Petru Romoșan

Cât va dura criza economică în curs şi cât va schimba lumea în care trăim ? Circulă deja previziuni şi scenarii contradictorii. De la cele mai optimiste (după o cădere masivă în 2020, economiile ţărilor din UE îşi vor reveni spectaculos în 2021, România va avea o creştere susţinută de 4,2 % – Comisia Europeană) la cele mai sumbre (criza va dura între trei şi cinci ani, cu distrugeri colosale ale unor domenii întregi ale economiei productive – Bruno Bertez, economist, patron de presă economică, Grupul La Tribune, cu peste 40 de ani de experienţă în analiza economică, pe care îl vom mai citi şi cita în timpul următor). E mai sănătos să anticipăm de la început ce e mai rău, cu speranţa secretă că previziunile catastofiste nu se vor confirma, în loc să ne tot revizuim în jos, negativ, optimismul la câteva luni, să fim deci lipsiţi de o perspectivă mai lungă.

Previziunile în ceea ce priveşte pandemia SARS-CoV-2 sunt şi ele contradictorii până la absurd. De la cele mai sumbre (politrucul sanitar american Anthony Fauci, vocea sistemului de sănătate din SUA, vocea Big Pharma, a banilor : „Nu este nici o şansă ca virusul să fie eradicat”, în aşteptarea unui vaccin salvator, care pentru cei mai mari savanţi ai domeniului nu va veni niciodată, cum s-a întâmplat cu SARS din 2002-2003) la cele mai raţionale, mai echilibrate, datorate celebrului infecţionist Didier Raoult, din Marsilia (care anunţă descreşterea certă a pandemiei, ce urmează o curbă deja foarte cunoscută în formă de clopot, cu un final destul de previzibil al răspândirii virusului, ca în cazul altor virusuri şi gripe anterioare).

Profesorul francez Didier Raoult are o lungă experienţă în domeniu, e foarte respectat de confraţii săi, nu crede într-un al doilea val al pandemiei, nici în eventualitatea producerii şi nici în utilitatea vreunui vaccin, pentru că virusul a suferit şi suferă în continuare mutaţii imprevizibile. Anthony Fauci e reprezentantul pe Pământ foarte vocal al lui Bill Gates, marele scamator recent al vaccinurilor (şi al cipurilor), al noii ordini mondiale ideologizată în exces. Bill Gates, sponsor şi, probabil, beneficiar al unor complicate interese medicale întinse şi variate, considerat de mulţi şi adevăratul patron al OMS-ului, a devenit fără voia lui un fel de vampir, un Dracula al reţelelor de socializare. Fauci reprezintă interesele financiare ale Big Pharma, pe lângă interese oculte de control al populaţiei şi chiar interese politice americane şi corporatiste globale.

O parte substanţială a establishment-ului american – familia Clinton, Bill Gates, Barack Obama, Partidul Democrat, mari familii, mari bancheri, media mainstream – pare interesată să prelungească criza coronavirusului, deşi, la prima vedere, pierd şi ei bani, şi din motive electorale (prezidenţialele din noiembrie), şi nu numai, cu ţinte economice obscure, pe termen lung, cum vom vedea mai departe. Gruparea globalistă încearcă să-i bată pe Donald Trump şi pe republicanii suveranişti (mai ales cei din Tea Party) cu criza Covid-19 şi cu criza economică deja bine amorsată. Evoluţia crizei economice, cu consecinţele ei politice inevitabile, va avea o legătură din ce în ce mai slabă cu evoluţia pandemiei. Criza economică se poate adânci însă în urma unor decizii proaste (voite sau nu) luate de politicieni şi de politrucii din Sănătate de pretutindeni. Dictatura temporară a doctorilor (politici) nu s-a încheiat, nu s-au terminat nici interesele Big Pharma, nici speculaţiile fabuloase de pe Burse sau campania electorală americană. Nu face excepţie nici campania electorală de la sfârşitul lui 2020 din România.

Deja domenii majore ale economiei, cu importante funcţii civilizaţionale, cum sunt transporturile aeriene şi turismul (plus hotelurile şi restaurantele), sunt grav afectate dar, surprinzător şi nu prea, criza pandemiei a favorizat valorile tehnologice, cele cotate pe Nasdaq, de exemplu, cu o creştere de peste 4 % de la începutul anului 2020 până acum. În aceeaşi perioadă, celelalte valori bursiere au pierdut între 20 % şi 30 % din cotaţiile lor, unele până la 40-50 % şi câteva chiar mai mult. Munca şi educaţia la distanţă, videoconferinţele (Zoom şi Skype), jocurile video, consumul de divertisment, de filme (Netflix) etc. explică interesul crescut pentru valorile bursiere tehnologice. Vânzările companiilor care au răspuns la aceste nevoi şi aşteptări au explodat de la începutul crizei. Tendinţele nu vor face decât să se accentueze până la sfârşitul anului 2020, cu falimente anunţate printre marii transportatori aerieni şi cifre slabe pentru cei activi în zona de hoteluri şi restaurante, cu o creştere moderată dar continuă şi sigură a valorilor tehnologice. Falimentele din toate domeniile care se vor ţine lanţ vor afecta grav şi băncile, deja atinse. În ceea ce priveşte transporturile aeriene (e valabil şi pentru restaurante), nu e clar dacă ele pot supravieţui cu măsurile de „distanţare”, un loc din două folosit, la 1 m distanţă, măsuri deja aplicate în transportul feroviar şi în transportul în comun (autobuze).

Pe lângă munca, educaţia, reuniunile la distanţă care se instalează în durată, se anticipează o accelerare a robotizării, a automatizării, cu scăderea semnificativă a interesului pentru capitalul uman. Paradoxal, GAFAM (Google, Apple, Facebook, Amazon, Microsoft) a ieşit întărită din criza coronavirus şi va fi coloana vertebrală a războiului economic în curs al SUA cu China.

La războiul economic SUA-China, declanşat de atipicul preşedinte american Donald Trump înainte de pandemie, în ultima lună se adaugă un foarte acut război diplomatic, declanşat direct de coronavirus. China a început să răspundă ochi pentru ochi, dinte pentru dinte agresiunilor Administraţiei republicane americane, în frunte cu Trump şi Mike Pompeo, şeful Departamentului de Stat. China nu mai e dispusă doar să încaseze : „Epidemia de coronavirus face ravagii şi multe vieţi sunt în pericol critic. Unii politicieni americani, reprezentaţi de secretarul de stat american, Mike Pompeo, s-au unit cu Fox News şi cu alte oficine media de dreapta din Statele Unite. Ca să se sustragă răspunderii pentru gestiunea ineficientă a epidemiei, s-au pretat la un joc mărunt, încercând să-i acuze pe alţii (pe China – n.n.) pentru propriile lor turpitudini” (presa oficială chineză).

Războiul economic americano-chinez continuă pe multiple planuri, Hong Kong-ul (luni de manifestaţii) şi Taiwanul sunt prinse la mijloc, cu riscul evident pentru SUA de a pierde definitiv Taiwanul, care pare dispus să se întoarcă la China, puterea viitorului, printr-un statut de administrare specială asemănător cu cel din Hong Kong şi Macao. Războiul se duce şi prin multinaţionale, Intel (depăşită în revoluţia tehnologică), Huawei (în plină expansiune) şi TSMC (Taiwan, între chinezi şi americani).

În ultimii ani, dolarul a fost puternic contestat de China şi de Rusia. Euro a fost contestat în Europa de Sud, în Franţa, Italia, Spania, Grecia, Irlanda şi Portugalia, dar foarte prizat în Germania şi în Olanda (principalele beneficiare) şi în Europa de Nord. Ţările din Organizaţia de Cooperare de la Shanghai, China şi Rusia, dar şi India, Iranul şi, într-o oarecare măsură, Turcia, chiar şi Arabia Saudită, ca şi celelalte ţări din BRICS, Brazilia şi Africa de Sud, caută sau pregătesc o alternativă la dolar, urmăresc continuu decuplarea dolarului de petrol şi de energie în general.

La orizontul lui 2050, China şi India vor deveni furnizorii majoritari de bunuri manufacturate şi de servicii, iar Rusia şi Brazilia vor deveni principalii furnizori de materii prime. China şi Rusia au cumpărat masiv aur. „Cazinoul” de pe toate Bursele occidentale a atins de ceva timp cote foarte periculoase. Încă nu e limpede dacă prăbuşirea economică în curs va fi mai gravă în Europa, în UE, sau în SUA. Dacă vor fi afectate euro şi dolarul. Cele două monede pot chiar dispărea, impunându-se moneda virtuală, despre care se spune că ar fi unul dintre principalele scopuri ascunse ale crizei care va veni.

Bruno Bertez : „Sunt unul dintre puţinii care a înţeles metamorfoza funcţiei bancare tradiţionale care a transformat Piaţa în Mare Bancă […] solvabilitatea este limitată ; ea va fi întotdeauna, prin definiţie – în timp ce lichiditatea, într-un regim de monedă fiduciară, este infinită […]. Rezerva Federală a aplicat în esenţă o politică monetară nebunesc de acomodantă de-a lungul ultimilor 30 de ani pentru a îneca (în lichidităţi – n.n.), şi deci a disimula riscul. Ea a transformat riscul real de non-solvabilitate într-un risc de lichiditate […]. E nevoie de mii de miliarde… şi capitalurile proprii ale băncilor centrale sunt derizorii. E nevoie de mii de miliarde… şi capacităţile de garantare ale guvernelor supraîndatorate sunt minuscule, făcute praf. E nevoie de mii de miliarde… şi economiile productive sunt în cădere liberă, cashflow-urile sunt absorbite, inversate, transformate în pierdere […]. Singura ieşire e „nucleara” – nu că ar putea aduce vreun remediu, dar ar putea teroriza popoare şi economii, şi ar putea astfel să facă acceptabil inacceptabilul : distrugerea programată a monedelor” (la-chronique-agora.com, 11.05.2020).

Dacă ne hazardăm să facem o comparaţie între liderii majori ai lumii occidentale, Donald Trump, Emmanuel Macron, Angela Merkel, pe de o parte, şi Xi Jinping, Vladimir Putin, Narendra Modi, pe de altă parte, înţelegem repede că liderii puternici sunt cei din Asia, inclusiv Vladimir Putin al Rusiei şi asiatice, iar liderii occidentali importanţi sunt incomodaţi din interior (Trump), foarte contestaţi la ei acasă (Macron) sau pe final de carieră (Merkel). Singurul lider occidental în formă azi pare a fi britanicul Boris Johnson. Se mai adaugă la liderii asiatici liderii Arabiei Saudite, Turciei (Erdogan), Iranului, Braziliei (Bolsonaro), Africii de Sud, care înclină net balanţa spre lumea neoccidentală. Occidentul şi-a pierdut capacitatea de iradiere, de fascinare, de dominare. Occidentalocentrismul e în grea suferinţă.

Ieşim mult mai lent decât ne-am dori din criza sanitară, intrăm, am intrat deja, în criza economică, una care riscă să fie mult mai lungă, mai profundă şi mai complexă decât o prevedem, o estimăm astăzi. Criza economică va veni cu cortegiul ei predictibil de crize sociale şi politice care pot aduce efectiv o schimbare de lume, o schimbare de epocă. Şi totul a pornit de la micuţul SARS-CoV-2, dar pe fundalul unei crize generale profunde a lumii occidentale, care durează de ani buni, mascată şi ocultată, criză în care a fost angrenată şi România.

România ar fi putut evita criza care va urma dacă după 1989 ar fi ales o cale independentă, curajoasă de dezvoltare, poate urmând modelul Chinei lui Deng Xiaoping şi chiar în parteneriat cu China, care ne era prietenă : o revoluţie capitalistă totală în economie şi un oarecare conservatorism social şi politic, după puterile şi în ritmul ei. Cifrele redistribuirii din beneficiile dezvoltării au fost şi sunt încă la o cotă înaltă în China, cu liderii şi miliardarii săi aflaţi sub un control strict, ceea ce a contribuit la dezvoltarea unei clase medii consistente. Calea „românească”, impusă de vinovaţii fostului regim împreună cu ocupanţii, cu mafiile internaţionale, în schimb, ne-a livrat corupţia pe scară largă, jaful nelimitat, mulţi îmbogăţiţi fraudulos şi aproape cinci milioane de români emigraţi. Din aventura ei occidentalizantă radicală, fără distanţe, măsură şi judecată, fără grijă pentru populaţie, România poate ieşi, în următorul timp al marii crize, cu capul spart. Dar, cine ştie, miracole s-au mai văzut pe plaiurile noastre…

Petru Romoșan

Dacă institutele de sondare ar fi ceea ce pretind că sunt, şi nu ceea ce sunt în realitate, în aceste zile, în aşteptarea unei diminuări a măsurilor de izolare, păstrând „distanţarea”, ar fi pus nişte întrebări de felul „care au fost cele mai antipatice figuri publice la vremea epidemiei de Covid-19 ?” sau „care vi se par cei mai incompetenţi politicieni români de azi ?” sau „care oficină media, post de televiziune mai ales, v-a minţit/intoxicat/manipulat mai mult ?”. Dar, dacă sondorii ar pune asemenea întrebări pe vreme de coronavirus, răspunsurile date de români ar fi totalmente nepublicabile.

