Petru Romoşan       

Imediat după ce s-au anunţat rezultatele alegerilor parlamentare, pe scena politică a apărut un nou zmeu. Un dictator, un clarvăzător, binefăcătorul românilor, de fapt, cel mai mare producător de gogoşi din istoria recentă prin opera scrisă de alţii (Darius Vâlcov ?) dar asumată de marele lider, şi anume Programul de guvernare al PSD. Un nou Ştefan cel Mare cu mustaţă de Teleorman. A apărut, doamnelor şi domnilor, Liviu Dragnea !
Dar cine este acest Liviu Dragnea ? E preşedintele PSD, bineînţeles. E deja şi preşedintele Camerei Deputaţilor. Numai atât ? Nu, Liviu Dragnea e mult mai mult, deşi nici un comentator corupt (şi aproape toţi comentatorii noştri sunt fanariotizaţi şi corupţi !) nu are curajul să o recunoască. Liviu Dragnea e de vreo două-trei săptămâni chiar Dodon-ul României.
Printr-un Blitzkrieg anunţat doar de declaraţiile jenante ale ambasadorului american de la Chişinău (prin care Moldova era cedată cu gentileţe ruşilor), prin alegerile prezidenţiale aşa-zis democratice din Republica Moldova, atât UE, cât şi SUA, Germania şi România au fost date afară în şuturi din Basarabia românească. Zece ani de ofensivă diplomatică, economică, de asistenţă socială şi culturală, de tratate şi promisiuni au fost aruncaţi la gunoi şi Rusia s-a întors la Chişinău în calitate de partener strategic al lui Igor Dodon, noul preşedinte rus şi rusofil instalat brutal de aranjamentele secrete sau doar discrete dintre ruşi şi americani în provincia românească. Pentru ştampilarea târgului au fost folosite alegerile „libere”.
Acelaşi Blitzkrieg, aceeaşi metodă pare să se fi repetat la Bucureşti. Tot prin alegeri câştigate de o manieră surprinzător de categorică ne-am potcovit şi noi cu „dodonul” nostru, Liviu Dragnea. Alături de el, un „dodon” mai vechi, de prin 1990 iarna. Cei doi „dodoni” se distrează de minune la Bucureşti. S-au ales urgent preşedinte la Senat, respectiv la Camera Deputaţilor şi îşi pun în guvern pe cine vrea muşchiul lor de „dodoni”. „Dodonul” Liviu Dragnea e pe cale să le facă pe toate secretarele pe care le-a avut în ultimii 20 de ani miniştri şi secretari de stat, după ce le făcuse pe multe parlamentare şi europarlamentare.
Câştigarea alegerilor în America de către candidatul lui Putin, Donald Trump, a schimbat dramatic dona în Europa de Est. Donald Trump şi echipa lui de miliardari şi de generali (guvernul Trump deţine o avere echivalentă cu cea a 109 milioane de americani) sunt interesaţi de afaceri profitabile cu Rusia. Trump a declarat deja că sancţiunile împotriva Rusiei sunt inadecvate, neproproţionale cu presupusa vină a Rusiei de a fi anexat Crimeea şi de a fi fabricat „independenţa” estului Ucrainei.
Transformarea unui lider marcat judeţean, cu o viziune mărginit locală într-un dictator al României s-a produs aproape peste noapte. Cine-l împinge de la spate cu atâta forţă pe Liviu Dragnea ? Cine îl umflă până la atari proporţii ? De vreo două luni Dragnea recită şi răsrecită pe sticla televizoarelor Programul bombastic de înfericire rapidă a poporului român sub conducerea sa înţeleaptă. Cea mai mare fabrică de gogoşi din toată istoria României. Fătucile televiziunilor îl asculta şi îl îngână în extaz.
Ca din întâmplare, în aceeaşi perioadă asistăm la „dezvăluirile” şi „bombele” pe care ni le trimite Sebastian Ghiţă, oligarhul PSD şi SRI, protectorul ani de-a rîndul al lui Victor Ponta şi Liviu Dragnea, furnizorul lor de spaţiu media nelimitat, dispărut misterios de sub nasul poliţiei. Nu o fi intrând şi Sebastian Ghiţă în acelaşi program de „dodonizare” a României ? Sebastian Ghiţă a fugit în Israel sau mai degrabă în Republica Moldova, în Ucraina estică, rusă, sau chiar direct la Moscova, ori se piteşte în Bucureşti sub scutul SRI ? Atâta timp cât factorii răspunzători nu răspund de nimic, speculaţiile sunt permise. Atacurile la CIA (cu publicarea identităţii şefilor succesivi ai rezidenţei) şi la DNA ne arată destul de limpede de ce parte se situează Ghiţă.
Schimbarea paradigmei în Europa de Est este în curs. Peste ceva vreme, Donald Trump şi Vladimir Putin se vor întâlni şi vor negocia. Poate că Trump îi va spune lui Putin : „Iată, îţi dau Moldova, România, cu Deveselu cu tot, Bulgaria…” Iar Putin se va grăbi să-i răspundă : „Mersi, le-am luat deja ! Ce altceva ai de oferit ?”
O fi bine ? O fi rău ? Dacă schimbările vor fi paşnice, vor fi oricum mai suportabile. Dacă Hillary Clinton ar fi câştigat alegerile, e foarte probabil că ea şi grupul său de neoconservatori ne-ar fi folosit ca proxy într-un război care nu ar fi fost al nostru. Donald Trump şi Vladimir Putin se vor înţelege mult mai uşor, ca de la businessman la businessman. Bine ar fi să ştim şi noi câte ceva mai din timp. Poate ne apucăm să învăţăm ruseşte din nou cei care mai supravieţuim în ţara „dodonului” Dragnea. Oare câte suflete părăsesc România zilnic ? Să fie adevărat că pleacă din ţară 16 români pe oră, adică vreo 400 pe zi ? Suntem într-adevăr pe locul doi la golirea ţării după Siria, deşi la noi n-a fost încă război ?
Cum va continua „revoluţia conservatoare” ? Cel mai probabil, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, din ce în ce mai „dodoni”, îl vor suspenda pe Klaus Iohannis fără să aştepte prea mult. Nu putem continua cu doi preşedinţi, unul în Kiseleff şi altul la Cotroceni. Poate că Liviu Dragnea va candida la prezidenţiale şi se va muta la Cotroceni. Îşi va rezolva astfel, pe modelul altui „dodon” (Traian Băsescu), şi prea măruntele probleme pe care le are cu justiţia. Iar Sebastian Ghiţă se va putea atunci întoarce ca erou naţional şi va prelua, de ce nu ?, conducerea SRI.

