Petru Romoşan

În 21 februarie 1997, abia instalata guvernare prooccidentală a noului preşedinte Emil Constantinescu i-a redat fostului rege al României, Mihai de Hohenzollern, devenit Mihai I al României, cetăţenia pierdută după abdicarea forţată din 30 decembrie 1947. Fostul suveran al României de două ori (1927-1930 şi 1940-1947) a putut face o lungă călătorie prin ţara sa natală fără a mai fi busculat de organele de Securitate, ca la prima sa încercare din 1990.
Regele Mihai şi suita sa, compusă din mai multe maşini, vreo şapte, în care a luat loc camarila regală (Simina Mezincescu, Dan Bădic etc.), au vizitat Timişoara, locuri şi monumente din Transilvania, mănăstiri din nordul Moldovei, şi s-au întors la Bucureşti şi Curtea de Argeş. Doctorul anestezist Dorel Săndesc, azi preşedinte al Societăţii Române de ATI, fost secretar de stat nu demult pentru doi ani în Ministerul Sănătăţii, l-a însoţit atunci pe rege ca medic personal. („În 1997, cu ocazia vizitei Majestăţii Sale Regele Mihai în România, care a început de Paşti la Timişoara şi a continuat cu un pelerinaj prin ţară, în special pe la mănăstiri şi obiective istorice, am avut onoarea de a fi selectat ca medic al Majestăţii Sale şi al Familiei regale ! Am primit pe fax fişa sa medicală, l-am consultat şi am constatat cât era de sănătos – am comunicat, l-am cunoscut aşa cum puţini oameni au privilegiul să o facă.”) Două fotografii din anul 2000 de la castelul Săvârşin, proprietate a regelui, cu prof. univ. Săndesc îmbrăcat în căluşar din Orăştioara de Sus, judeţul Hunedoara, şi întreţinându-se cald cu maiestăţile lor Mihai şi Ana au făcut, în aceste zile de doliu, buzz pe Facebook şi pe Internet, şi au fost preluate de numeroase publicaţii.
Ce nu se ştie din acea lungă călătorie autorizată de noul regim de la Bucureşti, de orientare pro-Vest, e că regele Mihai îl avea în bagajele sale, în a doua maşină a convoiului regal, pe Georges Berthoin, preşedinte al Comisiei Trilaterale Europa din 1976 până în 1992, rămas preşedinte de onoare al Comisiei Trilaterale Europa până azi. După verificări pe lângă decidenţi din SRI de la data respectivă (1997), serviciul de contrainformaţii nu era la curent cu prezenţa lui Georges Berthoin în suita regelui sau, poate mai exact, habar nu avea cine era acesta. Nu este însă exclus ca serviciul extern, SIE, să fi fost mai bine informat. Azi putem afirma că înaltul funcţionar internaţional Georges Berthoin, fost şef de cabinet al preşedintelui Franţei din anii ’50, Jean Monnet, unul dintre fondatorii Europei, era prieten şi sfătuitor de multă vreme al regelui Mihai I. Fostul preşedinte Constantinescu promisese că va contribui la reinstalarea monarhiei în România. Cu susţinerea Comisiei Trilaterale, a Clubului Bilderberg, a Illuminati, de care putem doar presupune că regele Mihai a fost apropiat, reinstalarea Casei de Hohenzollern, devenită a României, la Bucureşti ar fi trebuit să fie relativ uşor de împlinit. De ce nu s-a întâmplat totuşi ? La acea dată, regele Mihai avea doar 76 de ani şi era sănătos tun, cum ne spune dr. Săndesc.

continuare »