Răspunsurile sunt, evident, la îndemână şi fără institutele de sondare, care, ca şi serviciile de informaţii care le patronează sau controlează şi despre care va fi vorba mai la vale, sunt până la urmă finanţate de 30 de ani din bani publici sau din bani dubioşi proveniţi pe căi ocolite tot din bani publici. Finanţare de care se bucură şi cea mai mare parte a mediei, cu fiecare guvern schimbat, chiar înainte de cadourile de campanie electorală de la sfârşitul anului în curs oferite recent de guvernarea minoritară (aici, parlamentar) Iohannis-Orban.

În România aproape nimic nu e ce pare a fi, începând cu serviciile de informaţii care pretind de trei decenii că doar îi informează corect şi la timp pe cei în drept, pe reprezentanţii democratic aleşi ai poporului. În fapt, urmaşii (şi nu numai cei biologici) ai odioasei Securităţi de odinioară selectează aproape întreaga clasă politică, o controlează, o îndrumă, o ridică şi o coboară după capricii impenetrabile pentru poporul prost, îi fac miliardari pe unii politicieni şi îi arestează fără milă pe alţii pe criterii misterioase. Împreună cu justiţia, care e doar o prelungire a Securităţii (noi dar vechi) prin protocoale fără număr. O justiţie transformată în animal de companie, scoasă din când în când la plimbare cu o lesă când mai lungă, când mai scurtă, justiţie acceptată superior într-un Binom inegal. Pensiile speciale şi bugetele faraonice pentru serviciile secrete supraponderale şi pentru parchetele unei jurisdicţii de excepţie, pe lângă sumele pentru UE şi NATO, sunt chiar costurile pe care se bazează funcţionarea cotidiană a „democraţiei” române.

În plus, România e poate cea mai „globalistă”, cea mai „integrată” ţară din UE şi din NATO, fără veleităţi „naţionaliste” sau „suveraniste”, ca ţările din grupul de la Vişegrad (Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia), ţări predominant catolice. O ţară în care „globaliştii” nici nu prea vorbesc limbi străine, nici măcar engleza standard, de aeroport, limba oficială a globalismului, dar execută toate ordinele şi recomandările de la centru întocmai şi la timp, de parcă toată populaţia ar compune un singur serviciu secret foarte disciplinat, începând cu preşedintele ei. S-a văzut cât de disciplinat „globalistă” este România şi în timpul pandemiei încă în desfăşurare, pandemie ce pare a fi ea însăşi un exerciţiu de putere şi control globalist la scară mondială. N-am avut de nici unele, nici măşti, nici mai ales testere, nici ventilatoare, dar am scos, din pământ, din iarbă verde, contaminaţii şi morţii ceruţi la raport, care ne-au menţinut pe un loc onorabil în clasamentul oferit zilnic de Universitatea Johns Hopkins, care arată ca un centru de comandă al noii religii pandemice.

Cele mai antipatice figuri publice au devenit, pas cu pas, zi după zi, pe sticla televizoarelor, în ordine : Raed Arafat (Ministerul de Interne), Alexandru Rafila (microbiologie, OMS), Nelu Tătaru (ministrul Sănătăţii), Adrian Streinu Cercel (boli infecţioase „Matei Balş”), Horaţiu Moldovan (Ministerul Sănătăţii). Toţi sunt doctori politici, administratori ai Sănătăţii, politruci. Din nou, premiantul inevitabil pare a fi Raed Arafat, dar de data asta ca un personaj negru, detestat, urât chiar. Pentru că el, dintr-o evaluare complet greşită (n-ar fi prima !), a ameninţat cel mai mult, a băgat inutil frica într-o populaţie care este totuşi matură şi ştie ce e bine şi ce e rău pentru ea însăşi, nu are nevoie să fie infantilizată şi înfricoşată ca şi cum ar veni din pădure sau din Evul Mediu.

În acelaşi timp, Arafat a anunţat mereu limitări, restricţii, termene eventuale din ce în ce mai îndepărtate ale ieşirii din claustrare, triumfător şi satisfăcut. Fostul erou din vremea dictatorului securist Traian Băsescu a rămas fără aură, dimpotrivă, poate chiar mai rău, şi-a compus una sinistră, cu corniţe. Raed Arafat, la fel ca Ludovic Orban şi Klaus Iohannis, nu avea a se amesteca, a da ordine Bisericii Ortodoxe Române majoritare, a închide cimitirele, pentru că nici unul din cei trei nu aparţine Bisericii Ortodoxe. Cei trei nu sunt nici catolici, protestanţi sau musulmani cu adevărat practicanţi şi nu aveau a schimba ritualul dublu milenar al nici unei Biserici numai pentru a le face pe plac patronilor globalişti refractari la orice relaţie a omului cu Dumnezeu şi cu credinţa. Dar atâta i-a dus capul şi lipsa unui minim bun-simţ. Şefii Bisericilor (vezi cazul Bulgariei), conform tradiţiilor şi cutumelor, puteau decide singuri pentru turmele lor. Pandemia trece, agresiunea nedemnă la BOR şi la celelalte culte rămâne.

Care au fost cei mai incompetenţi politicieni, amatori, diletanţi ? Aici concursul e îndrăcit, iar departajarea e practic imposibilă. Deşi CCR a încercat să facă un arbitraj, atât cât îi stă în putinţă. Toţi cei care au avut decizia şi au abuzat de ea, s-au bucurat bezmetic de trecătoarea lor putere absolută şi s-au exprimat haotic în conferinţe de presă, în media, pe televiziuni se califică pentru premiul întâi cu coroniţă neagră (anul de învăţământ ratat l-au încheiat deja !) : Klaus Iohannis, Gabriela Firea, primarul curând expirat al Capitalei, Ludovic Orban, cu o pălărie mult prea mare pentru el, depăşit pe toate planurile, Marcel Vela, hollywoodianul din Caransebeş, un purtător de cuvânt improvizat al unui eventual ministru de Interne, Florin Câţu, micul speculator oniric de la Finanţe, Marcel Ciolacu, jenantul şef al opoziţiei dispus să voteze orice pentru adversarii săi în numele marelui „partid” din umbră.

Totuşi, Klaus Iohannis, la al doilea mandat, a reuşit, pe lângă probele de incompetenţă pe toată linia, să fie de departe şi cel mai antipatic. Prin primitivism securist antimaghiar tipic („Jó napot kívánok, PSD !”), prin simplism, prin violenţă, prin găunoşenie compactă, prin neant cu fundiţă. Chiar nu a colaborat Klaus Iohannis cu Securitatea înainte de 1989 ? Nu a avut Securitatea informatori în interiorul comunităţii săseşti în anii ’80 ? Şi BND sau Stasi nu erau deloc active la Sibiu sau în Banat înainte de 1989 ? Ultimele prestaţii ale lui Klaus Iohannis îl arată ca pe un speaker al fostei Securităţi, care e ştiut că şi-a făcut din pericolul maghiar o justificare majoră de existenţă (buget, personal pletoric etc.).

De doctorii politici, politrucii din Sănătate, nu vom scăpa uşor. Relaţiile lor cu Big Pharma sunt vechi şi solide. Iar Big Pharma, împreună cu băncile şi cu celelalte instituţii financiare, pare să conducă noua ofensivă a globalizării, ofensivă care vizează instalarea unui guvern mondial unic, cu un chip de control pentru fiecare. De chip-uri şi de vaccinuri se ocupă în primul rând doctorul în miliarde de dolari Bill Gates, împreună cu asistentul său întunecat, Anthony Fauci. De actualii politicieni români, loviţi în moalele capului de criza coronavirusului, vom scăpa însă foarte uşor. Ei, oricum, din fabricaţie, au o valoare de întrebuinţare limitată. Criza economică devastatoare din a doua parte a anului 2020, cu ce va urma, îi va mătura, cu siguranţă, pe toţi. Pentru că, dacă nu vor fi ei măturaţi, va fi terminată România celor mulţi, România tăcută.

Între timp, ni s-a confirmat un lucru cunoscut de mult, că lupta pentru drepturile omului e şi ea o şmecherie (CEDO – Curtea Europeană a Drepturilor Omului). La fel de dubioasă ca şi lupta împotriva terorismului. Laura Codruţa Kövesi, numită politic la Bucureşti chiar de odiosul Sistem, s-a miorlăit la CEDO şi CEDO cea închiriată de George Soros i-a dat o ţidulă de bună purtare de tip CNSAS. Ca să-i repereze onoarea care fusese foarte rău şifonată. Fără ruşine şi fără baze legale. Dar astfel e bună pentru UE, o UE care poate se şi termină odată cu instalarea lui Kövesi, tocmai potrivită pentru o uniune în derivă.

Cât priveşte starea media, Forbes România ne anunţă că „au scăzut alarmant audienţele televiziunilor” în aprilie 2020 (forbes.ro, 2 mai 2020). Deşi au stat închişi în case, românii s-au uitat semnificativ mai puţin la televizor. Audienţele, şi aşa destul de scăzute, au coborât dramatic la vreme de pandemie. Astfel, PRO TV a pierdut 72 000 de persoane faţă de luna martie, la 755 000 de spectatori pe minut (toată ziua), conform Kantar Media. România TV a pierdut 46 000 de persoane (la 261 000), Antena 3 a pierdut 16 000 (la 234 000) etc. Nu se cunosc explicaţiile, dar putem presupune că asemenea scăderi au legătură cu calitatea programelor. Este şi aceasta o formă de sondaj „pe dos” în legătură cu media oficială.

Stăm foarte bine în UE, suntem fruntaşi la viteza Internetului fix şi la producţia de floarea-soarelui şi de porumb (adică la mămăliga care nu explodează). Dar suntem printre ultimii la infrastructură, educaţie şi sănătate (vezi Ziarul financiar, zf.ro, Răzvan Botea, „La Mulţi Ani, Europa ! Cum stă România în UE după 13 ani de la aderare…”, 8 mai 2020), adică la singurele valori care contează şi care pot fi cu adevărat ale întregului popor, populare. Populare, iar nu populiste, şi în nici un caz globaliste.

Petru Romoșan

„Poliţia Română a anunţat deja autorităţile de la Chişinău cu privire la faptul că Rizea se ascunde pe teritoriul R. Moldova. Răspunsul a fost că urmăritul deţine dublă cetăţenie română şi moldovenească, iar legislaţia de peste Prut prevede că un cetăţean moldovean nu poate fi extrădat” (Ziarul de Gardă, zdg.md, 23 noiembrie 2019). După mai multe surse publice, Cristian Rizea ar fi de multă vreme un apropiat al oligarhului moldovean Vladimir Plahotniuc. Aşa se poate explica şi prezumtiva prezenţă recentă în SUA a lui Rizea (conform avocatului său, înaintea ultimei înfăţişări la proces). Să ne amintim că Vladimir Plahotniuc a fugit la Miami, şi nu în Ucraina, Turcia sau Rusia, cum s-a vehiculat iniţial.

„Cartea” lui Rizea este urmarea unui debriefing efectuat în SUA ? A apărut destul de clară dubla protecţie de care se bucură oligarhul Plahotniuc, servicii româneşti şi americane. Se găseşte şi Cristian Rizea, pe urmele oligarhului moldovean, în aceeaşi situaţie ? Desigur, ca toate poveştile despre o şerpărie periculoasă, despre cuiburi de vipere sau despre un „coş cu raci” (panier de crabes, pentru că tot vine vorba foarte des în text de grupul de la Monaco), şi aceasta se cere verificată şi confirmată. „Celebrul grup de la Monaco era în fiecare vară acolo fie că vorbim de Dragoş Dobrescu, Puiu Popoviciu, Nicolae Dumitru (NIRO), Radu Dimofte, Lucian Vlad, Remus Truică, Elan Schwartzenberg, Călin Cârjol, Lucian Mateescu, Dragoş Nedelcu sau de mai noii rezidenţi monegasci, foştii bugetari Robert Neagoe şi Bogdan Neidoni (săgeata lui Florian Coldea) !” („Spovedania lui Rizea”, pdf, p. 74).