Petru Romoşan       

Timişoara şi Banatul îşi vor avea Boc-ul lor, ba chiar şi, de ce nu, Iohannis-ul lor. Pentru că şi Timişoara, asemenea Sibiului, va fi capitală europeană în 2021 şi va capitaliza. Investiţiile vor fi dirijate, discret sau pe faţă, de noul prim-ministru şi viitor preşedinte (cel puţin al PSD !), susţinut de bănăţeni, către Timişoara, Timiş şi întreg Banatul. În loc de bancuri cu ardeleni, lenţi şi mărginiţi, vom avea bancuri cu bănăţeni, mărunţi (la minte, la suflet), zgârciţi şi foarte ocoşi (mândri). „De ce au bănăţenii un singur copil ? Răspuns : pentru că nu pot să facă doar o jumătate de copil.” Sau : „Banatul îi fruncea, zice o vorbă românească. Din păcate, zilele astea la mare căutare e ceafa.” Să notăm că un membru al comunităţii săseşti numeşte prim-ministru un român din regiunea şvăbească. Orice s-ar spune, orientarea României e clar spre Vest.
Din nou transilvănenii vor conduce România (cu UDMR la pachet), iar Moldova şi Oltenia se vor afunda şi mai mult în sărăcie, uitare, dispreţ. În primele şase luni va curge lapte şi miere. Arendaşul de Teleorman a pregătit o listă mare de cadouri pentru cei care au votat corect, dar şi pentru cei care nu au votat deloc. Salarii şi pensii mărite, taxe fără număr tăiate. Trai nineacă pe banii bugetului de stat ! Austeritatea doamnei Angela Merkel, una dintre protectoarele lui Klaus Iohannis, va fi doar o sinistră amintire. Dar traiul cel bun promis de PSD şi de jupânul Dragnea nu va dura prea mult. Scadenţa, decontul, socotelile vor veni repede, înspre sfârşitul lui 2017. Veselia şi cheful PSD-ului se vor fi încheiat, iar Colonia România îşi va vedea mai clar faţa în oglinda economiei. Cea care nu iartă.
Pentru o vreme, programul exaltant de cheltuieli al PSD-ului (aprobat entuziast de electorat) îi va veni mănuşă tânărului bănăţean Sorin Grindeanu, care va putea fi un adevărat Moş Gerilă generos. Spunem Moş Gerilă, şi nu Moş Crăciun, pentru că el însuşi a urmat exemplul apropiat al tatălui, fost preşedinte PSD Caransebeş, şi nu exemplul îndepărtat al bunicului deţinut politic. Adică, tânăr activist, a ales PSD-ul, şi nu PNŢCD-ul, care la vremea aceea (1996), aduna cei mai buni tineri în politică. Cu toate astea, noi credem că singurul capital moral cu care porneşte la drum vine de la bunicul său, un cunoscut luptător în munţi.
Totuşi, poate ar trebui să-i dăm cu toţii o şansă prim-ministrului Sorin Grindeanu. Aceeaşi şansă pe care i-a dat-o, de fapt, electoratul social-conservator şi liberal (ALDE) din România.
La Anul şi La Mulţi Ani !