Petru Romoşan

Ce să mai alegi azi în România între un partid recesiv comunisto-securist, corupt, de nereformat, reprezentat de personaje din ce în ce mai penibile, mai inconsistente de la o generaţie la alta (de la Adrian Năstase şi Dan Ioan Popescu la Liviu Dragnea, Mihai Tudose sau Sorin Grindeanu – o decădere evidentă !), şi o armată de ocupaţie din ce în ce mai numeroasă, reprezentată de băştinaşi cu pretenţii „occidentale”, dar în fapt închiriaţi, cu miile, poate cu zecile de mii, ca mercenari ieftini ai unor cauze străine ? Să alegem în locul neosovieticului PSD struţo-cămila liberalo-băsistă (globalistă) PNL ? Sau să alegem USR-ul fabricat în eprubetele „statului paralel” la comanda aceloraşi globalişti ? Sau să ne lăsăm prostiţi de simpluţele partide aşa-zis naţionaliste, controlate de nişte ofiţeri semidocţi şi vetuşti ? Venerabilul agitator politic Victor Rebengiuc, 85 de ani (”Nu sunt agitator politic şi nu am concepţii politice”), ni-l recomandă patetic pe „preacinstitul” Dacian Cioloş runda a doua, mai nou cu micuţa sa Platformă România 100, un pseudotehnocrat aparent sub bună acoperire, cunoscut ca având deja o carieră „paralelă” şi umbroasă, bruxelez cu proptele ştiute : „E nevoie de dumneavoastră, e nevoie de un partid care să fie format din oameni care-şi doresc cinste, îşi doresc adevăr, îşi doresc o politică normală în nţara asta. Eu mi-o doresc de foarte multă vreme […]” (Victor Rebengiuc citat). Sau să alegem partidul SIE, ceva mai umblat şi vorbitor de limbi străine, în locul partidului SRI, supranumeric ?
România, care ar trebui să sărbătorească anul viitor, în 2018, 100 de ani de la Marea Unire, se afundă în irelevanţă, în sărăcie, în mizerie morală, în izolare, e lipsită de proiecte şi de orice speranţă. Vecinii noştri – Ungaria, Polonia, Republica Cehă, Slovacia – refuză să înghită pe nemestecate (rachete Patriot, de exemplu, în cazul Poloniei) ce le propun NATO, adică SUA, sau UE, adică Germania, care ne consideră pe toţi esticii cetăţeni de mâna a doua (vezi Europa cu două viteze a lui Juncker, Merkel şi Macron), buni de exploatat şi buni de abuzat. Dar noi – de fapt, statul nostru paralel – am ales cu mândrie să fim slugi la doi stăpâni, Germania şi SUA, şi pentru asta ne considerăm mai şmecheri decât vecinii noştri, superiori. Ca nişte chelneri care servesc impecabil la mesele celor mai tari. Şi ne fandosim cu găselniţa noastră diplomatică prin care ne aplicăm singuri cu plăcere şuturi în fund. Spre est, spre Moldova, Ucraina, Georgia, Armenia şi Rusia, nici nu ne mai uităm, pentru că am devenit şi noi ultima roată la căruţa Europei, a Vestului, care, vai !, tocmai se prăbuşeşte, se duce în şanţ. Dar e un Vest care continuă să ne ignore cu superbie şi să ne insulte la tot pasul, după ce ne-a luat pe nimic oamenii şi bogăţiile. Un Vest care n-a câştigat nici un război împotriva noastră – poate doar pe generalii noştri să-i fi cumpărat şi protejat de furia poporului.
Prin intermediari locali şi paraleli, partidele istorice PNŢ şi PNL au fost decapitate şi compromise de ocupaţia străină, care lucrează mult mai bine cu adunăturile improvizate, corupte şi impostoare, cum sunt PSD (decretat cel mai mare pe veci de ţuţerii săi din media şi din institutele de sondare), USR sau PDL cel din 2005 până în 2012. La fiecare tură de alegeri suntem ameţiţi şi înşelaţi (dacă nu mergi la vot, eşti iresponsabil !) să punem ştampila pe presupusul rău mai mic al momentului, pentru ca apoi, preţ de patru ani, să ne uităm neputincioşi la abuzurile incredibile ale „aleşilor” în perfect concubinaj cu capitalul străin, cu băncile, cu multinaţionalele, cu ambasadele obraznice. C-aşa-i în tenis şi în democraţie !
Oricât ai căuta o ieşire din situaţia cumplită în care se află astăzi România europeană şi proatlantică, nu poţi să găseşti vreuna, nu se arată nimeni şi nimic la orizont. Foarte probabil, ţara noastră a intrat într-o lungă fază colonială, în care nu avem voie decât să repetăm, ca nişte papagali, propaganda livrată la pachet de la centru sau de la centre. Alegerile nu mai sunt de mult o soluţie, ci doar o păcăleală colectivă şi repetitivă. Alianţele diverse – strategice, politice, economice şi militare – sunt bine bătute în cuie şi nu le mai poţi schimba decât în crize majore (care vor veni), în războaie sau în catastrofe ce se întâmplă la centrul imperiilor, care până atunci ne vor exploata la sânge. La 100 de ani de la Marea Unire a neamurilor româneşti, compatrioţii noştri nu au ca opţiune decât pregătirea pentru o lungă şi tristă hibernare. În aşteptarea unor vremuri mai bune şi a unor oportunităţi istorice.