În anul 2009 a fost publicat volumul Prădarea României. Cum pradă Traian Băsescu România. Crima organizată. Interesele externe. Acesta pare a fi modelul „memoriilor” lui Cristian Sima şi Cristian Rizea. Prădarea României a fost fabricată la Washington (Victor Gaetan). Atâta doar că „martorul” în acel caz, procurorul Ciprian Nastasiu, era un om de reală meserie, supradotat chiar, patriot, cu morală şi frică de Dumnezeu. Dar, deşi Prădarea României era concepută împotriva lui Traian Băsescu, nu i-a fost de nici un ajutor contracandidatului său din 2009, Mircea Geoană. I-a folosit însă, din păcate, din plin ambasadorului Mark Gitenstein şi grupării globaliste de la Washington (Hillary Clinton-Joe Biden-Victoria Nuland). Împotriva României, prin preşedintele ei compromis, corupt şi dat în fapt în „rechizitoriul” inatacabil din Prădarea României.

Ca şi cartea lui Ciprian Nastasiu, cea a lui Cristian Rizea, mult mai terestră însă, adesea şi cu un damf de mahala, are totuşi merite certe. Multe dezvăluiri completează credibil, deşi funambulesc, tabloul puţin cunoscut al dominanţilor din România. De pildă, Rizea descrie aici, pentru prima oară, circumstanţele în care Crin Antonescu a abandonat PNL-ul, apoi şi candidatura la preşedinţia României în favoarea actualului preşedinte, primar de Sibiu, practic lipsit de legături cu liberalii. Crin Antonescu e acel personaj care a clămpănit sute, dacă nu mii de ore pe toate televiziunile, mai ales pe Antena 3. Era chiar gratulat cu epitetul de „mare orator” (vai de capul nostru !). Totul pentru un milion de euro încă neinvestigaţi, proveniţi din bişniţe infracţionale, descrise şi ele în „Spovedania lui Rizea”.

„Dar revenind la miliardarii noştri dâmboviţeni… Trebuie să amintim că Dragoş Dobrescu se specializase la începutul anilor 2000 pe retrocedări imobiliare în cele mai scumpe zone din Bucureşti împreună cu Dragoş Săvulescu şi Cosmin Bălcăcean, alcătuind cea mai redutabilă brigadă pe această zonă de interes, multe dintre ele făcute pe ACTE FALSE ! A fost şi a rămas unul din VIP-urile căruia Sistemul şi implicit DNA i-au acordat permanent imunitate […]. Singurul absolvit de orice acuzaţie din dosarele mai sus menţionate, a fost mereu Dragoş Dobrescu ! SISTEMUL ŞTIE DE CE… Lui i se „datorează” şi eliminarea lui Crin Antonescu din politică ! După ce i-a dat banii necesari pentru achiziţionarea celebrului apartament din Herăstrău, Dragoş Dobrescu a dat SISTEMULUI şi înregistrarea audio video în care tot el îi dă lui Crin Antonescu suma de un milion de euro !!! Asta este explicaţia dispariţiei din politică a lui Crin Antonescu !” (ibidem, p. 112).

„Dragoş Dobrescu îşi făcuse datoria faţă de Sistem, iar acum Sistemul îl ajuta să nu fie nici măcar trimis în judecată în nici unul din dosarele lui în care a fost implicat !!! Chiar un vechi şi actual oficial al ambasadei Kuweit la Bucureşti, Mohammed Atta Elmanan mi-a povestit că fuses sfătuit de cineva din SRI să nu se întâlnească vreodată cu Dragoş Dobrescu pentru că va fi înregistrat ! Asta se întâmpla acum câţiva ani când ambasada Kuweit era interesată de achiziţia unui teren în zona Primăverii deţinut bineînţeles de Dobrescu ! Conexiunile lui D. D. cu „gulerele albe” l-au ajutat şi pe prietenul şi asociatul său din Romprest Radu Budeanu să-şi rezolve problema dosarului în care este implicat alături de Elena Udrea, Bogdan Buzăianu şi Dan Andronic, dosar care a fost disjuns doar în ceea ce îl priveşte. În limbajul procurorilor se ştie că atunci când pentru 1 singur inculpat iei o astfel de măsură înseamnă că vrei să-l scapi ! Aşa că după ce a luat 5 milioane de euro, Budeanu scapă Basma Curată ! Asta înseamnă să fii Şmecher !” (ibidem, p. 113).

Presupusul miliardar de geniu, un agăţat minabil („Doi şi un sfert” ? ofiţer acoperit ?), are la Monaco un oaspete de lux : pe marele luptător pentru adevăr Victor Ciutacu, apropiat al lui Sebastian Ghiţă şi fost subaltern al lui Ovidiu Muşetescu (APAPS/AVAS). Pe lângă Victor Ciutacu, în armaghedonul semnat cu numele lui Cristian Rizea mai apar câţiva jurnalişti de primă linie : Bogdan Chirieac, Radu Budeanu (Cancan, Gândul etc.), Dana Budeanu, Marius Tucă, Dan Andronic (EvZ), Sebastian Ghiţă, Cozmin Guşă, Rareş Bogdan, Cristian Burci, Sorin Roşca Stănescu. Mulţi dintre cei ce contestă valoarea textului şi îi diminuează interesat meritele o fac şi pentru că ei sau apropiaţi/patroni ai lor se regăsesc aici în posturi nefavorabile.

„Totodată erau prezenţi şi importanţi oameni de presă care îşi făceau vacanţele la Monaco, Dan Andronic, Radu Budeanu şi Victor Ciutacu. Pe Budeanu îl vedeam de multe ori în serile de weekend vara în compania lui Bogdan Buzăianu la restaurantul Zebra pe atunci, ulterior Zellos, locaţii unde se ţineau petrecerile organizate de Burci. Astăzi acolo funcţionează noua locaţie TWIGA, deschisă de Flavio Briatore ! Victor Ciutacu era şi el prezent în fiecare vară, la început mereu în compania lui Elan Schwartzenberg şi Codruţ Marta fiind clienţi permanenţi la restaurantul Avenue 31 de pe Princesse Grace. Ulterior după dispariţia lui Marta, jurnalistul fiind mai mereu invitatul lui Dragoş Dobrescu, ori în penthouse-ul de lux din rezidenţa Houston Palace sau în vila Beausoleil din piscina căreia putea admira direct peisajul monegasc în toată splendoarea lui şi de unde îşi făcea mereu selfie-uri pe care le puteţi admira chiar pe contul său de facebook !” (ibidem, p. 74).

„Spovedania lui Rizea” este o culegere de note informative, un raport devastator despre dominanţii din România, despre establishment-ul securisto-politico-bişniţăresc. Figura tutelară a acestui panopticum distrugător de naţiune şi de stat român este Traian Băsescu, care a reuşit să-i surclaseze în dezastru pe predecesorii săi Ion Iliescu şi Adrian Năstase. „Capitalismul de cumetrie” (Ion Iliescu), născut din fosta Securitate, din succesorii nomenclaturii comuniste, din interlopi (foşti vânzători de ţigări şi de valută), a condus la mizeria actuală, întruchipată de această clasă conducătoare coruptă, penală, violentă şi dezgustătoare. Klaus Iohannis nu apare în „cartea” lui Cristian Rizea pentru că el nu e decât o „raţă mecanică” (Ion Cristoiu), o marionetă a lui Traian Băsescu, a PNL-ului (de fapt, PDL), a Sistemului (aşa numeşte Rizea Statul Paralel, Deep State-ul de pe Dâmboviţa şi, mai larg, establishment-ul). Klaus Iohannis nu apare, probabil, şi pentru că o parte dintre „îndrumătorii” lui Rizea sunt subalternii oficiali ai preşedintelui.

Autorul armaghedonului intitulat „Spovedania lui Rizea” ne lasă, probabil fără să vrea, să vedem cine sunt manipulatorii acestei operaţiuni de amploare. Serviciile străine care operează din plin în România nu sunt evocate deloc în text, deşi e greu de crezut că un personaj care aspira la şefia SIE, ca să nu mai vorbim de celelalte însărcinări din domeniu (PSD Diaspora, anturajul apropiat al generalilor din SIE Mircea Haş, Adrian Isac, Adrian Isar), n-avea ştiinţă despre prezenţa şi activitatea lor. Nu vine vorba nicăieri nici despre consultanţii FBI de la DNA, nici despre şeful antenei CIA, foarte implicat în decizii strategice ale SRI (Florian Coldea, K2, K4, T14…), nici de BND (care ar reprezenta UE în România) şi nici de vreun alt serviciu vesteuropean sau estic. E citat doar o dată MI6, care l-ar fi recrutat pe George Maior. În condiţiile în care activitatea serviciilor se împleteşte, în compunerea sa, la tot pasul, cu politicul, business-ul şi presa. Prea puţin evocată e şi masoneria, cu toate că Rizea se prezintă el însuşi ca mason. Cristian Rizea, împreună cu Teodor Meleşcanu, a fost admis în 2011 în ordinul masonic Dignity, la invitaţia lui Giuliano Di Bernardo, „părintele masoneriei mondiale”. La trei luni după eveniment, Teodor Meleşcanu devenea director SIE.

Ce se urmăreşte cu adevărat prin „explodarea” lui Rizea şi prin compunerea „Spovedania lui Rizea” vom afla, pas cu pas, poate, în anii următori. Pe pielea noastră.

Petru Romoșan

Câte parale face democraţia din România, cea construită după anul 2000, sub atenta supraveghere a partenerilor noştri mai mari euroatlantici (NATO şi UE), care e calitatea oamenilor politici, a interlopilor (inclusiv afacerişti sau bişniţari) lansaţi la apă şi întrepătrunşi până la confuzie cu „Sistemul” (Cristian Rizea îl numeşte aşa la tot pasul în contribuţia sa „Spovedania lui Rizea”) ?  Acestea par să fie mizele profunde ale enormei „delaţiuni”, ale acestui denunţ, un nou armaghedon care a pus pe jar tot establishment-ul de la Bucureşti. Ni se dau cifre, sume, combinaţii, traficuri, unele halucinante, cu nume de fiecare dată, şi ni se promite încă un volum, axat, acela, pe dezvăluiri de budoar şi de cancan, care, probabil, cum se întâmplă, nu va mai veni.

Această „operă”, de mare interes altfel şi, după câţiva iniţiaţi, creditabilă, nu e totuşi o „carte” care ar putea fi asumată de un editor responsabil. Pentru că editorul (autentic), înainte de o lansare pe piaţă, are nevoie de documente, de probe, trebuie să poată verifica acuzaţiile şi incriminările pentru a nu produce daune nedrepte şi pentru a putea să se apere şi să-l apere şi pe autorul său în justiţie la nevoie. Iar o carte trebuie să aibă un sens mai înalt, o logică societală şi culturală, să se adreseze onest unui public pe care nu-l manipulează şi nu-l dispreţuieşte. Doar astfel cartea se poate constitui într-un document de referinţă.

În sinistra noastră tranziţie, doar presupus democratică, am fost abuzaţi de tone de presupuse cărţi, produse ale unor „personalităţi”, foşti tovarăşi, mari gradaţi, poeţi amatori ridicoli, falşi specialişti şi colecţionari de artă tot cu grade sau cu un trecut „sistemic”. Ei au banii, ei au pârghiile, ei se fac „autori”. Autorlâcul e foarte extins la noi, căci, pe lângă diplome dubioase, doctorate plagiate, aducătoare de funcţii şi bani, „personalităţile” mândrei lumi noi vor şi „cărţi”, „lansări”, vor prestigiul tradiţional pe care-l oferă cartea cu numele lor imprimat pe copertă, garanţia ieşirii definitive din anonimat şi instalarea în eternitate. Mai ceva decât un mausoleu la Bellu !