Petru Romoşan

 Pentru cine a vrut să vadă, Liviu Dragnea a fost şi va rămâne un modest arendaş de Teleorman. Cu mustaţa aferentă de fante provincial. Dar şi absolvent al Colegiului Naţional de Apărare, să avem pardon. O fi şi doctor în drumuri ? Poate în secret, doctor de Tel Drum, cu diplomă la purtător ? Ieşirea din epoca Băsescu se face în jos. Adică se iese din mizerabil prin catastrofal. O continuitate, cu alte cuvinte. Ne-a dat deja o idee destul de clară despre ce poate fi postbăsismul Klaus Iohannis, preşedintele binomico-trinomic din Sibiu. Acum înaintăm cu dictatorul de Teleorman spre viitorul de aur capitalist, să trăiţi !
Dacă ar da faţă cu realitatea politico-economică de azi, şi Eugen Ionescu, şi Urmuz, şi dadaistul Tristan Tzara ar rămâne cu gura căscată. Absurdul şi revoluţia permanentă au atins în ţara lor cote pe care nici nu le-ar fi putut visa. Dar foarte probabil că nu ne vom opri aici. Vom zbura spre noi culmi de aberaţie democratică şi vom bate toate recordurile corectitudinii politice. Minoritarii ocupă încet dar sigur toate posturile-cheie. Nici o ţară din lume nu se mai poate compara cu noi. Probabil că şi Lenin, în mausoleul său, e cutremurat de atâta revoluţie teleormăneană. Numai român ortodox majoritar să nu fii în România ! Nu doamna eventual prim-ministru e în discuţie, poate că are toate meritele profesionale ale unui funcţionar-model, ci PSD-ul, cu Dragnea-ul său şi întreaga adunătură politică, putere şi opoziţie deopotrivă, ajunsă la maturitatea nonsensului, absurdului şi acţiunii antinaţionale devastatoare.
Indiferent dacă o confirmă pe doamna Sevil Shhaideh în postul de prim-ministru (toţi constituţionaliştii cred că nu are de ales) sau scoate o altă nominalizare din pălărie, Klaus Iohannis iese prost în faţa populaţiei. De aceea jubilează toată armata de propagandă a PSD, în frunte cu Antena 3. Liviu Dragnea e declarat o reîncarnare a lui Machiavelli ! Românii au votat şi i-au ales majoritar pe Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu. Să-i stăpânească sănătoşi ! Dar iată că şi telespectatorii dependenţi de Antena 3, mulţi de vârsta a treia, de la sate şi din oraşe mici, sunt şi ei umpluţi de fericirea corectitudinii politice prin nominalizarea pentru postul de prim-ministru făcută de arendaşul român Liviu Dragnea. Pot fi şi ei o vreme „soroşişti” de frunte. Nici nu visau ! Pretextând că se fereşte de presă şi de adversarii politici, Dragnea şi-a păcălit gros propriul electorat, care se credea, împreună cu Victor Ponta şi Sebastian Ghiţă, „român” şi „unit”. Oare ce s-ar fi întâmplat dacă PSD îşi anunţa candidatul la postul de prim-ministru în campania electorală ? De la tribuna Parlamentului, Dragnea oferă toate garanţiile şi ne cere să-l credem pe cuvânt, aşa cum l-au crezut şi colegii lui pentru buna şi misterioasa numire a unui prim-ministru. Îl mai ia cineva în serios ? În urmă cu câteva luni, şi bucureştenii şi-au găsit în sfârşit fericirea după atâţia penali, dubioşi şi băsişti cu borduri. Ea se numeşte Gabriela Vrânceanu Firea Pandele sau cum s-o mai numi această solistă de televiziune, că şi-a tot schimbat numele. Bucureştenii să se bucure de doamna Pandele sănătoşi şi ei ! Mai ales după orele 17 în trafic. Noxe, nervi şi extaz democratic…
Oare câţi deputaţi şi senatori din legislatura începută azi vor fi arestaţi în anii următori ? O treime ? Jumătate ? Mai mulţi ? Câte puşcării vor trebui construite în actuala legislatură ? Cât despre autostrăzi, ne-am pus pofta în cui definitiv. Chiar şi cu „doctorul” în drumuri, inginerul Dada Liviu Dragnea, care ne-a fost dat ca salvator naţional de Sistemul atoateveghetor.

Petru Romoşan       

Donald Trump sau Brexit se traduc în româneşte „PSD” ? Se pare că da. Deşi coaliţia PSD-ALDE, anunţată mai demult, a câştigat categoric alegerile de pe 11 decembrie 2016, cei bătuţi măr în alegeri, în frunte cu preşedintele Klaus Iohannis, nu şi-au recunoscut înfrângerea. Dimpotrivă, la ceasuri de seară, pitit, trag sfori, se întâlnesc „informal” (Iohannis dixit despre întâlnirea sa bizară cu Tăriceanu) şi încearcă să schimbe la masa verde rezultatul, altfel destul de clar, al scrutinului. Umbra scamatorului şi şmecherului de port se întinde peste Cotroceni şi mai ales peste destructuratul PNL. O nouă soluţie imorală, de fapt, iresponsabilă, nu e complet de exclus.
Nici în America democraţii, în frunte cu încă preşedintele Obama, cu candidata perdantă Hillary Clinton, cu CIA, care l-a descoperit pe Vladimir Putin personal implicat în alegerile americane, plus o mare parte a establishment-ului politic, ca şi cea mai mare parte a celui mediatic, mainstream-ul, nu recunosc încă victoria lui Donald Trump. Se fac pronosticuri catastrofiste în legătură cu preşedinţia lui Trump, care încă nu a început, şi, îşi zic adversarii, probabil nu va începe niciodată, pentru că CIA, pentru că marii electori etc., etc., etc.
America e divizată. Ca şi Franţa intrată pe turnanta alegerilor, ca şi Marea Britanie după Brexit, ca şi Italia după referendum. Şi România e divizată şi promite să se divizeze şi mai mult. Doar că în România nu atât populaţia e divizată, cât tagma jefuitorilor, pardon, a politicienilor, tagma binoamelor şi trinoamelor, plus cea a presei aservită total unei găşti a puterii sau alteia. Dar în orice caz nu aflată în serviciul populaţiei sau al interesului public.
Aşa cum alegerea lui Donald Trump nu este neapărat o ieşire a Americii din criza profundă în care se află, nici victoria categorică a PSD-ului nu ne garantează că vom ieşi din abisul în care ne-am prăbuşit în tranziţia noastră spre capitalism şi spre democraţie. Mai ales în mandatele lui Traian Băsescu, susţinut violent de majoritatea intelectualilor publici, dar şi în primii doi ani de preşedinţie ai lui Klaus Iohannis.
Liviu Dragnea, omul providenţial al momentului, după o lungă listă de alţi providenţiali dezastruoşi, a venit în faţa ziaristelor şi ziariştilor să le spună, să ne spună ce mari cheltuieli va face în anii următori PSD din banul public. Aproape nimic despre venituri, despre investiţii româneşti sau străine, absolut nimic despre legăturile cu economia mondială, din care, vrem-nu vrem, facem parte, şi nici despre opţiunile geopolitice pe termen scurt şi mediu. Putem presupune că nu ne vom apropia de Grupul de la Vişegrad şi că vom fi cei mai docili executanţi ai politicilor dictate de la Berlin. Numele de prim-miniştri şi miniştri PSD-ALDE care circulă deja nu prevestesc nimic bun. Doar o împărţeală satisfăcută a prăzii, aşa cum PSD a reuşit şi în legislaturi anterioare, cele ale lui Nicolae Văcăroiu, Adrian Năstase sau Victor Ponta.Valurile schimbărilor globale, amorsate de voinţa popoarelor, iar nu de liderii lor dispreţuiţi şi cartelaţi, lovesc şi România, iar PSD nu e de crezut că va reuşi să se îmbogăţească încă o dată. Câteva luni vor fi poate suficiente ca să le spulbere, marelui partid şi liderilor lui îmbătaţi de victorie, iluziile de înavuţire rapidă. Lumea şi România s-au schimbat şi se schimbă în fiecare zi brutal chiar dacă media românească, preocupată doar de ordinele stăpânilor săi, aduce prea puţine informaţii externe, şi acelea deturnate în direcţia intereselor proprii.Klaus Iohannis a fost adus la putere de Traian Băsescu şi grupul său apropiat (se vede tot mai clar), de forţe oculte româneşti şi străine, livrându-i-se populaţiei o naraţiune ridicolă pe bază de Facebook, diaspora şi tineri frumoşi şi liberi. Omul însă se dovedeşte cu totul nepregătit pentru greutatea funcţiei sale şi poate deveni un real pericol pentru ţară. Pe unde vom scoate cămaşa ?