Petru Romoşan       

La Bucureşti continuă războiul dintre statul de drept românesc, pe de o parte, reprezentat de aleşii poporului, de PSD+ALDE, de administraţiile locale, de jandarmerie şi poliţie, de guvernul condus totuşi de „paralelul”, de presupusul „acoperit” Mihai Tudose, de Parlament şi de două televiziuni de ştiri (Antena 3 şi România TV) şi, pe de altă parte, statul paralel, condus de însuşi preşedintele Klaus Iohannis, şi el votat de popor cum-necum, de generalul Dumitru Dumbravă, maestrul „câmpului tactic”, al dosarelor teleghidate, membru de vază al Binomului, de Laura Codruţa Kövesi, Augustin Lazăr, un vechi „paralel”, de sute de procurori şi judecători cu cheiţă, de ONG-uri care se constituie într-o falangă a intereselor străine în România, de televiziuni (Digi 24, Realitatea TV, B1), de toată media mainstream, precum şi bună parte din site-urile cu profil politic şi din reţelele sociale, stat paralel reprezentat şi de cei vreo 14 000 de lucrători neobosiţi din serviciile secrete (după Rareş Bogdan, bun prieten al lui Eduard Hellvig, directorul SRI), servicii supranumerice, supraponderale şi infernal de bugetivore. Ştiu şi copiii cine va câştiga acest război şi cine sunt corupţii, adevăraţi sau inventaţi, care vor înfunda puşcăriile. Doar nu crede cineva că pot fi arestate Securitatea, DNA, Binomul şi că de mâine vom începe să facem economii semnificative pe seama statului poliţienesc, de drepţi, corupt până în măduva oaselor şi totalmente paralel cu naţiunea română !
Cine urmăreşte şi altceva decât televiziunile de ştiri româneşti, care îi ţin pe pensionari treji până la miezul nopţii cu breaking news-urile, anchetele parlamentare în curs şi dezvăluiri peste dezvăluiri, poate avea satisfacţii intelectuale infinit mai mari. La Washington se întâmplă cam acelaşi lucru : un război pe viaţă şi pe moarte în interiorul lui Deep State. Pe de o parte, CIA, mainstream media, mulţi oameni de afaceri, bancheri, administratori de fonduri de investiţii, Partidul Democrat şi segmente din Partidul Conservator, toţi participanţi la proiectul neoconservator globalist, iar pe de altă parte, agenţiile de intelligence ale Pentagonului (în principal, DIA), NSA, FBI, alţi oameni de afaceri cu interese mai ales în America şi care resping proiectul global neoconservator, considerat primejdios pentru securitatea statului. Din acest război nevăzut sau prea puţin văzut din Deep State, preşedinţia Donald Trump are toate şansele să se încheie înainte de vreme. Decizia fostului consilier pe securitate naţională al preşedintelui Trump, generalul Michael Flynn, fost director al agenţiei de informaţii militare, numit de fostul preşedinte Barack Obama, de a colabora cu comisia de anchetă condusă de Robert Mueller, fost şef FBI (2001-2013), anunţă mari probleme pentru anturajul imediat al preşedintelui (ginerele său, Jared Kushner, şi fiul său cel mare, Donald Trump jr) şi pentru Donald Trump himself. Oare s-au pus americanii să imite războiul româno-român sau, dimpotrivă, războiul din Deep State-ul american se prelungeşte şi la Bucureşti, în noua colonie americană (protectorat, paşalâc…) numită România ? De altfel, războiul intern american, de o mare violenţă, se reflectă în multe ţări UE, inclusiv în Franţa profund dezorientată şi în Germania, care îi zgâlţâie serios scaunul lui Merkel, incapabilă să formeze un nou guvern stabil după recentele alegeri. Câteva ţări din Estul Europei, în frunte cu Polonia şi Ungaria, îşi permit să formuleze o strategie proprie, numită Vişegrad.
Gabriel Sandu, fostul ministru al Comunicaţiilor din România condusă de Traian Băsescu, Elena Udrea, Emil Boc, George Maior, Florian Coldea, Laura Codruţa Kövesi, a făcut un denunţ complet, zguduitor adresat procurorului general al SUA, Jeff Sessions, şi peşedintelui SUA, Donald Trump. În denunţ sunt citate ca posibile infractoare şi două mari firme americane, Microsoft-ul lui Bill Gates şi KPMG (mare firmă de audit şi consultanţă, una dintre zisele „the big four”). Sunt citaţi, de asemenea, ca posibili infractori doi ambasadori ai SUA la Bucureşti, Nicholas Taubman şi Mark Gitenstein. Este vorba de o fraudă de peste 400 de milioane de dolari. Care se adaugă la afacerea frauduloasă EADS, cea cu securizarea frontierelor UE, de 1 miliard de euro. Vom vedea cu această ocazie dacă infracţiunile economice făcute de firme şi de oficiali americani în colonii au acelaşi statut cu cele făcute acasă, în metropolă, la centrul imperiului. Probabil că nu. Imperiul (oricare imperiu) există tocmai pentru a aduna bogăţii din provinciile sale (ca Dacia, de exemplu) pentru a le aduce la Roma, la Washington adică. Nici cu Moscova nu a fost altfel de-a lungul unei jumătăţi de veac. Şi la fel a fost cu Austria pentru Transilvania şi Bucovina. Etc.
Din ce în ce mai multe informaţii confirmă că ruşii au fost convinşi de americani că li se pregăteşte un război – de ce nu un atac nuclear surpriză ? – şi s-au pus temeinic pe pregătire militară. S-a dat drumul la o teribilă cursă a înarmărilor, cea multdorită de neoconservatorii americani, care altfel nu se pot finanţa convenabil. Un nou război rece între America şi Rusia, cu sancţiuni economice, cu expulzări de diplomaţi, cu control al mediei din ce în ce mai constrângător, e deja evident pentru toţi observatorii scenei globale. Cât de departe va merge noua cursă a înarmărilor, noul război rece Est-Vest deocamdată mai mult la nivel de propagandă ? În acest moment orice estimare e hazardată. Chiar şi înarmarea faraonică la care s-a angajat România e doar o foarte mică parte din noul război rece în curs.
Deocamdată, la noi avem aceleaşi figuri deprimante care inundă casele românilor de pe sticla televiziunilor de ştiri : inculţi, provinciali, mediocri vorbitori de română, uneori mitocani, celebri în piaţa sau supermarketul în care-şi fac cumpărăturile. Dar aceste guri vorbitoare „autorizate” s-au radicalizat. S-au radicalizat asemenea islamiştilor din ţările occidentale care intră cu camioanele în populaţie. Retorii impostori de la Bucureşti execută din ce în ce mai docil, mai simplist şi mai violent ordinele şefilor lor. Presa nu doar s-a împuţinat dramatic, ci a şi sărăcit în idei, informaţii, înţelegere. Demnitari, moderatori şi analişti parcă au intrat la apă, repetă mecanic cam aceleaşi poveşti admise, fără să arunce măcar un ochi peste gardul Bucureştiului. Dincolo de măruntul război româno-român, în lumea mare, mai ales în America şi în Asia, au început de mult mari manevre, dar factorii răspunzători de la Bucureşti îşi văd, autist şi slugarnic, de ale lor.

Petru Romoşan       

De ce figurile cele mai pure, cele mai consistente ale istoriei românilor, de la reprezentanţii Şcolii Ardelene – Petru Maior, Gheorghe Şincai, Samuil Micu, Ion Budai-Deleanu –, până la Nicolae Bălcescu, Ion Ghica, I.C. Brătianu, fondatorul, Mihail Kogălniceanu, Mihai Eminescu, Titu Maiorescu, şi ajungând la Octavian Goga, Vasile Pârvan, Dimitrie Gusti, Mircea Vulcănescu, Gheorghe Brătianu, par cu toţii inactuali şi inutili pentru anul 2017, nu sunt reeditaţi modern şi contemporan, par că nu mai au nici o legătură cu România de astăzi ? Simplu de tot : pentru că în România de astăzi fojgăie cu program infractori de toate gradele, trădători de toate orizonturile, corupţi irecuperabili, hoţi dovediţi, impostori, incompetenţi. De fapt, nimeni nu mai e la locul său. Inginerii sunt ziarişti fanatici, preoţii sunt vedete de muzică populară, ospătarii sunt deputaţi şi senatori, şoferii şi gărzile de corp sunt oameni de afaceri şi colecţionari de artă etc., etc. Cine să mai lucreze şi să tipărească biografiile martirilor şi eroilor neamului românesc, cum sunt Horea, Cloşca şi Crişan, Avram Iancu, străbunul Decebal sau mai apropiatul de noi boier Vasile Alecsandri ? Ordinul pe unităţi e la distrugere şi deriziune, contra burse, călătorii, joburi şi spaţiu editorial pentru tot felul de gunoaie. Iar molusca editorială Vladimir Tismăneanu (expresia unui editor nefericit al său) s-a transformat, dintr-un leninist expandat şi turbat, într-un neomonarhist pentru eternitate. Şi cu Tismăneanu deodată, alţi intelectuali ai lui Băsescu se reciclează în conservatori stilaţi după 15 ani de neoliberalism furibund, antinaţional.
La recentul târg de carte, imensa mizerie românească a dat din nou pe dinafară, încununând o tradiţie locală aberantă şi confuză, în care nimeni nu ştie bine ce face, dacă se vând cărţi cu discounturi-record, dacă se mestecă idei sau se lansează autori sau se face obligatoriul act de prezenţă. În tradiţia instalată în bâlbâiala şi sărăcia primilor ani de după 1989, violenţa, absurdul, indecenţa au atins noi culmi de barbarie. Pentru a înţelege mecanica profundă a acestei mizerii, ni se pare util să revenim la Rezoluţia Comitetului Executiv Naţional al PSD, principalul partid de guvernământ. Pentru că Rezoluţia conducerii executive a PSD poate băga în sperieţi pe orice cetăţean român mai slab de înger. Cetăţeanul român cu drept de vot are, în sfârşit, o explicaţie oficială pentru plecarea, de fapt, fuga peste graniţă a mai mult de 4 milioane de conaţionali. Şi are şi o explicaţie a dificultăţilor cotidiene cu care se confruntă aproape fiecare român care nu a apucat încă să părăsească ţara.