Dar cine este autorul acestei noi bombe mediatice, fostul deputat PSD Cristian Rizea ? Cristian Rizea, inginer (1999), este absolvent al Colegiului Superior de Siguranţă Naţională (2004), al Institutului Diplomatic Român (2011) şi al Colegiului Naţional de Apărare (2013), a fost activist PNŢCD, membru ApR (Meleşcanu, Felicia şi Teodor, Iosif Boda, Mihai Cuptor, Viorel Sălăgean etc.), membru PSDR (Sergiu Cunescu, Alexandru Athanasiu) şi apoi, în fine, PSD. Dar nu numai atât : „Întâmplarea face ca undeva în primăvara lui 2015 Dobrescu (Dragoş – n.n.) să mă cheme la el la Snagov şi tam nesam, să mă întreabe dacă e adevărat că eu îmi doream în acel moment şefia SIE, atenţionându-mă că dacă e aşa s-ar putea să am probleme” („Spovedania lui Rizea”, pdf, p. 119) ; „este vorba de generalii Mircea Haş, Adrian Isac şi Adrian Isar, oameni cu care am colaborat foarte bine mai ales prin prisma informaţiilor pe care mi le-au oferit pe acea zonă” (Cristian Rizea, preşedinte PSD Diaspora – ibidem, p. 120) ; „Înţelesesem că şi colegul meu Constantin Niţă (cel care îl prezentase pe Rizea generalilor SIE de mai sus – n.n.) era un om sprijinit de zona externă a Sistemului care-l puseseră inclusiv ministru în vreo trei guverne” (idem). Şi el, Constantin Niţă, ca şi Rizea însuşi adică. Dacă nu stăpâneşti tu scrisul, te stăpâneşte el pe tine şi te cam dă de gol. După propriile sale declaraţii, Rizea s-ar fi refugiat în ultimul an la Chişinău (a fost condamnat, în martie 2019, la 4 ani şi 8 luni închisoare, sentinţă definitivă, pentru trafic de influenţă şi spălare de bani), vecin cu ambasadorul României şi folosind acelaşi spa, iar mai recent, după spusele avocatului său, s-ar găsi în SUA.

Personajele, ţintele principale ale Armaghedonului lui Cristian Rizea, par a fi Mircea Geoană, fost preşedinte PSD şi important protector al lui Rizea, azi secretar general adjunct al NATO, Dragoş Dobrescu, avocat, speculator imobiliar, bişniţar greu şi naş al unui copil al lui Cristian Rizea, protectorul lui Crin Antonescu, cum vom vedea mai departe, Gigi Becali („Dar voi păstra mai multe detalii privind viaţa tumultuoasă a lui Gigi Becali pentru a doua carte, cea destinată exclusiv zonei de CANCAN ! Unde sunt sigur că veţi rămâne surprinşi să aflaţi ce mare iubitor de frumos este Gigi chiar şi în zilele de azi cand vrea să pară doar SFÂNT…”, ibidem, p. 36), Gheorghe Stelian zis „Stelu” (vom da câteva citate mai departe). Roluri importante au şi Nicolae Bădălău (baron absolut de Giurgiu), Nicolae Bănicioiu (mare prieten cu Cristian Burci la Monte Carlo), Ludovic Orban (fost ministru al Transporturilor dubios), Orlando Teodorovici (trafic de influenţă), Bogdan Drăgoi (diverse traficuri), Rareş Bogdan (cu multe conexiuni suspecte), Florentin Pandele, Marius Tucă, Cozmin Guşă, Marian Vanghelie (mare prieten !), Florian Coldea, Laura Codruţa Kövesi, Gigi Ienciu, Dana Budeanu, Cristian Burci, Sergiu Lascu, Ion Bazac, George Maior („ar fi fost racolat de serviciile britanice de intelligence, de aici şi promovarea sa ulterioară la şefia SRI”, ibidem, p. 55), Nelu Iordache, Adrian Iliescu, Mădălin Stan, Marian Mina, Ana Birchall, Eugen Bejinariu („Beje” !), dar şi Vasile Blaga, Florin Muntean, Gruia Stoica, Călin Mitică, Dorin Cocoş, Dan Pescariu, Puiu Popoviciu, Sorin Creţeanu, Ioana Băsescu, Traian Băsescu, Horia Constantinescu şi încă mulţi, mulţi alţii.

De multe ori, lectura e palpitantă : „Mi-aduc aminte că după ce a încasat suma uriaşă de aproximativ 100 de milioane euro de la ANRP, Stelu (Gheorghe Stelian – n.n.) umbla cu extrasul de cont la el arătând tuturor cunoscuţilor cum dintr-un simplu şofer angajat la firma care deţinea sălile de jocuri CONTI, ajunsese peste noapte ditamai milionarul în euro. Era exact pe vremea când Traian Băsescu şi Emil Boc deciseseră să taie salariile şi pensiile în România” (ibidem, p. 25). Sau : „Auzisem totodată de la un inculpat celebru din dosarul ANRP, Sergiu Diacomatu, că Maior şi Coldea primiseră cash în birourile lor de la pădure suma de 25 milioane de euro de la Gheorghe Stelian zis Stelu care beneficiase de acea uriaşă despăgubire de aproximativ 100 milioane de euro de la ANRP !!!” (ibidem, p. 146). Aici, în aceste pagini, ca şi în multe altele, se vede cu ochiul liber cum interlopii şi Sistemul, sub protecţia (contra cost ?) a NATO şi UE, au furat a doua oară fostele bunuri ale foştilor deţinuţi politici şi ale familiilor lor.

Ce mai citim ? „Gruia Stoica mi-a mărturisit, că Liviu Popa omul de casă al lui Blaga (Vasile – n.n.) venea de fapt din Ucraina unde „Buldogul” îşi ţine cei 50.000.000 (milioane) EURO din afacerile lui cu Călin Mitică !! Pe moment am rămas surprins dar Gruia Stoica avea mina unui om care ştia foarte bine ce spune, fiind informat că în acea maşină se afla şi suma de 700.000 !!!” (ibidem, p. 56). „Din câte ştia Gruia Stoica, Vasile Blaga era foarte supărat că tocmai el, cel care o ajutase pe Kövesi şi-i netezise drumul carierei profesionale spre Bucureşti, chiar el era acum hărţuit de DNA ! Cu experienţa vastă pe care o are, Buldogul a înţeles mesajul şi chiar dacă ar fi vrut să spună anumite lucruri despre trecutul plin de mistere al lui Kövesi, şi-a înfrânt imediat acele porniri !!” (ibidem, p. 57).

Sau, bunăoară : „De multe ori în locaţia din Primăverii îl vedeam pe Crin Antonescu iar raportul de forţe era vizibil : Dragoş Dobrescu părea şeful iar Crin Antonescu angajatul său !” (ibidem, p. 114). „Cristian Burci e un personaj pitoresc foarte cunoscut şi apreciat pentru generozitatea sa în Principatul Monaco” (ibidem, p. 60). „E vorba de mogulul de presă şi afaceristul Cristian Burci, un om atât de drag părţii EXTERNE A SISTEMULUI” (idem). Adică, printre altele, Adevărul, cu propaganda sa îndrăcită. „Mai erau 2 săptămâni până la începerea oficială a campaniei electorale şi am fost căutat de Ionuţ şi Camelia Bazac, care mi-au spus că trebuie să le dau urgent suma de 100 000 euro pentru că altfel Mircea Geoană nu validează prezenţa mea pe lista de candidaţi !” (ibidem, p. 16).

Cristian Rizea ajunge cu dezvăluirile lui până în zilele noastre, se ocupă până şi de Covid-19, nu pierde din vedere nici recenta stea a PNL-ului şi trompeta preferată a lui Klaus Iohannis : „Pentru că la Rareş Bogdan ajuns mare politician, contează doar cât cotizezi şi el ştie că nu mint !! Începând de la pungile cu bani primite de la Vanghelie şi serile lungi petrecute cu acesta la Casa Capşa, chiar dacă procurorii DNA au închis atunci ochii la ordinul Sistemului care avea nevoie de prezenţa lui pe sticlă, continuând cu banii primiţi de la Transgaz prin Florin Muntean căruia i-a cununat chiar fiul sau sumele de bani generoase venite de la Hidroelectrica prin semnătura lui Mihai David (la ziua căruia am şi făcut cunoştinţă personal), mergând până la controversatul afacerist din zona feroviară, celebrul Călin Mitică foarte bun prieten şi sponsor de vacanţe care ca şi toţi cei enumeraţi aici, veneau des să-l viziteze în apartamentul său din complexul rezidenţial Stejarii sau la cafeneaua situată în vecinătatea blocului ! Totul culminând cu fostul meu prieten Bilal care de la agricultură a ajuns azi datorită lui Rareş Bogdan să deţină printr-o firmă nou înfiinţată în 2016 – X GUARD SECURITY SYSTEM SRL fără nici un fel de experienţă în domeniu, având doar 2 angajaţi în momentul în care a participat la acea licitaţie, CONTRACTUL DE PAZĂ AL AEROPORTULUI OTOPENI, CONTRACT SEMNAT PENTRU SUMA DE 5,5 MILIOANE EURO (ASTA FĂRĂ ACTELE ADIŢIONALE ÎNCHEIATE ULTERIOR PENTRU A SATISFACE „FOAMEA DE BANI” A LUI RAREŞ BOGDAN) !” (ibidem, p. 133).

Se poate cita din aproape orice pagină dintre cele 156 ale textului, ocazie pe care presa nu o va rata probabil. Armaghedonul lui Cristian Rizea, scris sub influenţa evidentă a unui anumit serviciu secret românesc sau măcar a unei facţiuni din acel serviciu, decredibilizează grav mai ales SRI, DNA, faimosul binom şi întreg aparatul de justiţie. Nici celelalte servicii de informaţii, nici măcar SIE şi alte instituţii importante ale statului, şi nici partidele politice nu scapă nevătămate.

Petru Romoșan

Cu cât ne apropiem mai mult de încheierea crizei sanitare (care durează, se pare, nu mai mult decât o gripă obişnuită), cu atât ne apropiem şi de judecata la care vor fi supuşi negreşit decidenţii politici şi autorităţile medicale, politicienii din domeniul sănătăţii (unii dintre ei s-au lăbărţat în exces pe ecrane). Pentru cei care au urmărit subiectul şi în restul Europei, mai puţin în America, pentru că e departe, e clar că ai noştri politicieni nu au fost nici mai răi dar cu nimic mai buni decât cei din Italia, Spania, Franţa sau Belgia. Dacă am avut mai puţini morţi, cel puţin până acum, decât Belgia, să zicem, e din alte motive – de climă, de microclimate, de vaccin antiTBC în ultimii 50-60 de ani şi, eventual, din pricina marii aproximaţii la numărătoare.

Dar ceasul socotelilor vine implacabil şi va fi, foarte probabil, de o extremă severitate. Cei care s-au găsit la manete (ei au vrut-o, au căutat-o cu lumânarea !), la fel de incapabili şi de iresponsabili ca şi cei ajunşi întâmplător într-o norocoasă opoziţie, riscă să plătească pentru toţi. Mai ales pentru cele două mandate ale guralivului şi insolentului fost preşedinte Traian Băsescu şi pentru fauna sinistră de miniştri şi consilieri ai acestuia, în frunte cu neuitata Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării şi, pentru o vreme, de necrezut !, şefa Cancelariei Prezidenţiale. Şi au fost apoi guvernele Victor Ponta şi succesivele guverne Liviu Dragnea (Sorin Grindeanu, Mihai Tudose, Viorica Dăncilă), care, la fel ca guvernele Băsescu-Boc, n-au prevăzut, n-au anticipat nimic. Şi unii, şi alţii fac azi multă gargară neruşinată. Nu numai că nu au făcut stocuri pentru a putea înfrunta o epidemie, dar au şi închis spitale, au împins cadrele medicale la emigraţie şi au lăsat secţiile ATI neutilate cu cele necesare.

Câteva ţări s-au scos – e deja foarte clar – mai bine decât altele, vedem asta în toată presa credibilă a lumii. Sunt citate Coreea de Sud (cu 4 morţi la 1 milion de locuitori faţă de 360 în Belgia, 386 în Italia şi 348 în Spania la mijlocul lunii aprilie ; în Spania, cifra ar fi de-acum 480), Hong Kong (care avea deja experienţa dramatică a SARS din 2002-2003), Singapore (condus foarte autoritar), China cea cuminte şi foarte disciplinată, Germania (cu doctorii ei prevăzători şi cu cea mai bună infrastructură medicală din Europa), poate chiar Suedia (cu decizia ei curajoasă de a nu sechestra populaţia).

În partea sumbră a tabloului sunt mai întâi SUA şi Italia. Preşedintele Donald Trump are deja în jur de mai puţin de 10 % intenţie de vot (după unele sondaje) decât democratul Joe Biden, pe care-l numeşte „Sleepy Joe”, şi poate pur şi simplu să piardă alegerile din iarna aceasta din cauza coronavirusului în ciuda preocupării lui televizate pentru combaterea bolii. Italia, cu al său premier Giuseppe Conte foarte contestat (e cel care l-a trădat pe Matteo Salvini !), fără un sprijin economic substanţial din partea UE, de fapt din partea ţărilor UE din nordul Europei, printre care Germania şi Olanda, se prăbuşeşte şi poate abandona moneda euro şi, până la urmă, chiar părăsi UE. Emmanuel Macron în Franţa, contestat deja radical şi virulent înainte de criza actuală, şi majoritatea sa artificială LREM vor fi, cel târziu din toamnă, în ochiul ciclonului, iar francezii, mari specialişti în revoluţii care schimbă lumea, sunt capabili de violenţe greu de imaginat în alte ţări. Nici Spania nu se simte prea bine, numărul morţilor e deja impresionant. Belgia, cu 47 334 de îmbolnăviri şi 7 331 de decese la 28.04 2020, e în mare suferinţă.