Petru Romoşan

Principalii contributori la succesul total al PSD în alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016 sunt, în ordine : Klaus Iohannis, Alina Gorghiu şi Dacian Cioloş. Nişte lideri de anvergură comunală sau cel mult judeţeană pot produce o catastrofă dacă sunt plasaţi artificial în arena naţională. Lucru care tocmai s-a întâmplat. Cât priveşte partidele zise ultranaţionaliste, ele nu au fost luate în serios de electorat pentru că în afară de discursul bombastic nu mai propuneau nimic. Ce putea fi concret şi credibil din mesajul naţional fusese deja capturat cu mult înainte de PSD.
Şi la Bucureşti, „internaţionaliştii”, globaliştii, oengiştii de toate obedienţele, „soroşiştii” au pierdut alegerile. Cu două mici dar notabile excepţii : partidul lui Nicuşor Dan, fabricat recent dintr-un ONG, USR, şi partidul lui Traian Băsescu, PMP, două modeste formaţiuni încropite urgent pentru nevoile Sistemului. PSD, moştenitorul de facto al vechiului PCR, partidul de suflet al „sovieticului”, rusofilului contemporan cu Stalin, Brejnev şi Ceauşescu, fostului preşedinte Ion Iliescu, a câştigat cât toate celelalte partide ce se pretind de centru dreapta la un loc.
Deşi se intitulează social democrat, PSD se instalează tot mai clar pe locul vechiului partid conservator din secolul al XIX-lea. Cu o dimensiune socială puternică în plus, care se explică prin sărăcia aproape la fel de adâncă şi de întinsă ca aceea de la începutul domniei regelui Carol I. Partidului conservator social (PSD) i se adaugă, pentru a forma o majoritate stabilă, ALDE, noul partid liberal al fostului prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu, cercetat penal şi el, la fel ca Liviu Dragnea, preşedintele PSD. ALDE are o orientare liberală clasică, în vreme ce PNL e o amestecătură ultraliberală, mimând globalismul, controlat de foştii parteneri timp de zece ani ai lui Traian Băsescu. Orice apropiere de vechii Brătieni e o impostură, o insultă. Deci, ca şi în Franţa lui François Fillon (Franţa pe care românii o imită în multe privinţe), vom avea o guvernare conservator liberală, chiar dacă sub alte etichete aparente. Din cârpeli, din îmbrânceli, s-a constituit o majoritate nouă, de o evidentă tendinţă naţională. Apele vor fi tulburate doar de aducerea la guvernare a UDMR, o asociaţie a minorităţii maghiare, cu eventuale numiri suprarealiste la Ministerul Culturii. Cum şi-a permis să facă deja, cu groasă nesimţire, preşedintele marinar Băsescu.
Desigur, formarea de către marele câştigător PSD a unui guvern competent, performant şi respectat e o altă mâncare de peşte. O problemă cronică în România pe care PSD-ul lui Liviu Dragnea şi Gabriela Firea nu pare s-o fi rezolvat până la această oră. Şi nici nu dă semne ca ar fi capabil să o rezolve. PSD nu are un prim-ministru anunţat, iar când Gabriela Firea îl propune pe Liviu Dragnea, îşi depăşeşte cu mult competenţele. Umbra lui Sorin Oprescu asupra primăriei Capitalei ar putea s-o inspire la reţinere. Penalii scăpaţi în noul Parlament, care speră că vor putea desfiinţa DNA pentru că Laura Codruţa Kövesi ar fi plagiat se iluzionează pe contul lor. Maşinăria securistico-judiciară nu va putea fi oprită atât de uşor. Şi e cu atât mai bine. Dar poate că SRI-DNA-ÎCCJ vor avea mai mulţi clienţi, evitaţi inexplicabil până acum, din fostul partid al fostului preşedinte Traian Băsescu, azi senator după votul incredibil de duminică pentru noua sa „mişcare”.
Va fi sau nu capabil PSD să susţină un adevărat guvern naţional ? Foarte puţin probabil, dacă ne luăm după experienţa din prea lunga noastră tranziţie. Dar, dacă PSD va reuşi să impună un adevărat guvern profesionist, tehnocrat prin competenţe, Klaus Iohannis va fi transformat la Cotroceni într-un notar sas, care verifică legalitatea deciziilor. Cu şanse foarte mici de a fi reales. Experienţele „internaţionaliste”, „imperiale” (UE în cazul său) par depăşite, refuzate peste tot, începând cu SUA. Şi e de aşteptat ca, după referendumul clarificator din Italia, să vină confirmările alegerilor din Olanda, Franţa şi Germania.
Atât Liviu Dragnea, cât şi Călin Popescu Tăriceanu au probleme în curs cu justiţia. Votul de duminica trecută nu e o hotărâre judecătorească definitivă, cum greşit îşi închipuie mulţi. Următoarea legislatură rămâne încă foarte deschisă, incertă, imprevizibilă.