continuare »

Petru Romoşan       

Avem, în sfârşit, şi un stat paralel – după ce am avut un stat mafiot, unul poliţienesc şi unul de drepţi. Am avut Sistemul, am avut Binomul. Am avut multe. Am avut şi mai avem trei Familii regale : Familia Duda de Hohenzollern, Familia prinţului Paul de Roumanie („Nu poţi să faci afacer dacă nu eşti politic mestecat”), Familia regelui Cioabă. Împăratul Iulian nu e limpede dacă a fost omologat sau nu. Aşa a vrut Sistemul, aşa au vrut preşedintele republican Ion Iliescu şi Securitatea cea nouă, o confuzie cât mai mare între regii, împăraţii şi prinţii noştri de sânge. S-au ocupat de instalarea şi sporirea confuziei generalul Nicolae Militaru, agent sovietic, Ion Iliescu, cu studii la Moscova, Gelu Voican Voiculescu, esoterist neidentificat (ăsta al cui o mai fi fost ?), Virgil Măgureanu, cel cu Trabantul, şi el prietenul sovieticilor, al cominterniştilor, al bişniţarilor etc. – chestiuni rămase în ceaţă.
Am intrat de-acum într-o etapă nouă, pentru că nu putem opri progresul. Comitetul Executiv al PSD, partid de guvernământ, a adoptat o rezoluţie – în unanimitate ! – prin care stipulează că avem un stat paralel. Rezoluţia PSD arată „cu claritate” că principalii conducători ai statului român paralel sunt actualul preşedinte al statului de drept (sau de drepţi), Klaus Iohannis, şi procuroarea-şefă a actualului DNA, Laura Codruţa Kövesi. Cei doi ar avea deci dublă caschetă, una de drept şi una „paralelă”. Fără precedent în anale ! Inegalabil : „PSD constată lipsa de reacţie complice a Preşedintelui României în ceea ce priveşte numeroasele încălcări ale Constituţiei României comise de exponenţii „Statului Paralel şi Ilegitim”, începând de la exercitarea unor presiuni asupra puterii judecătoreşti şi până la sfidarea Parlamentului, cu încălcarea deciziilor obligatorii ale Curţii Constituţionale.” Se poate ceva mai rău ? Să mergem cu toţii încolonaţi la Spitalul 9 ?!
Pe de altă parte, e evident că pe teritoriul încă presupusei Românii de azi avem de multă vreme mai multe cnezate şi voievodate, pe lângă judeţe şi baroni locali. Avem, de exemplu, voievodatul Vrancei, condus de cneazul Marian Oprişan, sau am avut cnezatul Constanţei, cu Mamaia şi tot litoralul, condus de fostul voievod Radu Mazăre, tot aşa cum am avut comitatul Aradului, condus de comitele Gheorghe Falcă, urmaşul principelui Seculici, şi ducatul Sucevei, condus de ducele Flutur, altă „drujbă a lui Dumnezeu”, alături de principele pădurilor din Transilvania, calamitatea naturală Verestóy Attila. L-am avut şi încă îl mai avem pe baronul Liviu Dragnea al judeţului de câmpie Teleorman, care a şi devenit primus inter pares şi chiar mai mult decât atât, dictatorul programului său de guvernare, urmaş al dictatorilor Ceauşescu, Iliescu şi Băsescu. Am avut şi încă mai avem Grupul de la Cluj, după câte se spune, de provenienţă securistică, de obedienţă răsăriteană şi cu ramificaţii în Germania. De fapt, nici un analist nu a ştiut să definească acest grup cu picioarele adânc înfipte în Binom şi cu capul în centrul Sistemului. Am avut şi, bineînţeles, avem încă Binomul, de care se teme toată lumea, câmpul tactic.
Luptele recente în jurul fostului rege Mihai, foarte bătrân şi foarte bolnav, orchestrate aparent mai ales de hohenzollernul Duda şi principe, au mascat temporar luptele dintre statul PSD, condus de baronul de Teleorman, şi statul paralel, condus de cei care ar trebui să conducă statul de drept. Te loveşte ameţeala ! Dar luptele intestine şi fratricide nu s-au oprit aici. Mai nou, prinţii moştenitori ai celui de-al patrulea sau al cincilea rege – Dan Voiculescu, regele Antenelor şi al afacerilor, cel provenit din Bariera Vergului şi înnobilat sub Ceauşescu cu ordinele Crescent şi Dunărea –, prinţii deci Dana Grecu şi Mircea Badea s-au atacat în piaţa publică, pe sticla televizoarelor regalităţii. Echivalentul prinţului Duda pentru Casa Regală tradiţională, prinţul pastor Mihai Gâdea şi director, a încercat să aplaneze pitorescul conflict. Se pare, fără succes. Prinţii moştenitori ai regelui Voiculescu, Mircea Badea şi Dana Grecu, cei cu rating, cu publicitatea aferentă aducătoare de belşug, populari până dincolo de vulgari, rămân însă ireconciliabili. Asta înseamnă că nici măcar pe puternicul rege Voiculescu nu-l mai ascultă ca pe vremuri casa sa regală…
Ce-i de făcut ?, vorba (între alţii) a agentului (între altele) german Lenin. Mai întâi ar trebui să recitim cu atenţie Ţiganiada lui Ion Budai-Deleanu, nu e prima oară că-mi vine în minte. Poate chiar să facem un referendum şi să decretăm capodopera iluministului ardelean lectură obligatorie, cu studiu aprofundat în anii de liceu. Să refacem pe faţă, de drept, şi nu paralel, cnezatele şi voievodatele. Şi, eventual, baronatele. Să decretăm noul mileniu tăcut al românilor, când, conform UDMR, ar trebui să plecăm cu toţii în sudul Dunării. Sau unde vedem cu ochii. Dacă există şi alte soluţii – acum cât Europa şi America sunt cu ochii pe noi şi cu mâinile în buzunarele noastre –, acele soluţii ar trebui urgent expuse pentru că, altfel, se duce dracului toată şandramaua regală şi paralelă.