În România, ca şi în celelalte ţări din sudul Europei, vina principală cade pe lipsa criminală de prevedere. Despre pandemii se vorbeşte deja mult din anii 2000. Au fost SARS, MERS, gripa porcină, gripa aviară, Ebola şi se tot anunţa o posibilă pandemie devastatoare (mai ales Bill Gates şi fundaţia sa). Dar România, ca toată Europa, s-a trezit brutal fără măşti şi fără echipamente de protecţie, fără capacitate de testare, fără capacităţi de producţie şi, mai ales, fără o expertiză onestă şi competentă care să le fie oferită politicienilor – politicenii, prin natura lor, nu se pricep la nimic anume, sunt doar activişti buni la orice.

Nici în cele două luni, ianuarie şi februarie, după ce epidemia s-a instalat la Wuhan, regiunea Hubei, în China, politicienii şi autorităţile din sănătate n-au luat măsurile ce se impuneau, cele cunoscute de epidemiologi şi de toţi specialiştii în bolile infecţioase. Sunt ei vinovaţi doar „politic” (adică la vot) sau mult mai mult decât atât ? Destui dintre cei care şi-au pierdut prematur apropiaţii îi vor întreba în justiţie. Exemplul va fi dat pe scară largă de SUA – americanii sunt cunoscuţi ca mari procesomani –, dar şi de Franţa şi de Italia. În Franţa, doar în azilurile cu asistenţă medicală, faimoasele EPHAD (Établissement d’hébergement pour personnes âgées dépendantes), au murit peste 8 850 de persoane (la 28.04.2020), sau 172 % mortalitate faţă de 2019, între 1 martie şi 6 aprilie 2020. Şi nu fără legătură directă cu anumite ordine emanând de la autorităţi politice şi sanitare. Chiar nu e nimeni vinovat ?

Între dictatura (narcisică !) a doctorilor şi dictatura ordonanţelor militare a mediocrilor noştri responsabili politici, populaţia României a căzut între scaune. Deocamdată, din fericire, numărul victimelor e încă destul de restrâns. Dar consemnarea la domiciliu, seceta (fără irigaţii – altă lipsă de prevedere a decidenţilor !), oprirea prea îndelungată a activităţii economice ne pot arunca într-o groaznică criză, o catastrofă economică de care am fi putut să ne lipsim dacă aveam politicieni adevăraţi, şi nu doar nişte marionete.

Numărul mare de morţi trebuie pus, după experţi serioşi, nu în cârca SARS-CoV2, ci în cârca politicienilor şi a autorităţilor medicale, cu răspunsurile lor inadecvate, defazate, improvizate. Inclusiv măsura disperată, de ultim recurs, de a închide aproape toată populaţia în case. Măsura sechestrării la domiciliu e chiar contraindicată în protocoalele epidemiologilor şi infecţioniştilor (o banalitate pe care a recitat-o şi OMS la începutul epidemiei). Protocoalele recomandă izolarea persoanelor contaminate şi tratarea lor, identificarea contactelor şi testarea pe scara largă. Măsura extremă a izolării la domiciliu a fost luată de politicieni la recomandarea autorităţilor medicale – cu spaimele lor că spitalele vor fi debordate – pentru că s-au trezit în faţa pandemiei cu mâinile goale şi fără pantaloni.

Petru Romoșan

Bine e ca un autobuz, fie şi cu un singur pasager (o doamnă curajoasă) sau uneori cu doi pasageri (un cuplu dintr-o altă epocă), din cauza închiderii activităţii, a vieţii, a economiei, a distanţării sociale obligatorii, să fie condus de un şofer profesionist, de un şofer care şi-a luat carnetul regulamentar, şi nu contra cost, pe pile, cu mită, şi care poate face dovada unei minime experienţe absolut necesare. Minimele condiţii sunt cu atât mai imperios necesare pentru acelaşi autobuz plin de pasageri, într-o vineri după-amiază în Bucureşti, când străzile nu sunt goale din cauză de pandemie şi stare de urgenţă.

Aceleaşi criterii se impun încă mai acut pentru un director de spital de boli infecţioase, pentru un ministru al Sănătăţii, pentru un prim-ministru al unui guvern ultraminoritar născut cu forcepsul (cu votul „dalmaţienilor” şi al presupuşilor adversari PSD) şi chiar pentru un preşedinte de Republică „ţinut în viaţă (politică – n.n.) artificial” – Cozmin Guşă („Klaus Iohannis nu este un preşedinte bun pentru România, nu a fost nici în primul mandat, nici acum. Este ţinut în viaţă artificial, el având, de fapt, un scor politic foarte slab. Având în vedere împotmolirea lui Iohannis în gestionarea României, este posibilă, în toamnă, suspendarea sa din funcţie, aceasta fiind chiar o necesitate pentru reaşezarea unei ţări căzute în haos. La aceste schimbări se vor implica şi structurile de forţă pentru că acţiunea lor va fi fundamentală pentru interesul naţional” – Cozmin Guşă, Ziua News, 24.04.2020). Să ne reamintim : Cozmin Guşă e cel care a ţinut un discurs funebru remarcat la înmormântarea generalului Iulian Vlad, ultimul şef al Securităţii.

Cozmin Guşă a fost înlăturat (probabil, brutal) din managementul Realităţii TV, rebotezată Realitatea Plus (cine e patronul de ultim recurs al Realităţii şi al multor alte oficine media, nu e cazul să ne mai întrebăm). Împreună cu Guşă au fost demişi (sau şi-au dat demisia ?) realizatorii Denise Rifai şi Octavian Hoandră. Situaţia acestora nu a fost cu adevărat clarificată public, deşi ei au comentat-o în fel şi chip. Acum două zile (23.04.2020), „coşmarul lui Iohannis a fost redus la tăcere” (Valentin Busuioc, luju.ro, 24.04.2020). Este vorba de închiderea site-ului sibian Justiţiarul, condus de Marius Albin Marinescu, adversar politic direct (PNŢCD) al fostului primar de Sibiu şi de departe cel mai serios critic al sibianului sas şi preşedinte improbabil. „Justiţiarul.ro este o publicaţie cu renume în breaslă, activă încă din 2006 (vezi facsimil 3), şi care a publicat dezvăluirile în urma cărora familia Iohannis a pierdut cele două imobile dobândite cu acte false” (idem). Sorin Grindeanu, penibilul fost prim-ministru PSD, director ANCOM, cu un salariu de 35 000 lei începând din 2019 (hotnews.ro, 13 decembrie 2018), îşi arată în sfârşit micimea securistoidă (vezi în continuare) şi calificarea de cenzor amator : „Miercuri seară, în zi de sărbătoare pentru români, Agenţia Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), instituţie controlată de un serviciu secret al României, a blocat vizualizarea publicaţiei „Justiţiarul”, fără să se atenţioneze conducerea publicaţiei” (Prof. Corvin Lupu, „Protest faţă de blocarea de către autorităţile din România a publicaţiei „Justiţiarul”, activenews.ro, 24.04.2020).

La vremuri de pandemie şi de stare de urgenţă, de ordonanţe militare, de Grup de Comunicare Strategică (sună tare !), bine e ca omul potrivit să fie la locul potrivit. Şi amatorilor, impostorilor, ariviştilor le sunt întotdeauna preferabili profesioniştii, oamenii cu morală şi cu frică de Dumnezeu. Dar la noi, cum ştiu şi copiii, lucrurile stau puţin altfel. După 1989, sub şocul prelungit al Revoluţiei, al schimbării de lume în orice caz, am avut cel mai mare număr de preoţi şi de călugări pe cap de locuitor din Europa, inginerii şi-au schimbat meseria şi s-au făcut ziarişti, „atleţi ai democraţiei”. Pentru că industria fostă comunistă era doar un morman de fiare vechi (Petre Roman) şi agricultura era încurcată de lipsa dreptului de proprietate. Şi cei care nu aveau nici o meserie dar se pretindeau activişti profesionişti foşti sau activişti amatori recenţi s-au făcut oameni politici. Pentru că începuse acumularea primitivă de capital. Cea mai scurtă cale spre îmbogăţire a fost şi încă mai este cariera politică.

Doctorii, inginerii, asistentele, agronomii, meseriaşii cu înaltă calificare au plecat cu miile, cu sutele de mii. La fel au plecat la studii înalte sute de mii dintre tinerii cei mai dotaţi. În ţară au rămas preoţii, călugării de după ’90, ziariştii (mulţi foşti ingineri), politicienii, procurorii şi miliţienii, pseudoculturalii şi aproape toţi securiştii. Visul mamei române a devenit acela de a-şi vedea odrasla lucrător la SRI sau la un alt serviciu special. Au rămas pe loc şi pensionarii, săracii, şi mai ales toate pensiile speciale. Şi foarte mulţi „specialişti” în cules de căpşuni şi sparanghel, pe care până la urmă i-am furnizat cu milioanele întregii Europe vestice. Ca şi pe şuţii profesionişti, pe cerşetorii experţi în zone de lux din Paris, Londra, New York, şi pe fetele vesele. Ultimii 30 de ani sociali şi economici îşi aşteapta răbdători arhiviştii, cercetătorii şi istoricii liberi, netimoraţi de cenzura politico-miliţienească.

În aceiaşi ani, în ultimii 30 de după încetarea Războiului Rece şi de după căderea comunismului, alţii au luat-o, economic şi civilizaţional, în sus. Vietnamul, Filipinele sau Nigeria, ţări cu care ne puteam compara în 1989, au demarat o creştere uluitoare. Astfel, după o proiecţie a PwC din 2015 (The World in 2050. Will the shift in global economic power continue ?, PWC, UK, 2015, www.pwc.com), Vietnamul, care ocupa deja în 2016 locul 32 în topul economic al ţărilor lumii, va ajunge în 2050 pe locul 20 (o creştere medie anuală estimată la 5,1 %) ; Filipinele va urca de pe locul 28 în 2016 pe locul 19 în 2050 (o creştere medie anuală de 4,3 %) ; şi la fel Nigeria, de pe locul 22 în 2016 va urca pe locul 14 în 2050 (o creştere medie anuală de 4,2 %).

Integrarea noastră în structurile economice şi militare euroatlantice, prin UE şi NATO, n-ar fi trebuit să ne blocheze în statutul nefericit, dezastruos de colonie (Ilie Şerbănescu a scris mult pe acest subiect, a publicat şi cărţi). Mai mult, integrarea noastră în UE şi în NATO nu trebuia să ne anuleze, aşa cum se întâmplă de ani de zile, capacitatea de a negocia, de a face comerţ cu restul lumii. Cu China, cu Rusia, cu India şi, în general, cu toate statele lumii. Cu multe avem relaţii diplomatice încă de pe vremea lui Ceauşescu şi chiar a lui Dej, avem ambasade, legaţii şi consulate care se dovedesc inutil costisitoare, avantajoase doar pentru cei care le populează, dacă nu sunt dublate şi de relaţii comerciale, de relaţii economice.

Tot după previziunile PwC, în 2050, PIB-ul Chinei va depăşi cu mult PIB-ul SUA, adică va fi de 50 de mii de miliarde de dolari faţă de 34 de mii de miliarde. De ce SUA poate avea relaţii extinse enorme cu China, dar România, vechi prieten al Chinei (România ar fi înlesnit normalizarea relaţiilor sino-americane), trebuie să se ţină departe de China şi să ia prea în serios denigrările propagandistice ale preşedintelui Trump la adresa Chinei ? Clasa politică din România, cu preşedintele Iohannis în primul rând, e a românilor sau a aşa-numiţilor noştri parteneri ? În următorii 30 de ani prognoza arată că SUA va fi depăşită nu numai de China, ci şi de India. Iar Indonezia, Brazilia, Rusia şi Mexicul ar depăşi Japonia, Germania şi Marea Britanie. Noi mergem numai cu trecutul glorios sau suntem atenţi şi la mişcările viitorului ?

România continuă să fie condusă de o gerontocraţie invizibilă (tarabostes, străbunul model dacic), vechi cadre active în vechiul regim de dictatură. Adică o mare parte a pensiilor speciale. Întrebare de 1 000 de puncte : după criza care abia începe, vor mai putea fi plătite pensiile speciale ? Şi încă una : vor fi aruncate în aer aceste faimoase pensii speciale de o inevitabilă inflaţie galopantă ? Mulţi experţi prevăd inflaţie în toată lumea după aruncarea pe piaţă a unor sume colosale, destui nu-i dau şanse de supravieţuire monedei euro, cel puţin în forma ei actuală.