Petru Romoşan

Revoluţia de dreapta (un paradox aparent acceptat !) îşi continuă drumul spectaculos. Brexit, campania electorală şi alegerea neaşteptată a lui Donald Trump în SUA, alegerea conservatorului liberal François Fillon candidat al dreptei pentru alegerile prezidenţiale din mai 2017 în Franţa, plus eliminarea probabil definitivă din viaţa politică la vârf a lui Nicolas Sarkozy, Alain Juppé, fost preşedinte şi, respectiv, fost prim-ministru, şi, după câteva zile doar, a lui François Hollande, preşedintele în exerciţiu, care renunţă abrupt la o nouă candidatură – o lungă şi incredibilă listă care probează o mare schimbare, o revoluţie chiar.
Revoluţia conservatoare în curs seamană dar nu e în nici un caz acelaşi lucru cu ascensiunea neoconservatorilor la începutul anilor ’80 (Margaret Thatcher în Marea Britanie, Ronald Reagan în America). Neoconservatorii erau nişte menşevici şi troţkişti travestiţi în conservatori (neo) şi promotori ai unor politici foarte la dreapta, ultraliberale, în favoarea oligarhiei financiare şi industriale. După ce eşuaseră în încercările lor de hold-up asupra partidelor de stânga, s-au orientat, cinic sau pragmatic, spre partidele de dreapta.
Conservatorii de azi, David Cameron (iniţiatorul Brexit-ului), Boris Johnson (fost primar al Londrei), Donald Trump, François Fillon şi, înaintea lor, fraţii Kaczyński în Polonia, Vladimir Putin, Viktor Orbán, împreună cu alţi central-europeni, în Cehia, în Slovacia, par să facă legătura cu societatea conservatoare anterioară primului război mondial. De altfel, al doilea război mondial încetează vizibil să mai fie o referinţă relevantă pentru lumea de azi. Care sunt valorile conservatorilor de azi ? De-a valma : naţiunea, protecţionismul şi controlul frontierelor, familia, credinţa sau Biserica, legea şi justiţia, armata etc.
În această schimbare în curs, poate chiar o revoluţie, România e prinsă din nou pe picior greşit. Foarte recenta noastră subordonare faţă de UE, Bruxelles, de fapt, faţă de Germania, adversitatea prin imitaţie, neproductivă economic, faţă de Rusia, lipsa unor legături solide cu Vaticanul, cum au catolicii din Ungaria şi Polonia, schimbarea brutală, cu totul neanticipată de la Washington ne lasă cu gura căscată şi „papagali” ai unor politici deja caduce, fără nici un viitor.
Cine ar putea face revoluţie conservatoare în România şi în Republica Moldova (alegerea lui Igor Dodon e proba cardinală a eşecului total al oligarhiei postcomuniste de la Bucureşti) ? În nici un caz Klaus Iohannis (propulsat de oligarhie pentru că e german şi dă bine la Berlin), Dacian Cioloş, nepotul Vulpii, reprezentant, împreună cu Vasile Dîncu, al Grupului de la Cluj, Alina Gorghiu, nora unui general SIE („Lucian Isar, fiul generalului Ioan Isar și soțul Alinei Gorghiu” – cf. Bogdan Tiberiu Iacob, inpolitics.ro), sau pâmpul-fără-sfârşit Traian Băsescu, toţi servanţi docili ai oligarhiei cazone băştinaşe. Pot doar Marian Munteanu, Dan Puric, Călin Georgescu, Eugen Mihăescu, Iulian Capsali, Ilie Şerbănescu, Ciprian Nastasiu etc. să reprezinte în România o revoluţie conservatore de salvgardare a intereselor româneşti ? Dar va intra în Parlament partidul lui Marian Munteanu ? Oligarhia cleptocratică şi interlopă de la Bucureşti va trage toate sforile pentru grupusculul lui Nicuşor Dan, grupuscul destinat să înlocuiască UNPR-ul lui Gabriel Oprea ca partid-balama bun la toate.
Cleptocraţii şi cămătarii bancari, o oligarhie locală sui generis, ne pun încă o dată într-o poziţie de inadecvare, de mare slăbiciune. Asta pentru că nu-şi apără decât interesele proprii, care merg mână în mână cu interesele oligarhiei globale şi, ca peste tot, împotriva intereselor populaţiei. Dar populaţia îşi va cere în continuare drepturile şi va forţa schimbarea. Vom vedea asta în Austria extremei drepte, în Italia lui Beppe Grillo şi Cinci Stele, indiferent de rezultatele scrutinelor de duminică 4 decembrie. Iar anul viitor vom avea alegerile din Franţa, Olanda şi Germania…
Establishment-ul corupt şi incompetent de la Bucureşti cercetează prin ciudatul său ambasador, George Cristian Maior, toate pilele, cunoştinţele şi relaţiile din Partidul Republican şi eventualele prietenii româneşti ale noului preşedinte american. Şi-au amintit brusc că Ilie Năstase a jucat tenis cu Donald Trump şi încă altele, mai picante. Şi, bineînţeles, acelaşi establishment, rudimentar şi miop, face vocalize conservatoare ca să poată cânta bine, convingător, la urechile noii administraţii de la Washington. La vremuri noi, tot noi, îşi zic, la fel cum şi-au zis în ultimii 27 de ani. Vor reuşi aceiaşi başbuzuci să păcălească încă o data istoria românească ?