Petru Romoşan

La fel ca în timpul lui Nicolae Ceauşescu (altfel deşănţat naţionalist de paradă), care a rămas omul sovieticilor până ce aceştia l-au lichidat fizic prin interpuşii locali (tot aşa a fost lichidat şi mareşalul Ion Antonescu şi, după destule presupuneri, şi Gheorghe Gheorghiu-Dej…), şi actualii factori răspunzători români sunt supuşi obedienţi până în pânzele albe colonialiştilor de azi. Dacă economistul Ilie Şerbănescu are dreptate când afirmă şi demonstrează că România a devenit o colonie, probabil singura din UE – iar multă lume românească e de acord cu Şerbănescu –, atunci, dacă suntem colonie, trebuie să existe şi colonialişti. Cine sunt aceştia ? SUA, Germania şi Austria, Imperiul UE în dezagregare ? Nimeni nu scoate o vorbă, nici măcar analistul Şerbănescu. Asta şi pentru că, de fapt, România e ocupată şi colonizată în primul rând de bănci, multinaţionale, fonduri de investiţii care toate depăşesc statele, fie ele şi cele mai importante. La fel ca în anii de după 1859, după Mica Unire, legea economiei o fac mai ales cămătarii. Atmosfera generală în ţară nu poate fi decât infectă, abjectă, cu o populaţie deprimată, încălecată.
Recenta şi disputata „revoluţie fiscală”, în fapt o curată contrarevoluţie, pare a fi lovitura ultimă aplicată de capitalişti – cămătari în toată regula – statului social, muncii, celor mai săraci, mai fragili, mai expuşi. De-acum capitalurile pot veni în valuri la noi să mai ia câteva piei de pe nenorocitul de „angajat” român. Iar măsurile cele mai liberale din Europa, ultraliberale, neoliberale sau neoconservatoare sunt propuse şi vor fi implementate de partidul succesor partidului comunist, actualul partid socialist, care se fandoseşte cu titulatura de social-democrat. Dar confuzia e totală : socialiştii impun legi ultraliberale, cu impozite de paradis fiscal, cu angajatori liberi ca pasărea cerului, iar băncile, multinaţionalele şi complicii lor locali din Sistem trimit în stradă protestatari halucinaţi, „drogaţi” de reţele sociale anonime şi iresponsabile. Treaba e făcută profesionist !
Deşi PSD-ul e convins că pensionarii îi vor rămâne fideli în masă după recentele măsuri fiscale (ce fel de partid e acela susţinut doar de pensionari ?), anul viitor sau în anii viitori s-ar putea să asistăm la dispariţia pur şi simplu a partidului neocomunist. Două dintr-o lovitură : dereglementezi total piaţa muncii şi îl trimiţi la coşul de gunoi pe partidul care ar trebui să-i reprezinte pe angajaţi (cu sindicatele problema e mai demult aproape rezolvată). PSD s-a prezentat la alegeri ca un partid naţional, chiar naţionalist (vezi exhibiţiile fostului preşedinte PSD şi prim-ministru Victor Ponta cu PRU, partiduleţ ultrapopulist achiziţionat înainte de alegeri de Sebastian Ghiţă, alt pesedist), antiglobalist, cu simpatii exprimate pentru Grupul de la Vişegrad, dar prin măsurile fiscale ultraliberale se dovedeşte a fi cel mai docil executant al Finanţei globale care ne conduce, de altfel, pe toţi. Când alegătorii vor înţelege ce li se întâmplă de fapt, consecinţele ar trebui să fie devastatoare pentru PSD. Iar anul viitor alegerile anticipate nu sunt deloc excluse. Chiar dacă principalul partid de opoziţie, PNL, infestat de băsiştii din PDL, pare deja mort şi îngropat, dăruit cu un lider mediocru pe măsură, „providenţialul” Ludovic Orban.
Mai lipseşte pachetul legilor pe justiţie, moşmondit interminabil de ministrul Tudorel Toader, acceptat şi apoi refuzat de CSM, pachet de legi care şi el poate fi cu totul altceva decât ni se promite că este. Să ne amintim şi că multe iniţiative veneau chiar de la ciudatul CSM. Iar marii noştri lideri, Tăriceanu şi Dragnea, par să ne prepare în procedură de urgenţă şi o lege pentru viitoarea Casă Regală a României, cea care i-ar putea lua locul instituţiei prezidenţiale republicane, cu al său CSAT prea de tot la mâna Sistemului actual. O Casă Regală pentru un alt Sistem, mai aproape de Vişegrad şi de Moscova, dar şi de Washington. Pentru că azi în România poţi muri şi de foame, şi de cele mai neaşteptate boli, dar nu te plictiseşti niciodată. C. P. Tăriceanu şi Liviu Dragnea se visează fiecare I.C. Brătianu, fondatorul de ţară, şi îşi vor Hohenzollern-ul lor. Regina Margareta ?
La fel cum comuniştii români au fost mai stalinişti decât Stalin şi mai sovietici decât sovieticii, şi noii guvernanţi de la Bucureşti vor să fie mai liberali, mai neoconservatori şi mai capitalişti decât americanii (Constituţia noastră, abia postsovietică, nu pare să încurce pe nimeni). O formă extremă, o apoteoză a slugărniciei…