Şoferul actual al autobuzului România, Klaus Iohannis, şi scamatorii care l-au adus pe scaunul din faţă au toate calităţile „normale” ca să ne ducă în şanţ. Se vor confirma măcar o dată previziunile supraexpusului „consultant” Cozmin Guşă ?

Petru Romoșan

O televiziune israeliană, Channel 12, a lansat o bombă cu consecinţe încă imprevizibile, aceea că agenţiile de intelligence americane şi-au informat partenerii israelieni şi aliaţii din NATO încă din a doua săptămână a lunii noiembrie 2019 despre infecţiile din China, de la Wuhan. Autorităţile israeliene, cele sanitare dar şi cele de securitate sau politice, nu au luat nici un fel de măsuri. Cum nu au luat nici cele din ţările partenere NATO, România printre ele. „Potrivit ştirilor de pe Channel 12, comunitatea de intelligence a SUA a avut cunoştinţă despre izbucnirea bolii în Wuhan în a doua săptămână a lunii noiembrie şi a produs un document clasificat. La acel moment, informaţia despre izbucnirea bolii nu se găsea în domeniul public, aparent îi era cunoscută numai guvernului chinez” (timesofisrael.com, redacţia publicaţiei, 16.04.2020).

În noiembrie, Klaus Iohannis şi PNL erau preocupaţi de alegerile prezidenţiale, se încordau s-o zdrobească pe Viorica Dăncilă, să distrugă PSD şi „ciuma roşie”, care ocupaseră în ultimii ani Palatul Victoria. Apoi au pierdut mai mult de o lună cu fantasmagoria alegerilor anticipate, obsedaţi să preia toată puterea, locală şi în Parlament. Desigur, pare bizar că americanii ştiau ce se întâmplă la Wuhan aproape mai bine decât puterea centrală chineză şi, în orice caz, în acelaşi timp. De altfel, încă de la începutul epidemiei, preşedintele Chinei, Xi Jinping, a înlocuit conducerea politică din provincia Hubei (60 de milioane de locuitori, cât Italia) şi din oraşul Wuhan (11 milioane de locuitori).

Criza economică abia începe. Deocamdată am fost arestaţi la domiciliu, cu acordul nostru tacit, am plecat acasă într-un concediu prelungit cum mulţi dintre noi n-au mai avut de mult, am citit, am studiat SARS Cov-2 şi Covid-19 şi toate gripele, de la influenza generică la gripa aviară, gripa porcină, până la gripa spaniolă din 1918, am căutat tratamentele posibile de la vitamina C, Paracetamol, antibiotice, antivirale şi hidroxiclorochină la discutabilul Redemsivir al lui Gilead, am citit rapoarte medicale, studii şi, obligatoriu, am consultat medici. Dar în săptămânile următoare vom intra într-o nouă etapă, începe marea criză economică din 2020.

Pentru anul în curs şi, probabil, pentru anul viitor, turismul, mai ales cel la mari distanţe, va scădea dramatic. Şi, odată cu el, transporturile aeriene, industria hotelieră, restaurantele. Falimentele printre marii transportatori aerieni riscă să fie numeroase. Se va proceda la naţionalizări gigantice, unele au demarat deja. Iar situaţia proprietarilor şi a angajaţilor din hoteluri şi restaurante e deja foarte grea fără un program de susţinere, de ajutor coerent din partea guvernului. Furnizorii mari şi mici vor fi loviţi la rândul lor. Interdependenţa sectoarelor economice face ca asemenea prăbuşiri să ducă departe efectele în lanţ.

Criza economică a început, de fapt, cu un an sau chiar doi înaintea crizei sanitare. Ea a fost ţinută sub control şi ascunsă sub covor de băncile centrale, de marile bănci, de fondurile de investiţii şi fondurile speculative. Dar populaţia modestă a planetei şi chiar clasa de mijloc au resimţit-o din plin. Prin diminuarea constantă a veniturilor lor. Prin distrugerea accelerată a micilor afaceri, a micilor producători. Dar statele, guvernele şi marele capital nu se mai ocupă de mult de populaţie, cu excepţia politicienilor în timpul alegerilor, când cer hoţeşte, în derâdere, votul oamenilor. Ca să fie acoperiţi măcar aparent cu ştampilele noastre puse pe o bucată de hârtie.

În afară de transporturile aeriene, turism, hotelerie şi restaurante, constructorii de avioane şi constructorii de automobile, este lovit în plin şi fotbalul în Europa, tenisul de câmp pe toată planeta, cu publicurile lor, sporturile în general (Olimpiada de la Tokyo s-a amânat, ca şi Campionatul European de Fotbal) şi sporturile specifice din America. Stadioanele de fotbal nu vor mai avea la fel de mulţi spectatori anul acesta, anul viitor ş.a.m.d. Fotbaliştii vor mai câştiga sumele astronomice pe care le-au încasat până în 2019 ? Câte cluburi vor intra în faliment ? Dar ce se întâmplă cu campionatele naţionale, cu cupele europene, cu transmisiunile de meciuri de pe televiziuni ? Câţi mari fotbalişti îşi vor încheia brusc cariera în 2020 ? China şi SUA vor mai plăti sumele colosale din trecut pentru transferul de jucători ? Ce se va întâmpla cu industria fotbalului din Marea Britanie, Spania, Italia, Germania şi Franţa ?

Preţurile la petrol continuă să scadă până la niveluri nemaivăzute de 20 de ani. Preţul WTI de referinţă al petrolului american a ajuns la 15,65 dolari/baril în Asia, în ciuda diminuării negociate a producţiei. Bursele o vor lua din nou la vale spre abisuri greu de anticipat. Marile bănci şi fonduri de gestiune (gen BlackRock sau Vanguard) sunt foarte expuse şi se pot prăbuşi aşa cum s-a întâmplat cu Lehman Brothers, cu alte bănci şi alţi asiguratori în 2008-2009. Şomajul se prefigurează la multe zeci de milioane în UE, ca şi în SUA, şi cel puţin la 2 milioane în România. Deja cel puţin 200 000 de oameni şi-au pierdut locul de muncă. Timpurile care vin se vor dovedi prea grele pentru ambiţioşii pe sec liberali. N-ar trebui ca preşedintele Iohannis să se preocupe de punerea pe picioare a unui guvern serios, de uniune, de salvare naţională ? Cât îi mai poate vota Marcel Ciolacu în Parlament pe liberali ? N-ar trebui să intre şi PSD la guvernare alături de PNL, dacă tot e nevoie de votul lor ?

România ar putea să-şi acopere nevoile alimentare şi chiar să exporte hrană pentru 80-100 de milioane de consumatori. Dar, cu pământul lăsat pârloagă, fără irigaţii, cu seceta de anul acesta, cu traficul rapid şi slugarnic de mână de lucru spre Germania, Marea Britanie şi celelalte ţări vest-europene, ţara noastră riscă să cunoască o aberantă criză alimentară. Aici se vede incompetenţa periculoasă a factorilor răspunzători la toate nivelurile, inclusiv a celor răspunzători de siguranţa naţională – un concept atât de vânturat când e vorba de media şi de buget.

Nu e exclus ca măsurile luate la începutul epidemiei să fie considerate mai târziu proaste, iresponsabile şi chiar vinovate de punerea economiei naţionale pe butuci pentru ani buni. Deşi aceste măsuri au fost luate cu întârziere din cauza obsesiei prezidenţiale cu anticipatele, din cauza refuzului de a lua în serios informaţiile care au început să curgă încă din ianuarie. Se credea pur şi simplu că epidemia din China, din Wuhan şi Hubei, nu va ajunge şi în Europa şi cu atît mai puţin în România. Consemnarea la domiciliu a aproape jumătate din populaţia planetei era, când a fost luată decizia, treptat în ţările europene, aproape singura măsură serioasă la dispoziţie. Pentru că guvernanţii succesivi de pretutindeni nu au fost capabili să prevadă o asemenea epidemie. Deşi au fost SARS în 2002-2003, HIV, Ebola, gripa aviară, gripa porcină. Iar Ministerul Sănătăţii din România nu avea stocuri de măşti, dezinfectanţi, combinezoane de protecţie pentru cadrele medicale, ventilatoare şi suficiente paturi complet utilate în secţiile ATI. Dimpotrivă, în anii anteriori, guvernanţii fuseseră chitiţi pe închiderea spitalelor, recomandându-le medicilor şi asistentelor să plece la muncă în străinătate, unde sunt plătiţi mai bine. Dogma ultraliberală şi directivele UE au făcut ravagii.

Poate lumea de mâine va semăna cu lumea de ieri dar în mai rău – ceva asemănător a exprimat şi ministrul de Externe francez Jean-Yves Le Drian. Politicienii şi dominanţii (la noi, oligarhii, banchero-cămătarii, interlopii…) nu se vor schimba singuri din motive morale sau pentru că vor fi loviţi brusc de înţelepciune. Cetăţenii vor avea guvernele şi clasa dominantă pe care le vor impune de jos în sus. Sau nu.

Petru Romoșan

Care e conspiraţia cea bună, de fapt, cea rea, cea reală, conspiraţia principală, în desfăşurare sub ochii noştri, în timpul vieţii noastre, pe viaţa noastră ? Pentru că, dincolo de criza sanitară, foarte discutabilă, contestată de unii mari practicieni, mutaţiile economice sunt şi vor fi de o magnitudine necunoscută generaţiilor prezente.

Unii, puţini, 0,1 % din populaţie (nu 1 %, cum greşit se mai spune), se vor îmbogăţi nemăsurat (au început deja !), mulţi dintre ei îşi vor dubla averea, mai ales cei mai bogaţi, şi mulţi, întotdeauna aceiaşi, vor pierde banii adunaţi pentru bătrâneţe şi plasaţi aventurist pe Burse, vor rămâne fără asigurări medicale, îşi vor pierde (unii şi l-au pierdut deja) jobul. La 17 aprilie, 22 de milioane de americani erau deja înscrişi la şomaj. Şi cifre mari sunt şi în Italia, Franţa, Spania, dar şi în România (economistul Paul Craig Roberts arată că „SUA au o forţă de muncă de 164 de milioane”. Previziunile indică un posibil total de 30 % din această forţă de muncă la şomaj. „Asta ar însemna 49 de milioane, care sunt tot atâţia răzvrătiţi potenţiali” – paulcraigroberts.org, „Are We Brewing a New Feudalism ?”, 16 aprilie 2020). „Economia chineză s-a contractat cu 6,8 % în primul trimestru al lui 2020, după ce coronavirusul a închis părţi mari din teritoriu, cea mai importantă scădere de la sfârşitul Revoluţiei Culturale din 1976” (South China Morning Post, scmp.com, Zinnia Lee / Karif Wat, 17 aprilie 2020).

Cui îi foloseşte crima ? („À qui profite le crime ?”) Vechiul criteriu de judecată în ancheta poliţistă se poate utiliza cu folos şi în acest caz de evidentă răsturnare a lumii. Din 2017 s-a tot anunţat o mare criză economică, una mai mare decât cea din 2008-2009, şi se dădea şi, bizar, data exactă, decembrie 2019-ianuarie 2020, ceea ce părea acum trei ani îndepărtat şi neverosimil. Toată lumea era la curent cu problema banilor virtuali, fictivi din bănci, din marile fonduri de investiţii, datoriile publice, în frunte cu cele ale SUA, depăşiseră orice prag rezonabil, iar Bursele atinseseră cote ameţitoare, fanteziste, suprarealiste. Era descrisă o situaţie catastrofală, financiară şi economică, deja în curs de câţiva ani. Bula speculativă avea dimensiuni nemaivăzute şi pentru că majoritatea problemelor din criza subprimelor 2008-2009 nu fuseseră, de fapt, rezolvate, ci doar împinse mai adânc în registre. Contoarele trebuiau să fie readuse la zero, lucru care se şi întâmplă în aceste luni, mai trebuiau doar stabiliţi perdanţii, fraierii, înşelaţii, spoliaţii, cei care plătesc oalele sparte, şi găsită naraţiunea convingătoare. Jacques Attali, celebrul globalist, propusese deja în 2009 soluţia pandemiei pentru instalarea unui guvern mondial.