Petru Romoşan

Toată planeta e la curent : Mihail Gorbaciov a fost un conducător tragicomic pentru popoarele Uniunii Sovietice şi adevăratul gropar al comunismului. Involuntar, bineînţeles. El a vrut să reformeze un sistem muribund şi nu a făcut decât să-i grăbească decesul. Deşi a fost suspectat că a trădat Uniunea Sovietică în favoarea britanicilor şi a americanilor, nimeni nu a adus probe în acest sens.
Azi se vede destul de clar că ultimul lider sovietic a fost de bună credinţă, el chiar a încercat să repare, să „reformeze” ce nu se mai putea repara, nu se mai putea „reforma” : socialismul real, comunismul utopic. Rezultatele „perestroikăi” şi ale „glasnostului” sunt binecunoscute. A urmat Boris Elţin, care a dus renăscuta Rusie pe buza prăpastiei, în aclamaţiile ipocrite ale lumii occidentale, mai ales ale americanilor. La capătul a zece ani de „reforme” dezastruoase, de „democraţie” mimată după modele externe, anglo-saxone, cu consilieri americani, Rusia era tocmai bună de împărţit între marile puteri economice vestice. N-a fost să fie. Metoda a fost prea lentă, marele urs, Rusia, s-a trezit din hibernarea sa interminabilă. Iar salvatorului Rusiei i s-a dat un nume : Vladimir Putin – cel mai urât, cel mai atacat personaj în emisfera vestică. Întreg establishment-ul occidental are o singură explicaţie pentru dezastrul prin care trec ţările sale de vreo şapte ani (şapte vaci slabe ?) : Vladimir Putin, Kremlin, Crimeea, Ucraina etc.
Asta până de foarte curând, odată cu venirea lui Donald Trump la preşedinţia SUA. Un preşedinte cu totul neobişnuit pentru America. S-a mers foarte departe pentru a i se găsi o comparaţie credibilă : Andrew Jackson, al şaptelea preşedinte, între 1829 şi 1837. Care, ironie a Istoriei, e considerat fondatorul Partidului Democrat. Andrew Jackson, la fel ca Donald Trump azi, nu a venit din casta politică şi a condus cu poporul în favoarea majorităţii cetăţenilor.
Donald Trump este şi el, ca Mihail Gorbaciov, de bună credinţă, încearcă să salveze capitalismul şi imperiul, aplicându-le cele mai ortodoxe metode capitaliste şi imperiale. Dar adversarii săi, extraordinar de puternici – democraţii, progresiştii, stânga liberală, toată media mainstream -, îl atacă pe Trump din toate poziţiile şi, odată cu el, instituţia prezidenţială. În Wisconsin, la cererea candidatei ecologiste (mai puţin de 1 %), Jill Stein, a început renumărarea voturilor. În spatele lui Jill Stein apare staff-ul lui Hillary Clinton, care l-a felicitat deja pe Trump pentru victorie. Aceiaşi vor încerca în zilele următoare să declanşeze renumărarea voturilor în Pennsylvania şi în Michigan. Anterior, s-a vânturat ideea independenţei de centru a statului California şi a statului Oregon. Se urmăreşte măcar obţinerea unor avantaje strategice prin slăbirea noului preşedinte. Un „ultraconservator”. Un „reacţionar”.  Un „amator”.
Dacă SUA vor avea soarta Uniunii Sovietice, nu va fi din vina lui Donald Trump. El doar va fi încercat să repare ceva care nu a mai putut fi reparat. Ultimele patru mandate (două republicane, cu George W. Bush, şi două democrate, cu Barack Obama) au adus America în starea actuală. Cu o datorie abisală, cu o clasă mijlocie aproape distrusă, cu producţia industrială în afara frontierelor şi, mai ales, cu o dezorientare morală fără precedent. În plus, SUA şi-au pierdut în mare măsură controlul economic asupra protectoratelor principale (Germania, Japonia, Coreea de Sud, Italia, Turcia, Filipine…). Iar contribuţia sa colosală la întreţinerea NATO nu se mai justifică şi, mai ales, nu mai poate fi asigurată. Mai poate fi acoperită (negociată, diminuată, rezolvată) faraonica datorie americană ? Dar cine nu-şi plăteşte datoriile intră în faliment. Întrebarea întrebărilor este dacă mai poate spectaculosul preşedinte Donald Trump (conservator clasic, fost democrat, miliardar, azi din afara partidelor dar reprezentându-i pe republicani) să întoarcă roata istoriei. Sau, dimpotrivă, SUA vor avea în timpul mandatului (mandatelor) lui Donald Trump soarta Uniunii Sovietice din timpul lui Mihail Gorbaciov ?