Petru Romoşan

Sunt oare bucureştenii cei mai incapabili, cei mai dezorganizaţi cetăţeni ai Uniunii Europene ? Aşa ar rezulta dintr-un clasament al celui mai nenorocit, mai aglomerat trafic rutier. Bucureştiul ocupă un odios loc întâi cu coroniţă, ceea ce nu face decât să confirme că România e la coada Europei. „De ce, nene Anghelache ?” De ce ? Cităm din sport.ro : „Business Insider a realizat un top al oraşelor europene în care traficul este unul de coşmar, pe baza unor cifre adunate de Tom Tom – companie de hărţi şi navigatoare, iar Bucureştiul este pe primul loc din acest punct de vedere. „Bucureşti, România, are cel mai prost trafic din Europa, cu o creştere de 7 procente faţă de anul trecut al timpului pe care şoferii îl petrec în trafic”, scriu cei de la Business Insider.”
Într-un clasament asemănător făcut cu câţiva ani în urmă, pe vremea pesedistului iliescian independent Sorin Oprescu, cel cu autostrada suspendată, Bucureştiul ocupa şi un dezastruos loc 7 mondial la trafic de infern, după Istanbul, Moscova, Sankt-Petersburg, Mexico City, Chongquing (China), Recife (Brazilia). Cu ale sale 24 de minute pierdute la fiecare călătorie în intervalele de vârf ale traficului, şoferii bucureşteni pierdeau în medie 94 de ore la volan în fiecare an. Adică 4 zile întregi risipite fără sens şi în stres la volan ! Dar asta era acum câţiva ani, pe vremea autostrăzii „zburătoare” Sorin Oprescu. Care ne-a costat deja 12 milioane de lei, adică vreo 3 milioane de euro, deşi cel mai probabil nu se va construi niciodată. Glumeţul şi „carismaticul” primar pesedist şi independent a dispărut în pădurea fără ieşire a justiţiei române. În 2012, primarul aparent miliardar plin de tupeu declara la televiziuni : „Da. Este cea mai scumpă autostradă de pe pământ şi interplanetar. Am avut o comunicare, nu eu personal, ci cei din jurul meu cu cei de pe lună şi aşa mi-au zis şi ei.” Iar în 2013, multguralivul Oprescu adăuga : “ „Lasă, dom’ne, că o să vadă dom’ Băsescu şi aia (autostrada – n.r.). Şi dacă n-o să fac pe dracu-n patru s-o trec prin Mihăileanu (…) Uite aşa, de-al naibii, aşa, s-o trec p-acolo…”, a spus Oprescu la emisiunea „După 20 de ani” de la Pro TV.” (citate postate de hotnews.ro la 18 iunie 2014).
Să ne amintim că şi pedeliştii rău famaţi sau de tristă faimă Traian Băsescu şi Adriean Videanu au fost şi ei primari ai Bucureştiului, unde se circulă şi azi coşmaresc. Gheorghe Cioară, Ion Dincă, Constantin Olteanu, Barbu Petrescu înainte de 1989, sau Crin Halaicu şi Viorel Lis dintre cei mai “povestiţi” de după 1989, au fost sau sunt încă toţi oameni cu stare după plecarea din funcţie, la fel ca primarii Traian Băsescu şi Adriean Videanu. Câte milioane de euro se evaporă inutil în traficul rutier cotidian din Bucureşti ? Care e hidos nu numai la aşa-zisele ore de vârf, de dimineaţă şi de seară sau de vineri după-amiază, ci aproape tot timpul şi aproape peste tot. Care este impactul noxelor suplimentare asupra sănătăţii întregii populaţii ? Dar asupra mediului pe termen scurt, mediu şi lung ? Mai nou, în gura spurcată a şoferilor stresaţi, înnebuniţi de trafic este primăriţa Gabriela Firea Pandele, fostă realizatoare TV la televiziunea lui Dan Voiculescu. Jumătăţile de măsură pe care le-au luat primăriţa şi partidul din care face parte, PSD, “măsuricile”, doar agravează o stare de fapt dintre cele mai infecte. La fel ca şi alte “sfârtacuri” de idei pesediste în alte domenii. Iar măsura populistă de tip PSD a scoaterii taxei de mediu a umplut Bucureştiul de “cazane”, cum spun şoferii profesionişti.
Bucureştiul nu este singurul oraş care se confruntă cu o situaţie teribilă din punctul de vedere al traficului rutier. E adevărat, Bucureştiul nu are numai probleme cu traficul rutier, Bucureştiul este, probabil, o spun mulţi, şi cel mai urât oraş din Europa (estetica generală a locului astăzi). Atena, Londra, Parisul au trecut, la rândul lor, prin asemenea situaţii de nesuportat. Dar poate doar Atena a ajuns la un nivel comparabil de blocaj. Atenienii au circulat multă vreme cu pare şi impare, ca pe vremea lui Ceauşescu la noi, dar din alte motive. Soluţii se pot găsi, dar ele trebuie să taie în carne vie şi să uite de viitoarele voturi până se rezolvă problema cea mai spinoasă, care este lipsa parcărilor. Cât de iresponsabil să fii ca să dai drumul la cumpărarea ieftină a milioane de maşini fără să te preocupi în vreun fel de locul în care le garezi ?! Fluidizarea voluntaristă a traficului, adică făcută cu forţa, pe bulevardele interioare şi multiplicarea benzilor pe şoseaua de centură trebuia de mult rezolvată şi era la îndemâna autorităţilor locale. La o aglomeraţie urbană de 2,5-3 milioane de oameni, răspunderile îi revin, bineînţeles, şi guvernului central. În Vestul Europei, automobilul a devenit de-o bună bucată de vreme doar un consumabil, la fel ca frigiderul sau maşina de spălat. La Bucureşti, maşina mică e încă un obiect de lux şi de cult, la fel ca în alte ţări înapoiate de pe planetă.
Adversarii PSD-ului, liberalo-pedeliştii, sau preşedintele Iohannis, ca şi micuţii soroşişti de la USR, altfel foarte zgomotoşi, precum şi viitoarele partiduleţe din eprubetele „binomice”, dacă vor să facă praf PSD-ul la următoarele alegeri, ar trebui să discute zilnic despre traficul monstruos din Capitala condusă de doamna Firea şi de partidul lui Dragnea. Şi, obligatoriu, să propună soluţii realizabile, dacă vor să fie votaţi. Bucureştiul poate fi un adevărat călcâi al lui Ahile pentru populiştii de stânga, pentru PSD-Dragnea. Ne putem întreba, pe drept cuvânt, dacă şoferii din Bucureşti se vor mai prezenta la vot la alegerile locale şi, dacă se prezintă, cu cine votează. Nu ar avea şanse reale un partid al şoferilor frustraţi din Bucureşti ? Cum e gestionat Bucureştiul, la fel e administrată şi România.