În plus, lupta dintre globalişti, neoliberali şi neoconservatori, progresişti, pe de-o parte, şi populişti, suveranişti, protecţionişti, naţionalişti, pe de altă parte, era deja la baionetă, cu pierderi intolerabile, la vedere, pentru globalişti. Popoarele, naţiunile îşi cereau încă o dată drepturile. A fost Brexit-ul, au fost Vestele galbene în Franţa, alianţa împotriva naturii dintre Cinque Stelle (anarhişti, adepţi ai democraţiei directe, „soroşişti”) şi Liga Nordului (conservatori, după ei, extremă dreaptă, după adversarii lor), Rassemblement National tot în Franţa (primul partid la alegerile europene), pierderile înregistrate de CDU şi SPD în Germania odată cu creşterea AfD-ului, criza politică prelungită din Spania, bizara situaţie din Austria, succesele în durată ale lui Viktor Orbán în Ungaria, autodeterminarea conservatoare a guvernării poloneze etc. Dar, mai ales, decisivă a fost preşedinţia Donald Trump în America, populistă, suveranistă, protecţionistă, antiglobalistă, cea care i-a pus pe jar pe globaliştii de pretutindeni, nu doar pe cei din SUA, inclusiv pe „băsiştii” şi pe „tismănenii” („fripturiştii” lui Băsescu) din România. Politicienii din România au evoluat spre un liberalism antinaţional (PDL era înăuntru) şi spre progresism neomarxist (USR), fără ca PSD să reprezinte o contrapondere naţională autentică.

De peste 10 ani, banii cei mulţi, averile foarte mari, istorice s-au deplasat spre China şi spre Asia în general. Un singur exemplu din lumea simbolică : aproape 100 de artişti chinezi contemporani, pictori în principal, se vând de mulţi ani la mai mult de 1 milion de dolari, destui atingând cote astronomice. Piaţa de artă arată cel mai bine şi cel mai devreme pe unde merge viitorul. Iar viitorul nu mai e în bătrâna Europă vestică şi pare în stagnare în SUA. China e cea mai industrializată ţară, „uzina/atelierul lumii”, are sute de mii, milioane de absolvenţi ai marilor universităţi occidentale, mai mult, creierele occidentale, printre care cele americane, se deplasează spre China, Hong Kong, Asia. Modelul chinez pentru controlul epidemiei SARS Cov-2 a fost o lecţie dură mai ales pentru Europa, pentru Italia, Spania, Franţa, Belgia (ţările care au suferit cel mai mult de pe urma austerităţii impuse de UE, de Germania Angelei Merkel, ţări perdante în urma introducerii monedei euro).

Dacă o conspiraţie majoră există, şi foarte mulţi o cred, atunci pandemia e o armă a globaliştilor, cum o spune şi numele ei. „Pandemie” înseamnă o epidemie globală. Că le va folosi celor 0,1 % cei mai bogaţi oameni ai planetei nu mai e nici un dubiu. Vor fi şi perdanţi fără doar şi poate. Dar vor reuşi ei, aşa cum aparent îşi doresc, să impună un guvern mondial ? Declaraţiile lui Gordon Brown, fost prim-ministru laburist britanic, nu mai fac nici un mister din acest deziderat. Ipoteza cu un minister al Sănătăţii pe structura foarte contestatei deja OMS, contestată inclusiv de preşedintele american Donald Trump, care i-a tăiat deja subsidiile statului american, pare plauzibilă. Dar unul dintre cei mai mari finanţatori ai organizaţiei, după SUA, prin propria fundaţie, este Bill Gates, posibilul viitor ministru al Sănătăţii mondiale. Va urma o poliţie globală, mai întâi o poliţie a gândirii (a început să se exercite viguros deja în toată media, pe Internet şi pe Facebook) cu acoperire globală şi o sclavizare treptată, o întoarcere la vremuri feudale sau chiar sclavagiste ? Răspunsurile depind de capacitatea popoarelor, a cetăţenilor de a-şi apăra drepturile şi libertăţile, democraţia din fiecare ţară. Democraţia adevărată, şi nu cea de propagandă pe care o cunoaştem şi o trăim azi.

Au apărut în ultimii ani lucrări importante pe tema „conspiraţiilor” economice mondiale, unele traduse şi la noi. Valérie Bugault, autoare, între altele, a volumului Les Raisons cachées du desordre mondial (2019), este unul dintre analiştii specializaţi în rolul monedei în existenţa economică şi politică a statelor. Într-un interviu recent, ea spunea : „Într-adevăr, izolarea oamenilor sănătoşi în diferite ţări înseamnă o oprire brutală a economiei. În funcţie de durata izolării, aceste ţări, mai ales dacă sunt îndatorate, nu vor putea să se repună pe picioare decât foarte greu. Iar această repunere pe picioare va trebui, în mod evident, să fie însoţită de o repunere în discuţie a funcţionării lor interne. De altfel, binefacerile abundent trâmbiţate ale globalizării economice, care a făcut fiecare ţară dependentă de altele, se văd şi ele dezminţite din plin de această criză sanitară, care dezvăluie extrema sărăcire industrială a ţărilor zise dezvoltate, care nu mai cunosc autosuficienţa în nimic. Putem deci să deducem, fără să greşim, că va fi un „înainte de criza coronavirus” şi un „după criza coronavirus”. Ne aflăm cu toţii pe o muchie îngustă şi lucrurile pot bascula, în funcţie de capacitatea de reacţie e cetăţenilor, fie în sensul globalismului integral, cu un guvern mondial, fie în sensul unei preluări politice a ţărilor de către locuitorii lor” („Géopolitique du coronavirus”, interviu cu Valérie Bugault, strategika.fr, 1 aprilie 2020).

Petru Romoșan

Noul ministru al Sănătăţii, Nelu Tătaru, cel care l-a înlocuit pe controversatul Victor Costache de la Polisano din Sibiul lui Klaus Iohannis, a avut de la numire şi chiar pe vremea lui Costache, când era secretar de stat,  o prestaţie la locul ei, uneori curajoasă. S-a dus în focarul de la Suceava şi a procedat la schimbări, a vizitat alte spitale şi focare, comunicarea sa şi, probabil, şi deciziile luate au fost până mai ieri la nivelul responsabilităţilor sale.

Dar în 12.04.2020, probabil şi din pricina oboselii, din stres acumulat, a sărit şi el peste cal. Ministrul Nelu Tătaru a declarat : „Nu putem vorbi de relaxare decât peste o lună jumătate sau două. Fiecare relaxare va avea şi măsuri restrictive. Trebuie să credem în aceste măsuri, ele se vor lua în funcţie de oraş şi de focar” (stiripesurse.ro, 12.04.2020). Ministrul Tătaru şi-a depăşit astfel, de-o manieră aiuritoare, atribuţiile. Răspunde cumva ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, şi de economia României ? Este cumva şi preşedintele României ? (Sau e doar pus să vorbească în numele lui ?) Sau este primul-ministru ? Vorbeşte cumva în numele întregului guvern, ce-i drept, cam nul şi inexistent ?

Este cumva domnul Nelu Tătaru şi ministrul Agriculturii şi răspunde cumva de securitatea alimentară a românilor ? În India se distribuie deja supa populară, iar Germania doamnei Merkel e foarte preocupată de sparanghelul ei, printre alte multe semne îngrijorătoare. Problema ieşirii populaţiei din consemnarea la domiciliu, a renunţării la starea de urgenţă şi la ordonanţele militare atât de plăcute guvernului se pune şi în alte ţări. Desigur, diferit de la Italia la Franţa (pe care o copiem, inclusiv la nivelul tensiunii sociale) sau la SUA, ţări cu care ne place să ne comparăm din mitomanie.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a spus, vineri 10 aprilie, pe această temă : „Nu ştiu dacă am avut vreodată vreo decizie mai importantă de luat. Dar o să mă înconjur de cele mai strălucite minţi. Şi nu numai cele mai strălucite minţi, dar şi cele mai strălucite din multe şi variate domenii, inclusiv acelea ale afacerilor şi reflecţiei […]. Şi o să luăm o hotărâre, să sperăm că o să fie hotărârea corectă. Atâta o să spun. Vreau să deschidem cât se poate de repede” („Trump : Decision to Reopen Country „Biggest of My Life”, zerohedge.com, 11.04.2020).

Dintre minţile strălucite şi experţii pe care-i evocă Donald Trump face parte, fără îndoială, şi celebrul Pat Buchanan, comentator politic major, om cu o îndelungată experienţă politică la vârf, care i-a şi pus anterior problema : „Decizia crucială pe care o va lua Trump va fi aceea de a alege momentul exact pentru a redeschide ţara şi economia fără să işte un nou vârf în pandemie apt să inducă disperare şi să creeze panică. Aghiotanţii preşedintelui însărcinaţi cu criza medicală vor să întârzie momentul cât mai mult. Consilierii lui economici şi politici, temându-se că Trump ar putea ajunge să candideze ca Herbert Hoover, în momentul cel mai jos al unei noi crize [depression], vor o decizie cât mai rapidă de deschidere a ţării. Acţiunea nu poate fi prea mult întârziată dacă e să supravieţuim crizei medicale numai pentru a îndura o criză economică mai lungă şi mai costisitoare […]. Decizia, care va fi determinantă pentru preşedinţia sa, pare să-i fie lui Trump la îndemână” („Trump’s presidency hangs on one decision”, buchanan.org, 10.04.2020).

Marcel Ciolacu, şeful improbabil al opoziţiei, preşedinte interimar al PSD, i-a mai marcat un autogol istoric partidului său : „În acest moment este pe ordinea de zi legea vaccinării obligatorie (sic !). Este susţinută de către mine şi de marea majoritate din partid. Ea va trece prin Parlament cât de curând, este printre primele puncte pe ordinea de zi […]. Noi am convenit în Biroul Permanent al Camerei ca pe această perioadă când facem voturi electronice să fie legi care ţin exclusiv de pandemie” (dcnews.ro, 10.04 2020). După gândirea abisală a lui Marcel Ciolacu, în aceste luni în România nu mai există nimic în afară de pandemie. Nici cancer, nici infarcturi şi, bineînţeles, nici economie. După ce l-a adus pe Ludovic Orban la putere cu voturile PSD, Marcel Ciolacu mai are o misiune „secretă” : să ne vaccineze pe toţi.

Bill Gates şi Anthony Fauci (reprezenant al deep state-ului după unii comentatori) sunt pe-un gând cu Marcel Ciolacu de la PSD : „Cine i-a ales pe aceşti tipi ca să poată ei scufunda libertăţile americane ? Corect : nimeni. Dar, fiindcă Bill Gates e un filantrop care dă milioane sau, poate, miliarde pentru a sprijini realizarea unui vaccin coronavirus şi pentru că Fauci este directorul Institutului Naţional pentru Boli Alergice şi Infecţioase (NIAID) şi, prin urmare, prin definiţie, prin definiţia serviciului medical profesional şi a serviciului guvernamental, înnobilat cu un statut de cvasifilantrop, media le dă amândurora permis de liberă trecere” (Cheryl K. Chumley, „Gates and Fauci : Unelected destroyers of freedom”, washingtontimes.com, 11.04.2020).

Concursul de anunţuri catastrofiste dintre Raed Arafat, Alexandru Rafila şi, mai nou, şi Nelu Tătaru e în toi înainte de intrarea în Săptămâna Patimilor. Ei se bazează doar pe fragilele ordonanţe militare, pe starea de urgenţă decretată aparent neconstituţional (vezi Elena Dumitrache, „Decretul lui Iohannis este lovitură de stat”, luju.ro, 10.04.2020, prezentând plângerea prealabilă şi petiţia depusă la Avocatul Poporului de cunoscutul profesor de drept şi avocat Corneliu-Liviu Popescu) care, după criză, nu le vor mai fi de nici un ajutor, nu le vor mai asigura nici o protecţie. După starea de urgenţă vom asista la o avalanşă de procese din partea aparţinătorilor celor morţi în condiţii foarte discutabile. În Franţa, numărul plângerilor penale, mai ales împotriva guvernului şi a politicienilor din Sănătate e deja halucinant, îngroşat şi de acţiunile în justiţie ale corpului avocăţesc şi ale apărătorilor drepturilor omului. Postcoronavirusul se anunţă a fi în primul rând unui judiciar. Iar judecătorii nu vor putea refuza toate plângerile, mai ales pe cele venite din partea marilor profesionişti ai dreptului.