Petru Romoşan

Aproape nimeni nu mai pare preocupat de alegerile parlamentare româneşti din decembrie. Toţi cei interesaţi de politică se ţin informaţi la zi cu ce-a mai zis şi pe cine a mai numit Donald Trump în America. Şi poate pe drept cuvânt. Revoluţia conservatoare americană abia începută, dacă va fi dusă până la capăt, va schimba lumea. Efectele ei asupra îmbătrânitei Europe pot fi de o magnitudine necunoscută generaţiilor actuale. Căderea sistemului mondial de putere, neoconservator şi neoliberal, globalist, unipolar, ghidat de pax americana, va putea fi comparată cu căderea sistemului comunist din 1989, cu care şi seamănă, de altfel, ca două picături de apă. Cei care pun cruce globalismului, liberului schimb fără nici o limitare protecţionistă, lui political correctness şi neoliberalismului deşănţat sunt conservatorii tradiţionali şi liberalii clasici, iar nu socialiştii.
În paranteză fie spus, şi în România PSD joacă de câţiva ani mai degrabă rolul unui partid conservator. PSD este adevăratul partid conservator, şi nu impostura comică inventată de oligarhul Dan Voiculescu. Atât că nici PSD nu-şi asumă deplin rolul, şi nici comentatorii şi analiştii nu par dispuşi să renunţe la lupta „socialistă” împotriva comunismului, condusă „democratic” de oligarhi. PSD-ul de azi, după decimarea produsă de arestările în masă, e şi naţional, şi conservator. PSD face parte din România reală, spre deosebire de oengiştii globalişti, la apus şi ei.
În acest context revoluţionar (conservator), ne-a sosit şi o veste bună. Vestea bună vine, aşa cum s-a întâmplat de atâtea ori pentru români, din Franţa. În alegerile primare ale dreptei franceze pentru prezidenţiale a ieşit câştigător în primul tur chiar cel mai bun candidat de la Georges Pompidou încoace. (În competiţiile politice, nu întotdeauna câştigă cei mai buni. Iar noi, românii, avem exemple gârlă.) Câştigătorul primului tur al primarelor în Franţa este fostul prim-ministru din mandatul de preşedinte al lui Nicolas Sarkozy, François Fillon, catolic, conservator în valorile societale şi liberal în viziunea sa economică. Dotat cu un program economic complet, dur, chiar salvator pentru Franţa cum e ea azi. Nicolas Sarkozy şi-a anunţat retragerea din viaţa politică, iar celălalt candidat important, fostul prim-ministru din primul mandat al lui Jacques Chirac, Alain Juppé, a fost surclasat categoric, deşi toate sondajele din ultimul an, şi până în ultima zi, îl dădeau câştigător la distanţă. Era favoritul incontestabil al establishment-ului politic şi mediatic. Ca Hillary Clinton. Fostul preşedinte Sarkozy şi-a chemat susţinătorii, şi încă are destui, să-l voteze în turul doi al primarelor dreptei, duminica viitoare, pe François Fillon. Rezultatele din primul tur vorbesc de la sine : François Fillon 44,2 %, Alain Juppé 28,4 %, Nicolas Sarkozy 20,7 %.
Dar care e vestea bună pentru România ? E aceea că Franţa, cu François Fillon preşedinte, va rămâne foarte probabil în UE şi va contrabalansa puterea mult prea mare pe care şi-a tras-o de partea sa Germania. Efectul celuilalt probabil candidat din turul doi al prezidenţialelor franceze din mai 2017, preşedinta Frontului Naţional, Marine Le Pen, este greşit asimilat cu efectul Brexitului sau al alegerii lui Trump în SUA. Comparaţia pertinentă pentru Marine Le Pen, ca şi pentru tatăl său, este cea cu Corneliu Vadim Tudor şi cu PRM. Adică Frontul Naţional nu are conţinut autentic, nici program şi nici oameni care să-l încarneze, fiind doar un rezervor în care se adună un enorm vot protestatar dar ineficient politic. Asemănarea Frontului Naţional francez cu partidele zise „naţionaliste” de azi din România, mult mai mici şi mai inofensive, e şi ea pertinentă. La noi, Sistemul e deocamdată mult mai convingător…
Dar să revenim. Alegerea lui Donald Trump poate fi pentru Germania, locomotiva economică şi politică a UE, oportunitatea visată pentru a-şi abandona total statutul de protectorat american în care a fost obligată să funcţioneze din 1945 până azi. Pentru America lui Trump, NATO, în sistema de finanţare actuală, nu mai e viabil. Dar nici Germania nu va accepta să finanţeze o armată condusă doar de americani. Ceea ce părea de domeniul fanteziei sau coşmarului din 1945 încoace devine brusc plauzibil : o nouă armată germană. Cu tot ce înseamnă asta. O UE fără Franţa şi Italia după ieşirea Marii Britanii ar însemna pur şi simplu un al treilea sau al patrulea Reich. Lucru pe care nu-l doreşte nimeni, nici măcar germanii luminaţi.
Politicienii români nu par deloc conectaţi la marile şi foarte rapidele schimbări din lume. Iar cei care ar trebui să-i informeze şi să-i sfătuiască nu au arătat până acum nici mari competenţe, nici geniu strategic, ci doar, din când în când, o retorică bombastică, jenantă. Ce valoare mai au deci alegerile de azi din România ?