Petru Romoşan       

Populismul e asociat, în general, cu dreapta politică, uneori şi cu extremismele. Comunismele, socialismele, sindicalismele, redistribuirea facilă şi iresponsabilă a unor bani şi bunuri adunate în ani şi cu dificultate sunt asociate cu stânga politică. Asta doar în Europa, pentru că în SUA, poate doar cu excepţia mediocrelor mandate ale lui Barack Obama, o astfel de stângă nu a existat. Deşi populismul e asociat cu dreapta, nu înseamnă că nu putem avea şi un deşănţat populism de stânga. Mai ales când stânga nu e stânga, ci doar o adunătură jalnică pusă pe jaf şi corupţie, aşa cum e evident cazul cu PSD-Liviu Dragnea şi cu partiduleţul de buzunar de la spate al lui Călin Popescu Tăriceanu, numit pompos ALDE, creat parcă anume de Moscova şi de Budapesta pentru playboy-ul de APACA, urmaşul dubios al unor familii de liberali autentici.
Dar, pentru că veni vorba de „dinozaurul” politic, de survivor-ul C. P. Tăriceanu, merită să insistăm pentru că acesta a început să joace în comedia prezidenţiabilului. C. P. Tăriceanu este fiul adoptiv şi moştenitorul moral al detestatului turnător Dan Amedeo Lăzărescu. O specialitate a liberalilor postcomunişti, pentru că şi modelul moral al principalului partid de opoziţie de azi, PNL, „seniorul” lor, era tot un zelos informator al Securităţii, Mircea Ionescu Quintus. După expresia unui celebru general de servicii secrete care s-a interesat personal de cazul „seniorului”, Quintus „umpluse două dulapuri de delaţiuni, turnase tot Ploieştiul”. Probabil că Tăriceanu merită să devină preşedintele României şi pentru că l-a depăşit la numărul de căsătorii pe „moscovitul” Gerhard Schröder, fost lider SPD şi prim-ministru în Germania. Schröder a fost căsătorit doar de patru ori, Tăriceanu ar fi la a cincea căsătorie şi, cine ştie, până la alegerile prezidenţiale… Multiplele căsătorii la care se dedau azi moşnegii postcomunişti, chiar dacă succesive, erau considerate altădată un fel de bigamie de Biserica Catolică şi pedepsite. De aceea Papa acorda cu atâta dificultate dreptul la o nouă căsătorie regilor şi principilor după un divorţ. Azi, bigamia se practică mai ales cu electoratul naiv şi uşor de abuzat…

continuare »