Călin Popescu Tăriceanu, fost prim-ministru, ne anunţă primul, vă place sau nu vă place, într-o luare de poziţie, un editorial, în Evenimentul zilei, că nu va vota necondiţionat prelungirea stării de urgenţă : „Eu cred că solidaritatea cu cei afectaţi de coronavirus ne-o putem manifesta mai bine mergând la muncă şi susţinându-i pe cei care nu pot să o facă, decât să stăm de-a valma, bolnavi şi sănătoşi, pe canapea uitându-ne la televizor şi aşteptând mila de la guvern. Nu o să votez pentru o stare de urgenţă la nivel naţional pentru că văd în aceste decrete şi ordonanţe militare doar obligaţii pentru cetăţeni şi nici o obligaţie pentru autorităţi. Nu o să votez pentru o stare de urgenţă la nivel naţional pentru că ea dă motive autorităţilor să nu ne dea nici o indicaţie despre ce fac ei pentru ca oamenii să se poată întoarce la muncă în condiţii de minimă siguranţă” (evz.ro, 12.04.2020). Înainte de a purcede la un nou decret privind prelungirea stării de urgenţă, democratic, preşedintele Iohannis ar trebui să se consulte cu toate partidele politice şi să ceara avizul Parlamentului. Fie şi numai pentru că el nu mai este Nicolae Ceauşescu. Şi nici măcar Traian Băsescu, copia anteriorului.

Categoria profesională cea mai afectată de SARS Cov-2 din România e cea a cadrelor medicale. Deocamdată, potrivit datelor oficiale făcute publice la 10.04.2020 de Institutul Naţional de Sănătate Publică, focarele principale ale contaminării cu coronavirus, după numărul cadrelor medicale infectate (în total, 812), sunt : Suceava (429), Bucureşti (103), Arad (44), Hunedoara (35), Neamţ (34), Galaţi (34), Timiş (24), Alba (18), Sibiu (11), Iaşi (13), Botoşani (9), Covasna (9) şcl.

La 6.04.2020, Daniela Tarău, doctor în drept, preşedintele Asociaţiei de Luptă şi Protecţie împotriva Abuzurilor Statului, „avertiza că România a aplicat, pe perioada stării de urgenţă, o derogare de la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi că în acest moment uşa este larg deschisă pentru abuzuri” : „Da, cu siguranţă. Să ştiţi că uşa e larg deschisă către abuzuri în momentul ăsta. Este. Ar trebui să ne asumăm şi noi lucrul ăsta. Este larg, larg deschisă uşa către abuzuri” (ştiripesurse.ro, 06.04.2020). Daniela Tarău consideră că această derogare nu era necesară. Doar alte patru ţări au procedat la fel, activând articolul 15 de la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului : Letonia, Armenia, Republica Moldova şi Estonia (idem). Cu alte cuvinte, acesta, şi nu altul, este nivelul de democraţie al României.

Actualele autorităţi sunt atât de obediente, de supuse la ordinele care le vin de la UE, din Germania (vezi sparanghelul), de la Big Pharma şi de unde or mai veni, încât sunt capabile să ia orice decizie nefericită, fără să înţeleagă că responsabilitatea integrală le revine lor. Mulţi români se mulţumesc cu un concediu prelungit, în aşteptarea foametei care nu va întârzia şi a unui faliment economic de dimensiuni epocale. Cei care vor scăpa de coronavirus au toate şansele, în schimb, să devină sclavi pe o plantaţie globală sau, pur şi simplu, cerşetori şi homeleşi. Iar autorităţile politice şi medicale, dacă nu iau cele mai înţelepte decizii, riscă să-şi piardă timpul şi onoarea prin tribunale, poate şi libertatea.

Petru Romoșan

Cum va arăta lumea după coronavirus ? Dar când va începe cu adevărat acel „după” ? Va începe la 15 mai, când se estimează că mai multe măsuri restrictive impuse prin ordonanţe militare vor fi ridicate ? Pandemia va fi oprită de vara care vine ? Vom avea un al doilea val iarna viitoare şi apoi un al treilea val ? Vom avea un vaccin măcar în 12-18 luni ? (Pentru SARS, apărut în 2002-2003, nu avem un vaccin nici astăzi.) Numai întrebări, prea puţine răspunsuri. Care este tratamentul adecvat, sigur pentru cei infectaţi cu SARS Cov 2 ? Autorităţile medicale nu au încă nici un răspuns, în afară de contestarea tratamentelor propuse de practicieni, cum e cel al dr. Didier Raoult, bazat pe hidroxiclorochina şi azitromicină.

Vom putea vedea mai clar în viitor dacă vom reuşi să comparăm corect actuala criză mondială cu cele care au precedat-o. Se poate compara criza generală care se anunţă cu cea a subprimelor, a imobiliarelor din 2008-2009 ? Din câte se ştie până acum, violenţa crizei în curs e de la dublul până la cvadruplul celei de acum zece ani. Întregi sectoare ale economiei sunt sau vor fi puse la pământ pentru ani buni. Construcţia de avioane şi construcţia de automobile (Germania are o mare problemă !) sunt deja foarte afectate, industria turismului nu-şi va reveni mai devreme de doi-trei ani, poate mai mult, hotelurile şi restaurantele rezistă greu fără turism, ca şi transporturile aeriene. Vorbim, de fapt, despre schimbarea pentru multă vreme, ireversibilă poate, a unui mod de viaţă.

Nici compararea crizei economice care abia începe (în Statele Unite, în doar ultimele trei săptămâni, 16,7 milioane de oameni, adică 10 % din mâna de lucru, au intrat în şomaj) cu cea din 1929-1933 nu pare a fi prea pertinentă. Lumea de azi e foarte diferită de cea din prima treime a secolului trecut. Criza din 1929-1933 e cunoscută ca una de supraproducţie, cea actuală s-ar datora volumului datoriilor, banilor fictivi, lipsei de acoperire a banilor în valori materiale reale. De-acum, întoarcerea la etalonul aur (şi argint) e inevitabilă. China şi Rusia au cumpărat masiv aur în ultimii ani. Toate ţările responsabile s-au străduit să-şi repatrieze aurul din depozite externe, inclusiv guvernele Liviu Dragnea. Şi, desigur, sunt şi alte valori, capodoperele (pictură, sculptură, mobilier, cărţi vechi, bijuterii…) şi creaţiile geniului uman în general. Sau stocurile strategice de petrol.

Din câte ştim până azi, şi ştim destule, singura comparaţie care se poate susţine pentru perioada de după coronavirus (care poate începe abia peste vreo doi ani) este cu perioada de după cel de-al doilea război mondial. Urmările crizei actuale pot fi la fel de întinse ca acelea din 1945-1950. Ce s-a întâmplat atunci ? Au căzut imediat toate guvernele ţărilor învinse, dar nu numai. Mâine, după epidemie, aproape toate guvernele, cu câteva excepţii cunoscute (China, Rusia, India, Coreea de Sud), riscă să fie declarate învinse de coronavirus. În Europa de Est, Uniunea Sovietică de atunci a extins revoluţia comunistă proprie. România a avut începând din 1945 guvernul Dr. Petru Groza şi cele care i-au urmat, cu Gh. Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu etc. În decembrie 1947 a abdicat regele. Pentru vreo 50 de ani, în toată Europa de Est, lumea nu a mai fost deloc aceeaşi.

E, poate, prematur (dar e şi urgent să ne proiectăm viitorul !) să avansăm o asemenea comparaţie. Dar cei mai dotaţi, mai profunzi analişti ne anunţă zilnic că lumea de mâine nu va mai semăna cu cea de până în 2019. Probabil, intrăm cu adevărat în secolul XXI, despre care nu ştim mare lucru. Deci, cum va fi lumea de mâine ?

În primul trimestru al anului 2020, de pe pieţele mondiale s-ar fi evaporat vreo 25 000 de miliarde de dolari. Planurile de ajutor, de intervenţie, de mii de miliarde ale SUA, ale UE, ale ţărilor bogate în general nu suplinesc mai mult de vreo cincime, poate cel mult un sfert din sumele deja dispărute. Bursele şi-au regăsit exuberanţa la începutul lui aprilie, ronţăie vesele banii veniţi de la băncile centrale. Dar cât va ţine veselia primelor săptămâni din aprilie ? În plus, asistăm la o naţionalizare involuntară, care nu-şi spune numele, a băncilor şi a marilor întreprinderi. În SUA procesul este mai avansat, dar, târâş-grăpiş, vine şi UE din urmă. Se tipăresc şi se vor tipări bani la nesfârşit şi se va cumpăra o bună parte a economiei, cea atinsă de criza coronavirus. Pentru că sunt şi companii, dintre cele foarte mari, care rezistă foarte bine.

La prima vedere, îţi vine să zici că economiile occidentale, SUA şi UE, preiau masiv modelul chinez. Sau modelul sud-coreean, cel al marilor conglomerate („chaebol”-uri). Sau cel rus (capitalism de stat, oligarhie cu spectacol de alegeri democratice). Cam la fel ca în Ucraina şi în România. Cu diferenţa netă că România are o dictatură ascunsă, în civil, care a vândut ţara ca să-şi protejeze propria piele. Într-un articol din 2014 care circulă mult în aceste zile pe reţelele de socializare, site-ul Riscograma făcea o comparaţie între SRI şi echivalentele sale din lumea occidentală. Cei 12 000 de angajaţi SRI echivalează cu cei 2 641 din Germania, adunaţi cu cei 3 300 din Franţa, adunaţi cu cei 3 196 din UK, adunaţi cu cei 1 600 din Italia şi tot n-am ajuns la 12 000 ! Dacă e adevărat, cum am putea interpreta aceste cifre ? Avem noi nevoie de 10 până la 20 de agenţi care să facă munca unui agent din ţările citate ? Atât de incompetenţi sunt ai noştri ? Sau avem familii întregi, triburi angajate pe munca unui singur agent profesionist ? Ce putem noi spera după coronavirus dacă aceste cifre sunt cel puţin parţial adevărate ? Nimic, absolut nimic. Merită să ne mai întrebăm de ce se înghesuie mii şi mii de români pe Aeroportul Avram Iancu din Cluj ca să plece în plină epidemie la muncă în agricultura din Germania sau Spania ?

După mai mulţi experţi, statele-naţiune vor renaşte şi globalizarea va trece în planul doi cel puţin pentru o vreme. Adică Donald Trump, Viktor Orbán, Matteo Salvini, conducerea conservator-catolică poloneză, dar şi Vladimir Putin, Xi Jinping, Modi al Indiei sau Bolsonaro al Braziliei vor fi urmaţi şi de alţii. Nu e deja stabilit faptul că democraţia nu poate exista decât în statul naţional, iar marile uniuni (UE, de exemplu), „guvernul mondial” nu pot fi decât tehnocrate, deci nedemocratice ?

După ce banii Rothschilds-ilor şi ducele de Wellington l-au învins pe Napoleon la Waterloo, centrul lumii s-a mutat la Londra. Imperiul Britanic şi pound-ul (lira sterlină) au făcut legea pe glob până în 1939. Între altele, în Franţa l-au impus pe anglomanul Napoleon al III-lea, cu al său baron Haussmann, care a restructurat Parisul, îndatorând ţara, au învins Germania în primul război mondial şi au forţat o pace dezastruoasă care a creat condiţiile pentru cel de-al doilea război mondial. Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, banii cei mulţi au început să se mute la New York şi la Chicago. După cel de-al doilea război, prin înţelegerile de la Bretton Woods, SUA, care a câştigat războiul, şi dolarul au condus aproape discreţionar lumea până mai ieri. Banii cei mulţi, care sunt nevăzuţi şi fac legea, par să se fi mutat treptat, de câţiva ani, în China (împreună cu Hong Kong) şi în Asia în general. În India, Coreea de Sud, Singapore, Taiwan, Thailanda, Vietnam, Malaezia şi Indonezia.

Cele mai sumbre previziuni, în forma lor extremă, greu creditabile astăzi, anunţă prăbuşirea dolarului şi a FED-ului, a unei vaste arhitecturi de securitate, deopotrivă cu destrămarea euro şi a BCE, dar nu neapărat şi spargerea SUA sau UE. A fost oare pregătit Donald Trump de la bun început pentru această „mutaţie” istorică, cea a centrului banilor ? Aşa s-ar putea explica opţiunea sa pentru protecţionism şi suveranism, opţiune care a părut absurdă într-o primă instanţă pentru imperiul american hegemonic. Opţiunea lui Trump semăna neverosimil de mult cu cea luată prin Boris Elţin de a abandona Uniunea Sovietică în favoarea mult mai restrânsei Rusii.

Mandatul lui Donald Trump pare sabotat de o decizie economică istorică, aceea a mutării centrului economic al lumii în China. Atâta doar că Imperiul de Mijloc, prin tradiţia sa multimilenară, nu are vocaţie de cuceritor. Decât în comerţ şi în economie. China şi-a dus războaiele doar în interiorul graniţelor imperiale. Şi extraordinara civilizaţie chineză este pe cât de bogată şi întinsă, pe atît de modestă şi de cuminte. Aşa să arate oare viitorul ? Modest şi cuminte ?