Petru Romoşan

După Brexit a venit şi alegerea lui Donald Trump în America. Castelele din cărţi de joc ale Sistemului, ale Sistemelor se prăbuşesc unul după altul. Poporul îşi arată din nou peste tot puterea. O adevărată revoluţie paşnică. Tot ce a mai reuşit Sistemul în ultimul an a fost să-l reinstaleze, penibil, pe perimatul Mariano Rajoy în Spania, unde capitalul german face legea. În aprilie-mai viitor, în Franţa, Marine Le Pen, din partea Frontului Naţional, va intra foarte probabil în turul doi al alegerilor prezidenţiale, şi deci va putea să le câştige. Singurul care o poate bate şi merită s-o facă e fostul prim-ministru François Fillon, un conservator autentic. Dacă va câştiga Marine Le Pen, Frontul Naţional va declanşa referendumul deja anunţat de renunţare la euro şi abandonare a UE. Până atunci vom avea alegerile din Republica Moldova vecină, alegerile din Bulgaria vecină, referendumul decisiv din Italia (4 decembrie 2016), alegerile din Olanda (15 martie 2017) şi, în cele din urmă, chiar şi alegerile din Germania (septembrie-octombrie 2017), care conduce încă cu mâna de fier a austerităţii Uniunea Europeană, alegeri cu o anunţată creştere importantă a populiştilor (AfD), a conservatorilor clasici.
România va fi, în schimb, ultima care va renunţa la limba de lemn a globalizării şi la political correctness. Românii au fost ultimii din Est care s-au lepădat de comunism. Şi nici măcar n-au făcut-o singuri. Şi nici sincer, şi nici până la capăt. La fel cum şi Imperiul Roman a ajuns în Dacia abia când începuse s-o ia la vale şi avea vistieriile goale. Ca şi Imperiul American de azi.
În America se profilează o soluţie guvernamentală nici democrată, dar nici prea republicană. Vom avea confirmări după ce preşedintele Donald Trump îşi va anunţa guvernul. Dar Newt Gingrich, Rudi Giuliani sau Michael Flynn sunt mai degrabă personalităţi independente decât soldaţi disciplinaţi ai Partidului Republican. Da, lumea se schimbă şi nu ştim prea bine încotro se duce. Ce e sigur deocamdată e că oamenii Sistemului plâng, manifestează grotesc şi ies lamentabil din prima scenă, nu fără să-i apostrofeze pe Trump, pe Putin şi pe oricine are susţinerea populară.
La Bucureşti se aşteaptă o victorie consistentă a PSD-ului şi o clară marginalizare a preşedintelui Klaus Iohannis şi a premierului etichetat fraudulos „tehnocrat” Dacian Cioloş (ultimele dezvăluiri de presă ni-l confirmă ca veritabil „nepot al Vulpii”…). Deocamdată, singurul „merit” al celor doi e că s-au urcat cu mult tupeu pe emoţia publică creată prin tragedia de la Colectiv şi ne-au dat un lamentabil „guvern al meu”. Dar e limpede că nu au fost aduşi în capul mesei de vreo nevoie populară (poveşti cu Facebook, diaspora, tineri frumoşi şi liberi în stradă, consultări cu societatea „civilă” etc.), ci de interesele tagmei jefuitorilor externi şi interni.
Şi câte nu vom mai auzi în anii care urmează ! Armatele de oengişti, propagandişti, manipulatori de profesie se vor da de ceasul morţii să ne convingă de binefacerile Sistemului stabil, de fericirea menţinerii statu quo-ului, cu avantajele care decurg. Pentru ei şi numai pentru ei. Poporul geme sub crize, sub taxe, sub interdicţii fără număr. Odată cu ieşirea Marii Britanii din UE, cu alegerea neobişnuitului Donald Trump la Casa Albă, lumea se schimbă brutal, fără întoarcere. Dar schimbarea radicală – reevaluarea pozitivă şi necesară a statului, preeminenţa naţiunilor, respectul pentru opţiunile populare, regăsirea valorilor morale tradiţionale (familie, lege, justiţie, credinţă) pe care s-a clădit lumea – va lua timp.

Petru Romoşan

Ce-ar fi să avem, începând din ianuarie 2017, un al doilea premier tehnocrat ? Evident, altul decât Dacian Cioloş, care e uzat, amatoristic, politizat, detestat destul. PNL-ul (burduşit cu băsişti penali, pe care madona binomică şi internaţională de la DNA nu-i are încă în vedere) se îndreaptă spre un binemeritat dezastru electoral. Iar Nicuşor Dan şi Clotilde Armand nu s-au maturizat cât trebuie ca să „salveze”, împreună cu susţinătorii lor din umbră, mult fantomatica, invizibila dreaptă.
Dacă preşedintele Klaus Iohannis, împreună cu mentorii săi internaţionali, e atât de ataşat de tehnocraţie, de care habar n-avea până mai ieri, PSD-ul poate veni, la rândul lui, cu un premier tehnocrat, Călin Georgescu. Conform presei din ultimele zile, Călin Georgescu este susţinut „de Federaţia Societatea Civilă Românească, constituită din 12 entităţi juridice reprezentative la nivel naţional : În opinia noastră, domnul Călin Gerogescu este omul cel mai potrivit pentru a strânge în jurul său toate resursele pentru realizarea reconcilierii naţionale. Proiectul de ţară („Hrană, apă, energie” – n.n.) cu care ni se adresează nouă, poporului român, constituie un veritabil program de guvernare”.
Recent, preşedintele Klaus Iohannis a şocat majoritatea românilor cu opţiunea sa foarte minoritară pentru căsătoriile unisex. Îşi putea permite el, minoritarul, ales în mod aproape inexplicabil într-o ţară majoritar ortodoxă şi apăsat conservatoare, o asemenea opţiune ? Majoritarii români vor înţelege că le-a fost ales un minoritar nu întâmplător. Data viitoare vor fi foarte atenţi.
Şi, de fapt, data viitoare e în decembrie care vine. Liderul PSD Liviu Dragnea şi-a manifestat clar opţiunea pentru familia tradiţională. PSD încearcă să propună chiar un referendum la aceeaşi dată cu alegerile generale. Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a finanţat generos construcţia Catedralei Mântuirii Neamului. PSD se poziţionează ferm ca un partid naţional şi conservator-social. Asta în vreme ce PNL zboară în toate direcţiile promovate de ONG-uri, susţinut de o falsă societate civilă. O aşa-zisă societate civilă finanţată gros, ca o armată, din străinătate. Împreună cu USR, adus în eprubete din aceleaşi străinătăţuri.
Surprinşi de evoluţiile groteşti ale „oamenilor de bine” impuşi pe scena publică de servciile speciale, de la centru şi de la alte centre, mulţi români vor vota cu seninătate, pentru prima oară în viaţa lor, cu PSD. Întrebarea e dacă PSD va şti de astă dată ce sa facă cu o victorie din nou prea mare. Un guvern format din tehnocraţi şi politicieni, cu autentici profesionşti din partide şi cu oameni maturi politic din societatea civilă sănătoasă va fi, poate, soluţia. Iar tema-cheie a lui Călin Georgescu este chiar reconcilierea naţională, pentru reconstruirea unei ţări vlăguite, violentate, suferinde într-un context internaţional foarte primejdios.