Petru Romoşan       

Decesul generalului-colonel Iulian Vlad, ultimul şef al mult temutei Securităţi, continuă să facă valuri şi să producă reacţii neaşteptat de violente. De ce nu a fost atacat generalul atât de radical pe când încă trăia ? De frică ? Cunoscuse prea multe dosare şi cariere ? Se dă liber la anumite dosare abia după ce ele devin inoperante prin dispariţia celui vizat ? Ultimele atacuri la adresa generalului defunct le-am găsit în Observator cultural, aparent finanţat de celebrul avocat Gheorghe Muşat, el însuşi fost ofiţer de Securitate (ofiţer de-a dreptul, nu vreun amărât de colaborator, cum fusese acuzat : „Am fost ofiţer de contraspionaj timp de 12 ani, dar mi-am dat demisia pentru că mă „sufocam”) în anii târzii şi siniştri ai comunismului. Eu însumi am fost atacat într-un interviu şi o serie de articole – interviul mi-a fost luat de anchetatorul improvizat Ovidiu Şimonca. Observator cultural – ca şi Cotidianul (al presupusului meu prieten Cornel Nistorescu), Adevărul, Evenimentul zilei, România liberă şi altele – nu a considerat necesar să anunţe că am câştigat procesul intentat mie de CNSAS la Curtea de Apel şi la Înalta Curte, în urma căruia se statua că nu colaborasem cu Securitatea, după ce expandaseră subiectul presupusei mele colaborări dincolo de orice justificări raţionale, căci după 1989 n-am fost niciodată angajat al statului. Dar, mă rog, calitatea şi responsabilitatea morală a presei şi a ziariştilor care o fac sunt deja binecunoscute.
Marius Oprea, un prea celebru luptător împotriva comunismului şi a Securităţii, braţul armat al comuniştilor, îşi continuă analizele asupra Revoltei de la Braşov din noiembrie 1987, el însuşi fiind braşovean. Deocamdată, Marius Oprea nu aduce informaţii şi probe noi despre implicarea directă a generalului Iulian Vlad, şeful DSS, numit în funcţie cu o lună şi ceva înainte de evenimente. La faţa locului, la Braşov, din partea Securităţii a fost trimis generalul-maior Emil Macri, iar din partea Ministerului de Interne, sub cupola căruia se găsea şi Securitatea, a fost trimis generalul-locotenent Constantin Nuţă, şeful Inspectoratului General al Miliţiei. Generalul Emil Macri, acelaşi care condusese în urmă cu zece ani (împreună cu generalul Iulian Vlad, şeful contraspionajului la acea dată) şi ancheta în legătură cu dezertarea/defectarea/trădarea lui Ion Mihai Pacepa, precum şi pe aceea privitoare la Greva din Valea Jiului din 1977 (împreună cu Tudor Postelnicu), era o piesă importantă a sistemului represiv – în 1989 era şef al Direcţiei contrainformaţii economice din DSS, Direcţia a II-a a Securităţii. Marius Oprea, un istoric amator, dar un activist foarte agitat şi vocal, împărţind indulgenţe şi aplicând afurisenii (am beneficiat şi eu de cele din urmă, foarte agresive, dar complet nemeritate), ne spune că Iulian Vlad urmărea totul de la Bucureşti. Lucrul e indiscutabil, cum la fel de evident e că şi Ceauşeştii urmăreau aceleaşi evenimente, tot de la Bucureşti, pentru că problema era una eminamente politică şi a fost „rezolvată” de conducerea politică. După alte informaţii trecute cu vederea de istoricul improvizat Marius Oprea, cel care dirija practic de la Bucureşti operaţiunile era Tudor Postelnicu, ministrul de Interne, iar acesta se baza, ca de obicei, mai ales pe Miliţie. Dacă vrea să fie pertinent, Marius Oprea trebuie să găsească probe despre eventuale încălcări ale legilor din epocă imputabile lui Iulian Vlad. Oricum, activistul Oprea anunţă şi o nouă carte despre Revolta de la Braşov din noiembrie 1987, iar actualul director al SRI, Eduard Hellvig, a promis că se va ocupa personal de clarificarea acestui teribil şi dureros dosar.

continuare »

Petru Romoşan

Săptămâna care a început luni 9 octombrie a fost săptămâna crizei provocate în PSD. Un călător francez rătăcit prin România, mai ales pe undeva prin provincie, uitându-se seară de seară la multele, prea multele televiziuni de ştiri, eventual într-un hotel nou-nouţ cu aspect de mare WC public, construit de vreun interlop de tranziţie, ar fi putut foarte bine crede că România a fost lovită de ISIS, care s-a mutat deja în Europa, sau că a fost invadată de un val de migranţi ai lagărelor din Italia, Grecia şi Turcia. Adică marile provocări cu care se confruntă în ultimii doi-trei ani Europa Occidentală. Dar, evident, călătorul străin s-a înşelat amarnic. Decât dacă nu cumva ISIS-ul e reprezentat în România de Binomul neiertător şi atoatesupraveghetor, iar migranţii nu sunt prea numeroşii pesedişti şi votanţii lor, majoritari şi încurcă-lume, care nu vor să înţeleagă triumful globalizării şi al neoliberalismului. Spre disperarea irepresibilă a Sistemului, cu acoperiţii săi din ce în ce mai asmuţiţi, şi a armatelor oengiste şi corporatiste de ocupaţie bine hrănite.
După marea migraţie spre Vest – doar vreo 4-5 milioane de suflete –, ţara arată, de fapt, ca după cel de-al treilea război mondial, pe care l-a şi pierdut cu anticipaţie. Avem prea mulţi politicieni, mai ales prea mulţi pesedişti, prea mulţi propagandişti, mai ales de TV, Internet şi reţele sociale, prea mulţi securişti (prea multe servicii secrete, unele declarate, altele, destule, acoperite – DNA, ANI, CNSAS –, dar şi prea mulţi poliţişti, în frunte cu procurorii multifuncţionali, mulţi acoperiţi), prea multe ONG-uri reprezentând prea mulţi prădători externi, prea mulţi ambasadori străini la Bucureşti vocali, obraznici şi inadecvaţi, nediplomatici. Presa cotidiană de genul Scânteia, România liberă, ziare judeţene dinainte de 1989, sau Adevărul, România liberă, Evenimenul zilei, Ziua de după 1989 a dispărut cu totul – ziarele de azi sunt, de fapt, săptămânale care apar zilnic. Marea presă cotidiană a fost înlocuită de televiziunile de ştiri (de fapt, radiouri cu imagini în cea mai mare parte luate din studio), de Internet, de Facebook, Twitter şi Instagram. Dar atât televiziunile de ştiri, cât şi site-urile, blogurile şi reţelele sociale sunt populate în majoritate de amatori, de acoperiţi, de agenţi de influenţă, de sociopaţi atinşi în diferite grade. Toţi uşor de manipulat de către cei care pot plăti – servicii secrete, străini cu interese inavuabile, corupţi şi interlopi. Faptele culturale importante sunt din ce în ce mai rare şi se datorează cu precădere vârstei a treia. Economic, ţara nu mai evoluează aproape deloc, se citează adesea puţinii kilometri de autostradă realizaţi, poate doar în sensul societăţii de consum, cu o ofertă de produse foarte mare, mult prea mare şi cu bani din ce în ce mai puţini în buzunarele consumatorilor copleşiti, mereu mai stresaţi. Doctorii, inginerii, educatorii la toate nivelurile, savanţii au scăzut numeric dramatic. La fel ca meseriaşii şi oamenii harnici şi responsabili în orice domeniu. În beneficiul hrăpăreţ al ţărilor occidentale, care nu au oferit mai nimic în contrapartidă. Doar sfaturi, unele indecente, MCV-uri, Schengen-uri, Monica Macovei şi altele asemenea. Integrarea noastra în Europa Occidentală, de la care s-a sperat atâta, e pe cale să se dovedească un dezastru.

continuare »