chiar a fost nevoie să ni-i băgăm înapoi în casă pe aceiaşi Ion Iliescu, Viorel Hrebenciuc, Adrian Năstase, Marian Oprişan, Radu Mazăre, Marian Vanghelie, Gabriel Oprea şi doi mai tineri dar absolut identici, Liviu Dragnea şi Victor Ponta ?
Nici ultraliberalii sau neoconservatorii de la care s-au inspirat PDL-ul şi Traian Băsescu, nici socialiştii învechiţi, chiar avînd şefi tineri (dar deja atît de bătrîni !), nu mai reprezintă soluţii după cinci ani de profundă criză economică şi nu numai. Pentru că istoria a intrat într-o imensă schimbare de paradigmă. Şi, din păcate, alte soluţii nu apar sau nu sînt lăsate să apară.